ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

1083/2002, reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Satu

Mare și Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâților la restituirea

sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentajului de 7% din salariu, cu

titlu de primă pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1

martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării

hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că îndeplinește funcția de grefier la Tribunalul Satu Mare, iar potrivit

actelor normative în vigoare în perioada sus precizată, respectiv Legea nr.

92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998, s-a instituit

gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special și aplicare

obligatorie față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege ce are

un caracter general și nu are dispoziții de abrogare a prevederilor din actele

normative sus amintite.

Ministerul

Justiției a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii deoarece

reclamanta are dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția

lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

De

asemenea, Tribunalul Satu Mare a formulat întâmpinare și o cerere de chemare în

garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței ca, în situația în care va

admite acțiunea principală, să admită și cererea de chemare în garanție și să

oblige chemata în garanție să-i restituie sumele de bani reținute de la

reclamantă pe care le-a virat lunar, cu titlul de contribuție la asigurările

sociale de sănătate.

Tribunalul

Satu Mare, prin sentința civilă nr. 146/D din 13 mai 2002, a admis acțiunea și

a obligat pe pârâți să-i restituie reclamantei suma reținută în procent de 7%

din salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima

pentru asigurări de sănătate, cu aplicarea coeficientului de inflație la data

executării hotărârii.

Totodată,

a respins cererea de chemare în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare.

Instanța

a reținut în esență că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din

Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de

asistență medicală, medicamente și proteze, și că legea nu condiționează

acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări

sociale de sănătate.

Se

mai reține că, abia după modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea

nr. 118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale

devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În

consecință, reține instanța, până la această modificare a legii, reclamanta

beneficia de scutire de plata contribuției.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 958/R din 11 septembrie 2002, a admis

recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare,

împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis

cererea de chemare în garanție și a obligat CASAOPSNAJ să achite pârâților

Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare suma la care aceștia au fost

obligați către reclamant.

În

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330

pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri,

considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

acest sens, se susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992,

magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998, precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri,

în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea

nr. 145/1997.

Se

mai susține că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative

menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul

auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă

fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de

sănătate.

Se

invocă faptul că, în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini

și apatrizii care au reședința în România și, totodată, și obligația acestora

de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind

nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii

de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de

sănătate.

Ca

atare, se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și

au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații

nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a

legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare

și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate,

cât și în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel,

printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele

normative care vor fi analizate urmează a reține:

Este

de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992, republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al

doilea al art. 99.

În

acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care,

în art. 1, arată fără echivoc că, de aceste gratuități se beneficiază în

condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în

vigoare la 1 ianuarie 1998); același lucru este prevăzut și în Normele comune

nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea

Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru

aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În

consecință, având în vedere aceste acte normative, reiese fără echivoc că beneficiul

gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în

condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea

asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul

al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară

pentru asigurări sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această

plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile

Legii nr. 145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr.

92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie

scutiți de ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și

ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau

art. 55 din această lege.

Legiuitorul,

însă, nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost

cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o

anumită perioadă.

Ca

atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în

anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a

atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală

nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate, urmează a mai reține că, mai înainte de

soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul

cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția

și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.

314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 958/R din 11 septembrie 2002

a Curții de Apel Oradea, precum și sentinței nr. 146/D din 13 mai 2002 a

Tribunalului Satu Mare, pe care le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată

de reclamantul P.G., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.