ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3058/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3058/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2002 sub nr. 2700 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta G.E. a chemat în judecată Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite și Tribunalul Harghita în calitate de ordonator secundar de credite, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige pe pârâți să-i restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate pe perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plată nedatorată, cu aplicarea dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit O.G nr. 9/2000 cu privire la nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, de la data reținerii acestor sume și până la data plății integrale a acestora.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că prin Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile acestora. Se mai arată că aceste prevederi legale au un caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter general și că abia prin Legea nr. 118 din 20 martie 2001 prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 179/1999 au fost modificate prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 în sensul de a include magistrații și personalul auxiliar de specialitate în categoria persoanelor obligate la plata asigurărilor de sănătate.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de faptul că sumele ce reprezintă contribuția la asigurările sociale de sănătate, în cuantum de 7% din drepturile salariale, nu au fost reținute de acesta ci de Tribunalul Harghita care, de altfel, nici acesta nu are calitate procesuală pasivă, fiind doar un intermediar între reclamantă și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reținute fiind virate lunar acestei instituții, conform contractului de asigurare. Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a formulat totodată și cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
solicitând instanței, în principal, respingerea acțiunii ca nefondată iar în subsidiar, în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală, să se admită și cererea de chemare în garanție și să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamantă și virate lunar cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale. Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1011 din 14 august 2002 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a Tribunalului Harghita. A admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita și a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
A obligat chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamantei G.E., în locul pârâților, suma de 4.369.984 lei cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând cu luna ianuarie 2000–martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei. Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia civilă nr. 928 R din 8 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și de chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.
civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 928 R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și a sentinței civile nr. 1011 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se mai invocă faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România, că cei exceptați de la plata contribuției sunt nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că, din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat. Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, se vor reține cele ce urmează.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze însă condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin hotărâre a guvernului, astfel cum stipulează alin. (2) al art. 99. La data de 20 iulie 1998, Guvernul a emis Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, prevede că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.–64–807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G.
409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată, fără echivoc, că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 al cărei art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile la care fac referire art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
De altfel, distinct de cele mai înainte menționate, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează, odată în plus, că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamantei precum și cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. formulată de Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 928 R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 1011 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.