ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.
1083/2002, reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Satu
Mare și Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâților la restituirea
sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentajului de 7% din salariu, cu
titlu de primă pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1
martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării
hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că îndeplinește funcția de grefier la Tribunalul Satu Mare, iar potrivit
actelor normative în vigoare în perioada sus precizată, respectiv Legea nr.
92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998, s-a instituit
gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de
specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special și aplicare
obligatorie față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege ce are
un caracter general și nu are dispoziții de abrogare a prevederilor din actele
normative sus amintite.
Ministerul
Justiției a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii deoarece
reclamanta are dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția
lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
De
asemenea, Tribunalul Satu Mare a formulat întâmpinare și o cerere de chemare în
garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței ca, în situația în care va
admite acțiunea principală, să admită și cererea de chemare în garanție și să
oblige chemata în garanție să-i restituie sumele de bani reținute de la
reclamantă pe care le-a virat lunar, cu titlul de contribuție la asigurările
sociale de sănătate.
Tribunalul
Satu Mare, prin sentința civilă nr. 146/D din 13 mai 2002, a admis acțiunea și
a obligat pe pârâți să-i restituie reclamantei suma reținută în procent de 7%
din salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima
pentru asigurări de sănătate, cu aplicarea coeficientului de inflație la data
executării hotărârii.
Totodată,
a respins cererea de chemare în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare.
Instanța
a reținut în esență că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din
Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de
asistență medicală, medicamente și proteze, și că legea nu condiționează
acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări
sociale de sănătate.
Se
mai reține că, abia după modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea
nr. 118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale
devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
În
consecință, reține instanța, până la această modificare a legii, reclamanta
beneficia de scutire de plata contribuției.
Curtea
de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 958/R din 11 septembrie 2002, a admis
recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare,
împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis
cererea de chemare în garanție și a obligat CASAOPSNAJ să achite pârâților
Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare suma la care aceștia au fost
obligați către reclamant.
În
conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330
pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri,
considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a
determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În
acest sens, se susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992,
magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și
proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.
nr. 409/1998, precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri,
în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea
nr. 145/1997.
Se
mai susține că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative
menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul
auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă
fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de
sănătate.
Se
invocă faptul că, în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării
pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini
și apatrizii care au reședința în România și, totodată, și obligația acestora
de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind
nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii
de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Se
concluzionează în recursul în anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a
prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca
aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de
sănătate.
Ca
atare, se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și
au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații
nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a
legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În
consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare
și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.
Recursul
în anulare este fondat.
Este
de reținut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate,
cât și în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleași
prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel,
printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele
normative care vor fi analizate urmează a reține:
Este
de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea
nr. 92/1992, republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și
personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență
medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se
stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al
doilea al art. 99.
În
acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care,
în art. 1, arată fără echivoc că, de aceste gratuități se beneficiază în
condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în
vigoare la 1 ianuarie 1998); același lucru este prevăzut și în Normele comune
nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea
Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru
aplicarea H.G. nr. 409/1998.
În
consecință, având în vedere aceste acte normative, reiese fără echivoc că beneficiul
gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în
condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea
asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul
al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară
pentru asigurări sociale de sănătate”.
În
art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care
beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această
plată.
Deci,
din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în
mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru
magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile
Legii nr. 145/1997”.
Dacă
legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr.
92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie
scutiți de ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și
ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau
art. 55 din această lege.
Legiuitorul,
însă, nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost
cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o
anumită perioadă.
Ca
atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în
anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a
atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală
nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte
menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond.
Distinct
de cele mai înainte menționate, urmează a mai reține că, mai înainte de
soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru
aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și
completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul
cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția
și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de
asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării
dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de
sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost
constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății
contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel
fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.
314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile
criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 958/R din 11 septembrie 2002
a Curții de Apel Oradea, precum și sentinței nr. 146/D din 13 mai 2002 a
Tribunalului Satu Mare, pe care le casează.
Pe fond, respinge acțiunea formulată
de reclamantul P.G., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.