ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 124 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acțiunea formulată de P.V.M., dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului Satu Mare de a restitui reclamantei sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7%, raportat la salariul lunar pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, la valoarea lor reactualizată, în raport de coeficientul de inflație. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare împotriva Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege cu caracter general care nu cuprinde dispoziții de abrogare ale actelor normative menționate. Recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare au fost admise prin decizia civilă nr. 959 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost schimbată în parte sentința, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și obligării Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești - OPSNAJ - de a achita pârâților sumele la care aceștia au fost obligați către reclamantă.

S-a avut în vedere că reclamantei, judecător la Tribunalul Satu Mare, i s-a reținut greșit din salariu procentul de 7% drept contribuție pentru asigurări de sănătate, deoarece face parte din categoria persoanelor care beneficiază de gratuitatea asigurării medicale. Considerând că hotărârile menționate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de pelângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea acțiunii. Se susține că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt menționați magistrații. Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/2002 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G.

nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art.1, de gratuitățile menționate se poate beneficia în condițiile Legii Asigurărilor Sociale de Sănătate nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998. În același sens sunt prevederi și în Normele Comune nr.318/F.B/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998. Astfel, potrivit pct. 6/1 din Norme soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”. Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale.

Și dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate. De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamanta a încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel confirmând că are cunoștință de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl privește pe angajat, are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate, prevăzută de lege. În raport de cele arătate, rezultă că instanțele care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară numai pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează sentința civilă nr. 124 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 959 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea și pe fond respinge acțiunea formulată de P.V.M. împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare precum și cererea de chemare în garanție a Casei de Asigurări OPSNAJ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.