ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2004

Asupra recursului

în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 124 din 13 mai

2002 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acțiunea formulată de P.V.M.,

dispunându-se obligarea  Ministerului Justiției și a Tribunalului Satu Mare de

a restitui reclamantei sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări

sociale de sănătate în procent de 7%, raportat la salariul lunar pentru

perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, la valoarea lor reactualizată, în

raport de coeficientul de inflație. A fost respinsă cererea de chemare în

garanție formulată de Tribunalul Satu Mare împotriva Casei de Asigurări de

Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității

Judecătorești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind

organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea

asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

acestea fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997 privind

asistența medicală, lege cu caracter general care nu cuprinde dispoziții de

abrogare ale actelor  normative menționate.

Recursurile declarate de Ministerul

Justiției și Tribunalul Satu Mare au fost admise prin decizia civilă nr. 959

din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost schimbată în

parte sentința, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și obligării

Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței

Naționale și Autorității Judecătorești - OPSNAJ - de a achita pârâților sumele

la care aceștia au fost obligați către reclamantă.

S-a avut în vedere că reclamantei,

judecător la Tribunalul Satu Mare, i s-a reținut greșit din salariu procentul

de 7% drept contribuție pentru asigurări de sănătate, deoarece face parte din

categoria persoanelor care beneficiază de gratuitatea asigurării medicale.

Considerând că hotărârile menționate au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de

pelângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond

respingerea acțiunii.

Se susține că magistrații și personalul

auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă

fac dovada că li se fac rețineri  în contul contribuției lunare de asigurări de

sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării

obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt

menționați magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/2002

modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, condițiile de  acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre

a Guvernului.

Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din

2 iulie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art.1, de

gratuitățile menționate se poate beneficia în condițiile Legii Asigurărilor

Sociale de Sănătate nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998.

În același sens sunt prevederi și în

Normele Comune nr.318/F.B/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului

Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Astfel, potrivit pct. 6/1 din Norme soții

sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în

activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de

asigurări de sănătate sau fac parte din  categoriile de persoane care, potrivit

legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate,

această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a

dispozițiilor legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență

medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce  s-a prevăzut prin

referirea la beneficiul gratuităților  „în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr. 92/1992

nu putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate pentru magistrați și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor

de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.

Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile

în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale. Și

dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără

dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia  să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru  fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr. 118 din 30

martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999  privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost

modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală,

medicamente și proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind

plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în

plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se

acorde numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamanta a încheiat contract

cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel confirmând că are cunoștință de

prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în

ceea ce îl privește pe angajat, are obligația de a vira contribuția de

asigurări de sănătate, prevăzută de lege.

În raport de cele arătate, rezultă că

instanțele care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de

față că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară numai

pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și

Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în  anulare de

față urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge

acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de  Justiție.

Casează sentința civilă nr. 124 din 13

mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 959 din 11 septembrie

2002 a Curții de Apel Oradea și pe fond respinge acțiunea formulată de P.V.M.

împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare precum și cererea de

chemare în garanție a Casei de Asigurări OPSNAJ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2004.