Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3471/2004

HOTĂRÂRE
11.05.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3471/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 189 din 17 mai 2002 Ministerul Justiției a fost obligat să restituie reclamanților, judecători la instanțele din Mureș și Harghita, sumele reținute din salariu eronat în limita a 7 % cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, hotărâre confirmată, în recurs, prin decizia nr. 910/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș. În esență, s-a reținut că, legea nu condiționa asistența medicală gratuită a magistraților, conform art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, de plata unor contribuții la asigurările sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001. Contra deciziei Procurorul General a declarat recurs în anulare pe temeiul din art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. invocând următoarele încălcări esențiale ale legii: - art. 52 din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, care stabilește obligația persoanelor asigurate la plata unei contribuții bănești lunare de 7 % din venitul brut; - art. 55 din aceeași lege care nu include magistrații între persoanele scutite, precum și art. 6 care nu-i exceptează; - iar legea asigurărilor de sănătate este norma specială aplicabilă. 2. Recursul în anulare este fondat. Într-adevăr, conform art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească care constituie dreptul comun în materie, magistrații beneficiază de asistență medicală gratuită, în condițiile stabilite prin normele metodologice.

Această normă generală cuprinsă în legea de organizare judecătorească nu condiționează exercitarea acestui drept la asistență medicală gratuită de plata contribuției lunare la asigurările sociale de sănătate. Prin Legea specială nr. 145/1997 și ulterioară celei de organizare judecătorească, nr. 92/1992, s-a instituit obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate pentru categoriile profesionale, inclusiv magistrații (art. 1), precum și în mod corelativ, obligația de plată a contribuției lunare de 7 % din venitul brut (art. 52). Dispozițiile acestei legi speciale (art. 6 și art. 55) prevăd expres și limitativ persoanele asigurate care sunt exceptate (art. 6) sau scutite (art. 55) între care nu sunt incluși magistrații.

Eroarea instanțelor constă, așadar, în ignorarea Legii speciale, care este și ulterioară, în timp, față de cea generală privind organizarea judecătorească. Aceasta este, într-adevăr o încălcare esențială a legii, în sensul dat de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., ceea ce atrage admiterea recursului în anulare.

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 910/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentința civilă nr. 972 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-11
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3467/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 189 din 17 mai 2002 Ministerul Justiției a fost obligat să restituie reclamanților, judecători la instanțele din Cl
ÎCCJ 2004-05-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3926/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 189 din 17 mai 2002, Ministerul Justiției a fost obligat să restituie reclamanților, judecători la instanțele din C
ÎCCJ 2004-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată cele ce urmează: 1. Prin sentința civilă nr. 995 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a obligat pârâtele Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, pre
ÎCCJ 2004-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1466/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată cele ce urmează: 1. Prin sentința civilă nr. 1027 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a obligat pârâtele Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, pr
ÎCCJ 2004-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2004
onează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor cantități și asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie – prin inserarea acestei condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă