ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1383 din 13 mai 2002 a

Tribunalului Satu-Mare a fost admisă acțiunea formulată de D.M.D.,

dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului Satu-Mare să

restituie reclamantei sumele reținute, cu titlu de contribuție de asigurări sociale

de sănătate în procent de 7 %, raportat la salariul lunar, pentru perioada 1

ianuarie 2000-1 martie 2001 la valoarea lor reactualizată în raport de

coeficientul de inflație. A fost respinsă cererea de chemare în garanție

formulată de Tribunalul Satu-Mare împotriva Casei de Asigurări OPSNAJ

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut în esență că prin prevederile Legii nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării

medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea

fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997 privind

asistența medicală, lege cu caracter general și care nu cuprinde dispoziții de

abrogare ale actelor normative menționate.

Recursurile declarate de Ministerul Justiției și

Tribunalul Satu Mare au fost admise prin decizia civilă nr. 955 din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost schimbată în parte

sentința, astfel fiind admisă cererea de chemare în garanție împotriva Casei de

Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și

Autorității Judecătorești București, care a fost obligată să achite pârâților

sumele la care aceștia au fost obligați către reclamantă.

S-a avut în vedere că reclamantei, încadrată ca

arhivar registrator la Tribunalul Satu Mare i s-a reținut greșit din salariu

procentul de 7 % drept contribuție pentru asigurări de sănătate, deoarece face

parte din categoria persoanelor ce beneficiază de gratuitatea asigurării

medicale.

Considerând că hotărârile menționate au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, Procurorul general al Pachetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea acțiunii.

Se susține că magistrații și personalul auxiliar

de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada

că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării obligatorii,

cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt menționați

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi

admis în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992,

modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre

a guvernului.

Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie

1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1 de gratuitățile

în discuție se beneficiază în condițiile Legii Asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998.

În același sens sunt prevederi și în Normele

comune nr. 318/F.B./64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției,

Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998. Astfel, potrivit pct. 6/I din

norme soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de

specialitate, în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile

prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc

contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de

persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de

asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor

legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită,

numai dacă fac dovada că li se fac rețineri, în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul

gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu

putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate pentru magistrați și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor

de sănătate a fost adoptată ulterior – și a intrat în vigoare la 1 ianuarie

condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări

sociale. Și dacă magistrații și personalul auxiliar din justiție nu sunt

cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără dubiu că în tăcerea

legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției

pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001

pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a fost modificat,

prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și

proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde

numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

În raport de cele arătate, rezultă că instanțele

care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față că

sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară numai pentru a

atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea

generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative

menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele arătate,

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față

urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge

acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința civilă nr. 148 din 13 mai 2002

a Tribunalului Satu Mare precum și decizia civilă nr. 955 din 11 septembrie

2002 a Curții de Apel Oradea și pe fond respinge acțiunea formulată de D.M.D.

împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare precum și cererea de

chemare în garanție a Casei de Asigurări OPSNAJ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.