ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 189/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2002 sub nr. 1062 pe

rolul Tribunalului Satu Mare, F.M., a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul

Satu – Mare și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să-i oblige pe aceștia să restituie sumele de bani încasate

nelegal, prin reținerea procentului de 7% din salariul lunar, cu titlu de

contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1

ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data

executării hotărârii.

Ministerul Justiției a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea

acțiunii deoarece reclamanta are dreptul la asistență medicală gratuită, dacă a

plătit contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Satu Mare a formulat cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.

O.P.S.N.A.J. solicitând instanței că în situația în care va admite acțiunea

principală să admită și cererea de chemare în garanție și să oblige chemata în

garanție să-i restituie sumele de bani reținute de la reclamantă pe care le-a

virat lunar, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Satu Mare prin sentința civilă nr. 125/D din 13 mai 2002 a

admis acțiunea și a obligat pe pârâți să-i restituie reclamantei suma reținută,

în procent de 7% din salariu, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001

reprezentând prima pentru asigurări de sănătate, cu aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii.

Totodată, a respins cererea de chemare în garanție.

Instanța a reținut în esență că în conformitate cu prevederile art. 99

alin. (1) din Legea  nr. 92/1992, magistrații în activitate beneficiază, în mod

gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, și că legea nu

condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții

de asigurări sociale de sănătate.

Se mai reține că abia după modificarea art. 99 din Legea nr.  92/1992

prin Legea nr. 118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistențe

medicale devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate.

În consecință, reține instanța, până la această modificare a legii

reclamanta beneficia de scutire de plata contribuției.

Curtea de apel Oradea, prin decizia civilă nr. 1004 R din 13 septembrie

2002, a admis recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu

– Mare împotriva sentinței pronunțate de tribunal pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să achite pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul

Satu Mare sumele la care aceștia au fost obligați să le plătească reclamantei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că în

lipsa unui contract individual de asigurare chemată în garanție a încasat o

sumă de bani necuvenită.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și

art. 330 pct. 2) C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor

hotărâri, instanța civilă nr. 125 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și

decizia civilă nr. 1004 R din 13 septembrie 2002 a Curții de apel Oradea,

considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în conformitate cu prevederile Legii nr.

92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost

stabilite prin H.G. nr. 409/1997 precum și prin Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile

prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor

normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită

doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini

și apatrizii care au reședința în România și totodată și obligația acestora de

a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind

nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii

de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului,

care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția

că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de

sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au

interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat

că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare

esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în

anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor

criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate

aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor

cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține:

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997,

magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a

guvernului – se precizează în alin. (2) al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409

care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în

condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în

vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune

nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției și

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr.

409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără

echivoc că beneficiarul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o

contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de

persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care

sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul

a arătat că în mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul

gratuităților pentru magistrați și personalul auxliar de specialitate „să se

facă în condițiile Legii  nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din

Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau

să fie scutiți de la ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii  nr.

145/1997” și ar fi menționa-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de

art.  6 sau  art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților

au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri

într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticare de recursul

în anulare ca sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară

pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea

generală  nr. 145/1997 au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai

înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai

înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie

2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea

și complectarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul

cuprins: „magistrații în activitate sau pensionării, precum și soțul sau soția

și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribției de asigurări sociale de sănătate”

ceea ce demonstrază în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul

că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru

asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind „față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile

art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 125/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare

și deciziei civile 1004/R din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, pe

care le casează și pe fond respinge acțiunea reclamantului F.M., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  20 ianuarie

2004.