ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3014/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 iulie 2002 la

Tribunalul Harghita V.I.D. a chemat în judecată Ministerul Justiției și

Tribunalul Harghita, pentru a fi obligați la restituirea sumelor de bani

încasate prin reținerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de contribuție

la fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30

martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale la data executării hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 946 din 14 august 2002

a Tribunalului Harghita a fost admisă în parte acțiunea, dispunându-se

obligarea pârâților de a restitui reclamantului sumele reținute în condițiile

prevăzute în acțiune. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de

Ministerul Justiției a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ce a fost obligată la plată alături

de ceilalți pârâți.

Recursurile declarate de părți împotriva acestei

hotărâri au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 933 din 8 noiembrie 2002

a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au avut în

vedere în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării

medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea

fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997 privind

asistența medicală, lege cu caracter general, care nu cuprinde dispoziții de

abrogare a actelor normative menționate.

Considerând că aceste hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a declarat recursul în anulare de față în temeiul

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea

acțiunii.

Se susține că magistrații și personalul auxiliar

de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac

dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate.

Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în

sensul asigurării obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între

care nu sunt menționați magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi

admis în raport de cele ce urmează.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992

modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre

a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iunie 1998, potrivit

căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuitățile menționate se

poate beneficia în condițiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, în

vigoare de la 1 ianuarie 1998.

În același sens sunt prevederi și în Normele

comune nr. 318/F.B./807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției și

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr.

409/1998.

Astfel, potrivit art. 6

1

din norme

soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în

activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de

asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit

legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate,

această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor

legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită,

numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul

gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu

putea fi cuprinsă această prevedere, întrucât Legea asigurărilor de sănătate a

fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.Aceasta

cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile în care

acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale și dacă

magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără

dubiu, că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr. 188 din 30 martie 2001

pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat,

prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și

proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde

numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamantul a încheiat contract cu

Casa de Asigurări de Sănătate, astfel confirmând că are cunoștință de prevederile

art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce

privește pe asigurat, are obligația de a vira contribuția de asigurări de

sănătate, prevăzută de lege.

În raport de cele arătate, rezultă că

instanțele, care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de

față, că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară numai

pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și

Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative menționate, încălcând astfel esențial legea, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele arătate,

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față urmează

a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge acțiunea și

prin consecință și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 946 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita

și a deciziei nr. 933/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Casează hotărârile atacate și pe fond respinge

acțiunea formulată de V.I.D. împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului

Harghita, precum și cererea de chemare în garanție a Casei de Asigurări Casa

OPSNAJ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2004.