ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4898/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 258/D din 14 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare a fost admisă acțiunea reclamantului P.I. în contradictoriu cu pârâții

Ministerului Justiției și Tribunalul Satu Mare și au fost obligați pârâții să

restituie reclamantului suma reținută în procent de 7% din salariu pentru

perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație

la data executării hotărârii, reprezentând prima pentru asigurările sociale de

sănătate.

A fost respinsă cererea de chemare

în garanție formulată de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Î

n

motivarea acestei sentințe au fost avute în vedere actele normative în

vigoare în perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001, respectiv Legea nr. 92/1992

și H.G. nr. 409/1998 care au instituit gratuitatea asistenței medicale pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate și Legea nr. 145/1997.

Abia Legea nr. 118/2001 prin care

s-a aprobat O.U.G. nr. 179/1999 de modificare a prevederilor art. 99 din Legea nr.

92/1992 include magistrații și personalul auxiliar de specialitate în categoria

persoanelor obligate la plata contribuției la asigurările de sănătate;

observând că actul normativ este ulterior datei de 1 martie 2001, este evident

că până la această modificare, reclamantul beneficiază de scutirea de

contribuție pentru asigurările de sănătate.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare solicitând modificarea

sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în

subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și

obligarea acesteia la plata sumelor reținute cu titlu de contribuție la

asigurările sociale de sănătate.

Prin decizia civilă nr. 1401/R din 6

decembrie 2002 Curtea de Apel Oradea admite în parte recursurile și modifică

sentința de fond în sensul admiterii cererii de chemare în garanție introdusă

împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pe care o obligă să plătească pârâților suma la

care aceștia au fost obligați către reclamant.

În esență, instanța de recurs a

reținut că gratuitatea asistenței medicale a categoriei de persoane din care

face parte reclamantul nu poate fi interpretată, până la modificarea art. 99

din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 decât prin scutirea de plata contribuției

la fondul de asigurări sociale de sănătate.

În mod greșit instanța de fond a

respins cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. fără să observe

că în contul acestei persoane juridice au intrat sume de bani a căror plată nu

era datorată și a căror obligație de restituire cade sub incidența prevederilor

art. 992 și art. 993 C. civ.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1991 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 258 D din 14 octombrie 2002 a

Tribunalului Satu Mare și a deciziei civile nr. 1401/R din 16 decembrie 2002 a

Curții de Apel Oradea considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond. În temeiul art. 330

2

a solicitat și suspendarea

executării silite a hotărârilor criticate.

În acest sens se arată că în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și în Normele

emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților

se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

De asemenea, se susține că printr-o

interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada achitării a

contribuției lunare la fondul de asigurări de sănătate.

Se mai invocă și faptul că în Legea

nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința

în România și, totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca urmare, se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate

și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut faptul că, atât în

considerentele hotărârilor atacate, cât și în motivele formulate în recursul în

anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor este

total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate, urmează a se reține următoarele:

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze.

Condițiile de acordare ale acestora

se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alineatul al

doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la 20

iulie 1996, Hotărârea 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. 64-807/C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr.

409/1998.

În consecință, trebuie avute în

vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul

gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în

condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea

arată în mod imperativ că “asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru

asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Cu alte cuvinte, din interpretarea

acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care

este voința sa, anume ca beneficiile gratuităților pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate” să se facă în condițiile Legii nr.

145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați, fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la “condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeași lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Prin urmare, instanțele care au

reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma “în

condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și

raportul între Legea specială nr. 92/1992 și cea generală nr. 145/1997, au

interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând

esențial legea, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele învederate mai sus,

urmează a se reține faptul că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin

Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aplicarea O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1)

al art. 99 a căpătat următorul cuprins: “magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de

asigurări de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost construită în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Așa fiind, față de considerentele

mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se

admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar pe fond, a se

respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție împotriva deciziei nr. 1401/R din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă, și sentinței civile nr. 258/D din 14 octombrie 2002 a

Tribunalului Satu Mare.

Casează

hotărârile atacate și, pe fond, respinge acțiunea reclamantului P.I., ca

nefondată. Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâții

Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva C.A.S.A.O.S.N.A.J. ca

rămasă fără obiect.

Respinge cererea de suspendare a

executării hotărârilor atacate prin recursul în anulare ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004.