ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 3 iulie 2002 la Tribunalul Harghita, reclamanta E.M.V. a chemat în judecată Tribunalul Harghita, precum și Ministerul Justiției, solicitând restituirea sumelor reținute până la data de 29 martie 2001, cu titlul de contribuție la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7 % din veniturile brute de natură salarială, cuantumul acestor sume fiind de 4.643.638 lei. Reclamanta a solicitat ca aceste sume să fie reactualizate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000 privind regimul dobânzilor legale. În motivarea acțiunii aceasta a arătat, în esență, că prin Legea nr. 92/1992 și H.G.

nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate. Reclamanta, care îndeplinește funcția de grefier în cadrul Tribunalului Harghita a mai arătat că doar de la apariția Legii nr. 118/2001 s-a instituit în mod expres principiul acordării asistenței medicale gratuite, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate. În acest context, reclamanta S.H. consideră că sumele reținute cu acest titlu înainte de 29 martie 2001, reprezintă plăți nedatorate și pârâții trebuie obligați la restituirea lor.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii, invocând prevederile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, care instituie principiul obligativității, solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, același act normativ stabilind și categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării. Se mai arată că în temeiul art. 6 alin. (1) din Normele de aplicare a H.G. nr. 409/1998 magistrații și personalul auxiliar de specialitate cu dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

Pârâtul a invocat în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive atât a sa, cât și a Tribunalului Harghita cu motivarea că sumele ce reprezintă contribuția de 7 % din drepturile salariale ale reclamantei nu au fost reținute de către Ministerul Justiției, ci de către Tribunalul Harghita, întrucât cu acesta reclamanta a avut raporturi de muncă. Dar, nici al doilea pârât nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, sumele neintrând în bugetul acestei instituții. De asemenea, Ministerul Justiției a formulat și o cerere de chemare, în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței că, în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală, să se admită și cererea de obligare a chematei în garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamantă și virate lunar cu titlul de contribuție pentru asigurările sociale.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 960 din 14 august 2002, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a Tribunalului Harghita. A admis acțiunea reclamantei și i-a obligat pe pârâți să restituie sumele reținute nelegal din salarii, în procent de 7 %, reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate pentru perioada ianuarie 2000 - martie 2001, în cuantum de 4.643.638 lei cu aplicarea dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei. Împotriva sentinței civile nr. 960 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita au declarat recurs Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

În esență, s-a invocat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 145/1997 cu modificările și completările ulterioare, „asigurările de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, iar magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt cuprinși în categoria de persoane prevăzute de art. 55 din Legea nr. 145/1997 exceptate de la plata contribuției la asigurările de sănătate.

Recursurile au fost respinse, ca nefondate, cu motivarea că în condițiile în care legea civilă nu retroactivează în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, în materia asigurărilor sociale, reclamantei i se aplică prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 republicată, în sensul că aceasta nu datorează contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, iar de la 1 aprilie 2001 se aplică art. 99 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 118/2001, prin decizia civilă nr. 919/ R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 919/ R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș și a sentinței civile nr. 960 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Harghita, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin Norme emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de sănătate. Se mai invocă faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, că cei exceptați de la plata contribuției sunt nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare, când au apreciat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat. Este de observat în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate se vor reține cele ce urmează.

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată în data de 30 septembrie 1997 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, însă condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin hotărâre a guvernului astfel cum stipulează alin. (2) al art. 99. La data de 20 iulie 1998, guvernul a emis H. nr. 409 care în art. 1 prevede că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 intrate în vigoare la 1 ianuarie 1998. Același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB/64/807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 409/1998.

În consecință trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 al cărei art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Așadar, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, respectiv ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurat fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi menționat-o expres incluzându-i în categoriile la care face referire art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au avut venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare cp sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între legea specială nr. 92/1992 și legea generală nr. 145/1997, au interpretat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele arătate în precedent urmează a se reține și faptul că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 116/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a primit următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează că voința legiuitorului a fost, în sensul că să se acorde gratuitățile cu condiția plății contribuției lunare de sănătate.

Așa fiind, față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate, iar pe fond, a se respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 919/ R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 960 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita. Respinge ca nefondate acțiunea și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2004.