ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5396/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 158 din 13 mai 2002 a

Tribunalului Satu Mare a fost admisă acțiunea formulată de M.L.G. și alte 22

persoane încadrate la Judecătoria Negrești-Oaș, dispunându-se obligarea Ministerului

Justiției și Tribunalului Satu Mare să restituie celor în cauză sumele reținute

cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7 %,

raportat la salariul lunar, precum și reactualizarea acestor sume. A fost

respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. A fost respinsă

acțiunea reclamanților P.T. și G.G., întrucât aceștia nu fac parte din

categoria personalului auxiliar de specialitate.

Recursurile declarate de Ministerul Justiției și

Tribunalul Satu Mare împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr.

990 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, prin care a

fost schimbată în parte sentința în sensul admiterii cererii de chemare în

garanție și obligării C.A.S. să plătească pârâților sumele la care aceștia au

fost obligați către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au avut în

vedere în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării

medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea

fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997, privind

asistența medicală, care nu cuprinde dispoziții de abrogare a actelor normative

menționate.

Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recursul în anulare de față în temeiul art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea acțiunii.

Se susține că magistrații și personalul auxiliar

de specialitate are dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac

dovada că plătesc contribuția lunară de asigurare de sănătate. Sunt invocate

prevederile Legii nr. 145/1997, în sensul asigurării obligatorii, cu excepția

unor categorii de persoane, între care nu se regăsesc și magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi

admis în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992,

modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre

a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit

căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuitățile menționate se

poate beneficia în condițiile Legii Asigurărilor de Sănătate nr. 145/1997 în

vigoare de la data de 1 ianuarie 1998.

În același sens sunt prevederi și în Normele

comune nr. 318/F.B./64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției,

Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Astfel, potrivit pct. 6/1 din normele menționate

soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în

activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de

asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane, care, potrivit

legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate,

această din urmă ipoteză, nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor

legale redate, se poate concluziona că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală numai dacă fac dovada că li se

fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce

s-a prevăzut expres prin referire la beneficiul gratuităților „în condițiile

Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu

putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate

pentru magistrații și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de

sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.

Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile

în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale și dacă

magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără

dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001

pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat,

prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și

proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde

numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamanta a încheiat contract cu C.A.S.,

astfel confirmând că au cunoștință de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997,

în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl privește pe angajat, are obligația

de a vira contribuția de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.

În raport de cele arătate, rezultă că instanțele

care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față că

sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară numai pentru a

atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea

generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative

menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele arătate,

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față

urmează a fi admis, a se casa în parte hotărârile atacate și pe fond a se

respinge acțiunea, precum și prin consecință și cererea de chemare în garanție,

cu menținerea soluției de respingere a acțiunii altor persoane încadrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 990/R din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea și sentinței civile nr. 158/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare.

Casează în parte hotărârile atacate și pe fond

respinge acțiunea principală introdusă de reclamanții M.L., ș.a., împotriva

Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare și cererea de chemare în

garanție.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.