ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 1 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Satu

Mare reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Satu Mare în

calitate de ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției în calitate

de ordonator principal de credite solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să oblige pe pârâți să restituie sumele încasate prin

reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuție

pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu

aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat în esență că prin Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit

gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi

legale au un caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr.

145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter general.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanta are

dreptul la asistență medicală gratuită dacă face dovada reținerii în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

Tribunalul Satu Mare a formulat

întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive și o cerere de chemare

în garanție a Casei de Asigurări A.O.P.S.N.A.J. București solicitând instanței

că în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală să se admită și cererea

de chemare în garanție și să fie obligată chemata în garanție la restituirea

sumelor reținute de la reclamantă și virate lunar cu titlu de contribuție

pentru asigurări sociale.

Tribunalul

Satu Mare prin sentința civilă nr. 128 D din 13 mai 2002 a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să restituie reclamantei sumele reținute cu titlu de

contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% raportat la

salariul lunar precum și reactualizarea acestor sume de bani prin aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii – pentru perioada 1

ianuarie 2000 – 1 martie 2001. A respins cererea de chemare în garanție

formulată de Tribunalul Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001

prin Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea

asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

dispoziții legale care se coroborează și cu prevederile Legii nr. 145/1999.

Se mai reține că abia la data de 29

martie 2001 prin Legea nr. 118 aceste prevederi au fost modificate dar acest

act normativ este ulterior datei de 1 martie 2001.

Referitor la cererea de chemare în

garanție a reținut că este neîntemeiată „deoarece contractul de asigurare încheiat

prevede prestațiile care urmau să fie asigurate și nicidecum plata contribuției

de sănătate”.

Curtea

de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 950/R din 11 septembrie 2002 a admis

recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva

sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis cererea de chemare

în garanție și a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii

Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești să achite pârâților

sumele la care aceștia au fost obligați către reclamantă. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de recurs a reținut că pentru perioada în litigiu încasarea sumelor

s-a făcut automat pe ștatul de plată neexistând contract individual de

asigurare și ca atare Casa de Asigurări a încasat o sumă de bani necuvenită.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 128 D din 13 mai 2002 a Tribunalului

Satu Mare și a deciziei civile nr. 950 R din 11 septembrie 2002 a Curții de

Apel Oradea considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială

a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se arată că în conformitate cu

art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se

acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru

aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în

condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare că

printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în

ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară;

Cei exceptați de la plata contribuției fiind

nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii

de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați, se deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plata

contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond

respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel printr-o interpretare sistematică a tuturor

dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a

reține.

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie

1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă

prin hotărâre a guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie

1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise

de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte

normative care arată fără echivoc că beneficiarul gratuităților prevăzut de

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997

care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliul în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate

categoriile de persoane care beneficiul de asigurare fără plata contribuției și

cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa - anume că

beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata

contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile

Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile

prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în

categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile

criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai

reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30

martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat

următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul

sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind față de considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite

recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge

acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința civilă nr. 128 din 13 mai 2002

a Tribunalului Satu Mare precum și decizia civilă nr. 950 din 11 septembrie

2002 a Curții de Apel Oradea și pe fond respinge acțiunea formulată de M.M. împotriva

Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare precum și cererea de chemare

în garanție a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.