ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1309/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2002 sub

nr. 2653 pe rolul Tribunalului Harghita M.E. a chemat în judecată pe pârâții

Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe aceștia să restituie sumele de

bani încasate nelegal, prin reținerea procentului de 7% din salariul lunar, cu

titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru

perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii.

Ministerul Justiției a solicitat

prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii deoarece reclamanta are

dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția lunară pentru

asigurările sociale de sănătate.

De

asemenea Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței că în situația în care va admite

acțiunea principală să admită și cererea de chemare în garanție și să oblige

chemata în garanție să-i restituie sumele de bani reținute de la reclamantă pe

care le-a virat lunar, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de

sănătate.

Tribunalul Harghita prin sentința

civilă nr. 964 din 14 august 2002 a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să-i

restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din salariu, pentru

perioada ianuarie 2000 – martie 2001, reprezentând prima pentru asigurări de

sănătate, cu aplicarea dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la

data executării hotărârii.

Totodată, a admis cererea de chemare

în garanție formulată de Ministerul Justiției.

Instanța a reținut în esență că în

conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992,

magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală,

medicamente și proteze, și că legea nu condiționează acordarea asistenței

medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Se mai reține că abia după modificarea art. 99 din

Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999,

acordarea asistenței medicale devine condiționată de plata contribuției de

asigurări sociale de sănătate.

În consecință, reține instanța, până la această

modificare a legii reclamanta beneficia de scutire de plata contribuției.

Curtea de apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr.

981/R din 15 noiembrie 2002, a respins recursurile declarate de Ministerul

Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. ca nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din

Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva acestor hotărâri, sentința civilă nr. 964 din 14 august 2002 a

Tribunalului Harghita și decizia civilă nr. 981/R din 15 noiembrie 2002 a Curții

de apel Târgu-Mureș considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în conformitate cu

prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se

acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise

pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face

în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare sistematică a

tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați se deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate,

instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când

au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar

această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel printr-o interpretare sistematică a tuturor

dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a

reține:

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie

1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă

prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie

1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități

se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr.

145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și

în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul

Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte normative

care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede

în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul

în țară, iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor

plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate

categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției

și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat că în mod explicit care este voința sa și anume

că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata

contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile

Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile

prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în

categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile

criticare de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997 au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai

reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118

din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999

privind modificarea și complectarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a

căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și

soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind fața de considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite

recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 981/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

secția civilă, și sentinței civile nr. 964 din 14 august 2002 a Tribunalului

Harghita, pe care le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată

de reclamanta M.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.