ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1383 din 13 mai 2002 a
Tribunalului Satu-Mare a fost admisă acțiunea formulată de D.M.D.,
dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului Satu-Mare să
restituie reclamantei sumele reținute, cu titlu de contribuție de asigurări sociale
de sănătate în procent de 7 %, raportat la salariul lunar, pentru perioada 1
ianuarie 2000-1 martie 2001 la valoarea lor reactualizată în raport de
coeficientul de inflație. A fost respinsă cererea de chemare în garanție
formulată de Tribunalul Satu-Mare împotriva Casei de Asigurări OPSNAJ
București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a
reținut în esență că prin prevederile Legii nr. 92/1992 privind organizarea
judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării
medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea
fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997 privind
asistența medicală, lege cu caracter general și care nu cuprinde dispoziții de
abrogare ale actelor normative menționate.
Recursurile declarate de Ministerul Justiției și
Tribunalul Satu Mare au fost admise prin decizia civilă nr. 955 din 11
septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost schimbată în parte
sentința, astfel fiind admisă cererea de chemare în garanție împotriva Casei de
Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și
Autorității Judecătorești București, care a fost obligată să achite pârâților
sumele la care aceștia au fost obligați către reclamantă.
S-a avut în vedere că reclamantei, încadrată ca
arhivar registrator la Tribunalul Satu Mare i s-a reținut greșit din salariu
procentul de 7 % drept contribuție pentru asigurări de sănătate, deoarece face
parte din categoria persoanelor ce beneficiază de gratuitatea asigurării
medicale.
Considerând că hotărârile menționate au fost
pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond, Procurorul general al Pachetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în temeiul art. 330
pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea acțiunii.
Se susține că magistrații și personalul auxiliar
de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada
că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării obligatorii,
cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt menționați
magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi
admis în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992,
modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de
specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și
proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre
a guvernului.
Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie
1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1 de gratuitățile
în discuție se beneficiază în condițiile Legii Asigurărilor sociale de sănătate
nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998.
În același sens sunt prevederi și în Normele
comune nr. 318/F.B./64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției,
Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998. Astfel, potrivit pct. 6/I din
norme soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de
specialitate, în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile
prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc
contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de
persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de
asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.
Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor
legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și
personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită,
numai dacă fac dovada că li se fac rețineri, în contul contribuției lunare de
asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul
gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu
putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de
sănătate pentru magistrați și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor
de sănătate a fost adoptată ulterior – și a intrat în vigoare la 1 ianuarie
Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și
condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări
sociale. Și dacă magistrații și personalul auxiliar din justiție nu sunt
cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără dubiu că în tăcerea
legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției
pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001
pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și
completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a fost modificat,
prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și
proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata
contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că
voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde
numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.
În raport de cele arătate, rezultă că instanțele
care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față că
sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară numai pentru a
atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea
generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative
menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond.
De aceea, în raport de considerentele arătate,
văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față
urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge
acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat
de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Casează sentința civilă nr. 148 din 13 mai 2002
a Tribunalului Satu Mare precum și decizia civilă nr. 955 din 11 septembrie
2002 a Curții de Apel Oradea și pe fond respinge acțiunea formulată de D.M.D.
împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare precum și cererea de
chemare în garanție a Casei de Asigurări OPSNAJ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.