ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 975/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 07

martie 2002 la Tribunalul Satu Mare, K.Z. a chemat în judecată Ministerul

Justiției și Tribunalul Satu Mare, pentru a fi obligați la restituirea sumelor

de bani încasate prin reținerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu

de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1

ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație, la data

executării hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 155 din 13

mai 2002 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acțiunea, dispunându-se

obligarea pârâților de a restitui reclamantei sumele reținute, cu titlu de

contribuție de asigurări sociale de sănătate. A fost respinsă cererea de

chemare în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Recursurile declarate de pârâți

împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 962 din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, prin care a fost

schimbată hotărârea, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au avut în vedere în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind

organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea

asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

acestea fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997

privind asistența medicală, lege cu caracter general, care nu cuprinde

dispoziții de abrogare ale actelor normative menționate.

Considerând că aceste hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond

respingerea acțiunii.

Se susține că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită,

numai dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate.

Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997, în sensul asigurării obligatorii,

cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt menționați

magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 99 din Legea nr.

92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin

hotărâre a guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998,

potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuitățile

menționate se poate beneficia în condițiile Legii Asigurărilor de Sănătate nr.

145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998.

În același sens sunt prevederi și în

Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului

Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Astfel, potrivit pct. 6

2

din norme soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de

specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute

de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc

contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de

persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de

asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor

legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență medicală gratuită,

numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul

gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr.

92/1992 nu putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări

sociale de sănătate pentru magistrații și personalul auxiliar, deoarece Legea

asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1

ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele

și condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări

sociale și dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție,

rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie

scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr. 118 din 30

martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat,

prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și

proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde

numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamanta a încheiat

contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. astfel confirmând că au cunoștință de

prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în

ceea ce îl privește pe angajat, are obligația de a vira contribuția de

asigurări de sănătate, prevăzută de lege.

În raport de cele arătate, rezultă

că instanțele care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de

față că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară numai

pentru a atesta existența și raportul dintre legea specială nr. 92/1992 și

legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de

considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul

în anulare de față urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond

a se respinge acțiunea, precum și prin consecință și cererea de chemare în

garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 155 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și

deciziei civile nr. 962 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează hotărârile atacate și pe

fond, respinge acțiunea formulată de K.Z. împotriva Ministerului Justiției și

Tribunalului Satu Mare, precum și cererea de chemare în garanție a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2004.