ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 876/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 2720/2002, reclamanta H.M.J. a chemat în judecată

pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, solicitând obligarea

acestora la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările

sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute de natură salarială

și încasate de pârâți în perioada anterioară datei de 29 martie 2001,

reprezentând plată nedatorată, cu aplicarea dobânzii legale sumei aferente,

calculată potrivit O.G. nr. 9/2000, cu privire la nivelul dobânzii legale

pentru obligații bănești, de la data reținerii acestor sume și până la data

plății integrale a acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

îndeplinește funcția de grefier la Judecătoria Toplița și că, potrivit art. 99

alin. (1) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească, are dreptul să beneficieze de gratuitatea asistenței medicale,

a medicamentelor și protezelor.

Ministerul

Justiției a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea acțiunii,

deoarece reclamanta are dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit

contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

De

asemenea, Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței ca în situația în care va admite

acțiunea principală, să admită și cererea de chemare în garanție și să oblige

chemata în garanție să-i restituie sumele de bani reținute de la reclamantă pe

care le-a virat lunar, cu titlul de contribuție la asigurările sociale de

sănătate.

Tribunalul

Harghita prin sentința civilă nr. 1031 din 14 august 2002 a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să-i restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din

salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima pentru

asigurări de sănătate, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G. nr.

9/2000 de la data executării hotărârii.

Totodată,

a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției.

Instanța

a reținut, în esență, că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) și

ale art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate

beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, și

că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor

contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Se

mai reține că, abia după modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr.

118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale

devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În

consecință, reține instanța, până la această modificare a legii reclamanta

beneficia de scutire de plata contribuției.

Curtea

de Apel Târgu-Mureș prin decizia civilă nr. 959/R din 15 noiembrie 2002, a

respins recursurile declarate de Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de

Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității

Judecătorești ca nefondate.

În

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330

pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri,

considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

acest sens, se susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992,

magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998, precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri,

în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea

nr. 145/1997.

Se

mai susține că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative

menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul

auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă

fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de

sănătate.

Se

invocă faptul că, în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini

și apatrizii care au reședința în România și, totodată, și obligația acestora

de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind

nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii

de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de

sănătate.

Ca

atare, se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și

au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații

nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a

legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare

și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate,

cât și în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel,

printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative

care vor fi analizate urmează a reține:

Este

de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992, republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al

doilea al art. 99.

În

acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care,

în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuități se beneficiază în

condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în

vigoare la 1 ianuarie 1998); același lucru este prevăzut și în Normele comune

nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea

Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru

aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În

consecință, având în vedere aceste acte normative, reiese fără echivoc, că

beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

se face în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

iar în aliniatul al doilea, arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o

contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această

plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile

Legii nr. 145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de

ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55

din această lege.

Legiuitorul,

însă, nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost

cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o

anumită perioadă.

Ca

atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în

anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a

atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală

nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate, urmează a mai reține că, mai înainte de

soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118 din 30 martie 2001 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul

cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția

și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.

314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 959/R din 15 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței civile nr. 1031 din 14 august

2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează.

Pe fond respinge acțiunea formulată

de reclamanta H.M.J. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.