ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 1 martie 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare

reclamantul M.D.D. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Satu Mare în

calitate de ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției în calitate

de ordonator principal de credite solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să oblige pe pârâți să restituie sumele încasate prin

reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuție

pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu

aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat în esență că prin Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit

gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi

legale au un caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr.

145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter general.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamantul are

dreptul la asistență medicală gratuită dacă face dovada reținerii în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

Tribunalul Satu Mare a formulat

întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive și o cerere de chemare

în garanție a Casei de Asigurări A.O.P.S.N.A.J. București solicitând instanței

că în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală să se admită și cererea

de chemare în garanție și să fie obligată chemata în garanție la restituirea

sumelor reținute de la reclamant și virate lunar cu titlu de contribuție pentru

asigurări sociale.

Tribunalul Satu Mare prin sentința

civilă nr. 152 D din 13 mai 2002 a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să

restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări

sociale de sănătate în procent de 7% raportat la salariul lunar precum și

reactualizarea acestor sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație

la data executării hotărârii, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001

prin Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea

asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

dispoziții legale care se coroborează și cu prevederile Legii nr. 145/1999.

Se mai reține că abia la data de 29

martie 2001 prin Legea nr. 118 aceste prevederi au fost modificate dar acest

act normativ este ulterior datei de 1 martie 2001.

Referitor la cererea de chemare în

garanție a reținut că este neîntemeiată „deoarece contractul de asigurare încheiat

prevede prestațiile care urmau să fie asigurate și nicidecum plata contribuției

de sănătate”.

Curtea

de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 987/R din 13 septembrie 2002 a admis

recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva

sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis cererea de chemare

în garanție și a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii

Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești să achite pârâților

sumele la care aceștia au fost obligați către reclamant. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de recurs a reținut că pentru perioada în litigiu încasarea sumelor

s-a făcut automat pe ștatul de plată neexistând contract individual de

asigurare și ca atare casa de asigurări a încasat o sumă de bani necuvenită.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 152 D din 13 mai 2002 a Tribunalului

Satu Mare și a deciziei civile nr. 987 R din 13 septembrie 2002 a Curții de

Apel Oradea considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se arată că în conformitate cu

art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se

acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru

aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în

condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare că

printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în

ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară;

Cei exceptați de la plata contribuției fiind

nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii

de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția că

aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări

sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În

consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare,

casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca

nelegală.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât

și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel

printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele

normative care vor fi analizate urmează a reține:

Este

de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze.

Condițiile

de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se

precizează în alineatul al doilea al art. 99.

În

acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în

art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii

asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie

1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 –

807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție

și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G.

409/1998.

În

consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără

echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr.

92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară

iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o

contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa - anume că beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile

Legii nr. 145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de

ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55

din această lege.

Legiuitorul

nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse

persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită

perioadă.

Ca

atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în

anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a

atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală

nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită

a cauzei pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că anterior soluționării

irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992,

alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel

fiind față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.

314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

criticate și, pe fond, a respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința civilă nr. 152 din

13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 987 din 13

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea și pe fond respinge acțiunea formulată

de M.D.D. împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare precum și

cererea de chemare în garanție a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.