ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2719/2002, reclamanta Ț.T. a chemat în judecată pârâții Tribunalul Harghita și

Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor

reținute cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent

de 7 % din veniturile brute de natură salarială și încasate de pârâți în

perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată, cu

aplicarea dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit O.G. nr. 9/2000,

cu privire la nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, de la data

reținerii acestor sume și până la data plății integrale a acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că îndeplinește funcția de grefier la Judecătoria Toplița și că,

potrivit art. 99 alin. (1) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 privind

organizarea judecătorească, are dreptul să beneficieze de gratuitatea

asistenței medicale, a medicamentelor și protezelor.

Ministerul Justiției a formulat

cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței ca

în situația în care va admite acțiunea principală, să admită și cererea de

chemare în garanție și să oblige chemata în garanție să-i restituie sumele de

bani reținute de la reclamantă pe care le-a virat lunar, cu titlul de contribuție

la asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Harghita prin sentința

civilă nr. 1030 din 14 august 2002, a admis acțiunea și cererea de chemare în

garanție și a obligat chemata în garanție să-i restituie reclamantei suma

reținută în procent de 7% din salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie

2001 reprezentând prima pentru asigurări de sănătate, cu aplicarea dobânzii

legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 de la data executării hotărârii.

Instanța a reținut, în esență, că,

în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) și ale art. 141 alin. (2) din

Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de

asistență medicală, medicamente și proteze, și că legea nu condiționează

acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări

sociale de sănătate.

Se mai reține că, abia după

modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a

aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale devine condiționată

de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, reține instanța, până

la această modificare a legii reclamanta beneficia de scutire de plata

contribuției.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin

decizia civilă nr. 1002/ R din 15 noiembrie 2002, a respins recursurile

declarate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. ca nefondate.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

În acest sens, se susține că, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin

normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea

gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că, printr-o

interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă faptul că, în Legea nr.

145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în

România și, totodată, și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că, prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive,

s-a solicitat admiterea recursului în anulare și, pe fond, respingerea acțiunii

reclamantei.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut, în primul rând, că

atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în

recursul în anulare, sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate urmează a reține:

Este de necontestat că, în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a

guvernului, se precizează în alin. (2) al art. 99.

În acest sens, guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 H. nr. 409, care, în art. 1, arată fără echivoc, că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998); același lucru

este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/ C din 26 mai 1999

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative, reiese fără echivoc, că beneficiul gratuităților

prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile

Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2), arată în mod

imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări

sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul, însă, nu a dorit acest

lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu

au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut

în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate, încălcând esențial

legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte

menționate, urmează a mai reține că, mai înainte de soluționarea irevocabilă a

cauzei, prin legea 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din

11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin.

(1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau

pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea

acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde

cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 1002/ R

din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, precum și sentința civilă

nr. 1030 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea și

cererea de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2004.