ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată cele ce urmează: 1. Prin sentința civilă nr. 995 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a obligat pârâtele Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, precum și chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamantei suma reținută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7 % din salariul brut lunar pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, actualizată, reținând că, în baza art. 9 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază necondiționat de asistență medicală gratuită, iar modificarea legislativă se referă la perioada ulterioară (de la 1 aprilie 2001). Această sentință a fost confirmată, irevocabil, prin decizia nr. 974/ R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Tg.
Mureș, care a respins recursurile pârâților. 2. Contra celor două hotărâri procurorul general, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare formulând următoarele critici: - conform art. 4 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, sunt supuși în mod obligatoriu asigurării toți cetățenii și se stabilește că aceștia au obligația să plătească lunar o contribuție pentru asigurările sociale; - textul art. 6 enumeră limitativ persoanele scutite de plata acestei contribuții, iar în art. 55 sunt prevăzute persoanele asigurate prin efectul legii, cu scutire de contribuție, între acestea nefiind și magistrații; - în art. 52 se prevede că această contribuție lunară este de 7 % aplicată venitului brut, iar - condițiile de acordare a asistenței gratuite pentru magistrați sunt stabilite prin Normele comune date în aplicarea H.G.
nr. 409/1998, pe baza art. 99 din Legea nr. 142/1992 modificată prin Legea nr. 147/1997, ei fiind datori să plătească 7 % lunar. 3. Recursul în anulare este fondat. Într-adevăr condițiile de acordare a asistenței medicale prevăzută în art. 99 din Legea nr. 92/1992 sunt cele reglementate prin H.G. nr. 409/1998 și în Normele comune nr. 318/1999 date în aplicarea acesteia. Magistrații beneficiază de asigurare legală obligatorie (art. 4 din Legea nr. 245/1997) și nu sunt exceptați sau scutiți de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, conform art. 6, 9 și 55 din aceeași lege. Este de reținut, însă, că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească constituie, în speță, legea generală, iar Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, legea specială, în această materie, fiind și ulterioară, în timp, astfel că aceasta din urmă este aplicabilă.
Or, conform art. 52 din Legea nr. 145/1997 persoanele asigurate obligatoriu au obligația de plata contribuției lunare de 7 % din salariul brut, cu excepția celor scutiți expres, astfel că soluțiile ambelor instanțe sunt nelegale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 974/ R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, precum și sentința civilă nr. 995 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.