ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3058/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2002 sub nr.

2700 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta G.E. a chemat în judecată

Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite și

Tribunalul Harghita în calitate de ordonator secundar de credite, solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige pe pârâți să-i

restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din

salariu cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate pe perioada

anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plată nedatorată, cu aplicarea

dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit O.G nr. 9/2000 cu privire

la nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, de la data reținerii

acestor sume și până la data plății integrale a acestora.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că

prin Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea

asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi legale au un caracter

special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistența

medicală, lege care are un caracter general și că abia prin Legea nr. 118 din

20 martie 2001 prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 179/1999 au fost modificate

prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 în sensul de a include magistrații și

personalul auxiliar de specialitate în categoria persoanelor obligate la plata

asigurărilor de sănătate.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de faptul că

sumele ce reprezintă contribuția la asigurările sociale de sănătate, în cuantum

de 7% din drepturile salariale, nu au fost reținute de acesta ci de Tribunalul

Harghita care, de altfel, nici acesta nu are calitate procesuală pasivă, fiind

doar un intermediar între reclamantă și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reținute

fiind virate lunar acestei instituții, conform contractului de asigurare. Prin

întâmpinare, Ministerul Justiției a formulat totodată și cerere de chemare în

garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței, în principal, respingerea

acțiunii ca nefondată iar în subsidiar, în ipoteza în care va fi admisă

acțiunea principală, să se admită și cererea de chemare în garanție și să fie

obligată chemata în garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamantă

și virate lunar cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1011 din 14

august 2002 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Justiției și a Tribunalului Harghita. A admis acțiunea reclamantei

împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita și a admis

cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției împotriva

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. A obligat chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să

restituie reclamantei G.E., în locul pârâților, suma de 4.369.984 lei cu titlu

de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând

cu luna ianuarie 2000–martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată

conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data

plății integrale a datoriei.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia

civilă nr. 928 R din 8 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul Ministerul Justiției și de chemata în garanție

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr.

92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

deciziei nr. 928 R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă, și a sentinței civile nr. 1011 din 14 august 2002 a Tribunalului

Harghita, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială

a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din

Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost

stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile

prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare

sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se mai invocă faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România, că cei

exceptați de la plata contribuției sunt nominalizați în mod expres în mai multe

texte de lege iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și

personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că, din tăcerea

legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se

deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că, prin hotărârile criticate,

instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când

au apreciat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să

plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea

acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor

cuprinse în actele normative care vor fi analizate, se vor reține cele ce

urmează.

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997,

magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze însă condițiile de acordare a

acestora se stabilesc prin hotărâre a guvernului, astfel cum stipulează alin.

(2) al art. 99.

La data de 20 iulie 1998, Guvernul a emis Hotărârea nr. 409

care, în art. 1, prevede că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile

Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1

ianuarie 1998), același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr.

318/F.B.–64–807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă

de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru

aplicarea H.G. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative

care arată, fără echivoc, că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și

art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 al

cărei art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu

domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile

de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care

sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că

legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume ca beneficiul gratuităților

pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în

condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata

contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile

Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile la

care fac referire art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria

exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi

venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate

în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost

necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

De altfel, distinct de cele mai înainte menționate, prin

Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1)

al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de

asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează, odată în plus, că voința

legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu

condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate,

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în

anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea

reclamantei precum și cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

formulată de Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 928 R din 8 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 1011

din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea și cererea de

chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.