ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3014/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iulie 2002 la Tribunalul Harghita V.I.D. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, pentru a fi obligați la restituirea sumelor de bani încasate prin reținerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale la data executării hotărârii. Prin sentința civilă nr. 946 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita a fost admisă în parte acțiunea, dispunându-se obligarea pârâților de a restitui reclamantului sumele reținute în condițiile prevăzute în acțiune.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ce a fost obligată la plată alături de ceilalți pârâți. Recursurile declarate de părți împotriva acestei hotărâri au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 933 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, instanțele au avut în vedere în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege cu caracter general, care nu cuprinde dispoziții de abrogare a actelor normative menționate.

Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recursul în anulare de față în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea acțiunii. Se susține că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt menționați magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează. Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iunie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuitățile menționate se poate beneficia în condițiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998. În același sens sunt prevederi și în Normele comune nr. 318/F.B./807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G.

nr. 409/1998. Astfel, potrivit art. 6 1 din norme soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță. Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă această prevedere, întrucât Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale și dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără dubiu, că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate. De altfel, prin Legea nr. 188 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde numai cu condiția plății contribuției lunare menționate. De altfel, reclamantul a încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel confirmând că are cunoștință de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce privește pe asigurat, are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.

În raport de cele arătate, rezultă că instanțele, care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față, că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară numai pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative menționate, încălcând astfel esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge acțiunea și prin consecință și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 946 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei nr. 933/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș. Casează hotărârile atacate și pe fond respinge acțiunea formulată de V.I.D. împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita, precum și cererea de chemare în garanție a Casei de Asigurări Casa OPSNAJ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2004.