ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 874/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 3 iulie 2002 sub nr. 2722 pe rolul Tribunalului

Harghita, C.S.L. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și

Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să-i oblige pe aceștia să restituie sumele de bani încasate nelegal,

prin reținerea procentului de 7% din salariul lunar, cu titlul de contribuție

la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 –

30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării

hotărârii.

Ministerul

Justiției a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii deoarece

reclamanta are dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția

lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

De

asemenea Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței că în situația în care va admite

acțiunea principală să admită și cererea de chemare în garanție și să oblige

chemata în garanție să-i restituie sumele de bani reținute de la reclamantă pe

care le-a virat lunar, cu titlul de contribuție la asigurările sociale de

sănătate.

Tribunalul

Harghita prin sentința civilă nr. 1033 din 14 august 2002 a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să-i restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din

salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima pentru

asigurări de sănătate, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000

de la data executării hotărârii.

Totodată,

a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției.

Instanța

a reținut în esență că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din

Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de

asistență medicală, medicamente și proteze, și că legea nu condiționează

acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări

sociale de sănătate.

Se

mai reține că abia după modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr.

118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale

devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În

consecință, reține instanța, până la această modificare a legii reclamanta

beneficia de scutire de plata contribuției.

Curtea

de Apel Târgu-Mureș prin decizia civilă nr. 913/R din 8 noiembrie 2002, a

respins recursurile declarate de Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de

Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității

Judecătorești ca nefondate.

În

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330

pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri,

sentința civilă nr. 1033 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și decizia

civilă nr. 913/R din 8 noiembrie 2002a Curții de Apel Târgu-Mureș considerând

că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

acest sens se susține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992,

magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în

sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se

mai susține că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative

menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul

auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă

fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de

sănătate.

Se

invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și

apatrizii care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a

plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind

nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii

de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de

sănătate.

Ca

atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și

au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații

nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a

legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare

și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât

și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel,

printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele

normative care vor fi analizate urmează a reține:

Este

de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea

al art. 99.

În

acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în

art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii

asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie

1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C

din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În

consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că

beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea

asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul

al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară

pentru asigurări sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii

nr. 145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de

ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55

din această lege.

Legiuitorul

însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost

cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândit venituri într-o

anumită perioadă.

Ca

atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate de recursul în anulare

că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta

existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997,

au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate

încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de

soluționarea irevocabilă a cauzei, prin legea 118 din 30 martie 2001 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul

cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari precum și soțul sau soția și

copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor

legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce

demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că

gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru

asigurările sociale de sănătate.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314

C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei

nr. 913/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

pe care o casează, precum și

sentința nr. 1033 din 14 august 2002 a Tribunalului

Harghita și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta C.S.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.