ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 879/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare reclamanta F.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare pentru restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute realizate de reclamantă și încasate de pârâți în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Pârâtul Ministerul Justiției a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, Legea nr. 145/1995 care completează Legea nr. 92/1992 neincluzând magistrații și personalul auxiliar în categoriile de persoane exceptate de la plata cotizației obligatorii.

Pârâtul Tribunalul Satu Mare a solicitat chemarea în garanție a Casei OPSNAJ pentru obligarea acesteia în cazul admiterii acțiunii la restituirea sumelor reținute de la reclamantă și virate în contul chematei în garanție. Tribunalul Satu Mare prin sentința civilă nr. 151/D din 13 mai 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare să restituie reclamantei suma reținută în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu titlu cotizație de asigurări de sănătate, în procent de 7%, cu aplicarea coeficientului de inflație. A fost respinsă cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în mod nelegal s-a reținut din salariul reclamantei o cotă de 7% drept primă de asigurare de sănătate.

Lacuna sub acest aspect a Legii nr. 92/1992 a fost complinită prin Legea nr. 118 din 29 martie 2001 prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 176/1999 de modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 de includere printre persoanele obligate la plata asigurărilor sociale de sănătate și a magistraților și personalului auxiliar de specialitate. S-a conchis că până la această modificare Legea nr. 92/1992, lege specială, în raport cu legea asigurărilor sociale nu prevedea această obligație. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă avându-se în vedere că Tribunalul Satu Mare este ordonator secundar de credite care procură și, respectiv, reține sumele pentru achitarea contribuției de sănătate, pârâtul Ministerul Justiției neputând fi considerat ca intermediar între reclamantă și chemata în garanție.

Contractul de asigurare vizează, s-a mai arătat în motivarea sentinței, asigurarea prestațiilor efective de asistență și nicidecum plata contribuției de sănătate. Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 1139/R din 13 octombrie 2002 a admis recursurile pârâților și a modificat sentința tribunalului în sensul că a admis cererea în garanție și a obligat Casa OPSNAJ să achite pârâtelor suma la care acestea au fost obligate în favoarea reclamantei. S-a reținut în motivarea acestei soluții că sub aspectul învederat chemata în garanție a încasat o sumă de bani necuvenită în raport de care cererea tribunalului este justificată. Împotriva celor două soluții mai sus prezentate Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora cu respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea recursului în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. s-au invocat dispozițiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate care nu încadrează între persoanele exceptate de la plata contribuției obligatorii, cu acest titlu, pe magistrați sau personalul auxiliar de specialitate. Dispozițiile acestei din urmă legi sunt incidente pentru punerea în practică a prevederilor art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 întrucât la Legea nr. 145/1997 se face trimiterea, în mod expres, prin H.G. nr. 409/1998, elaborată în temeiul art. 99 alin. (2) din Legea organizării judecătorești. Recursul în anulare este fondat și se va admite pentru următoarele considerente.

Prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două art. 99 și art. 141 aplicabile magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Aceste noi reglementări au instituit pentru categoriile arătate, dreptul de a beneficia în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, urmând a se stabili prin Hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de modificare a legii de organizare judecătorească. H.G.

nr. 409 din 2 iulie 1998 (publicată în M. Of., nr. 275/1998) privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru magistrați, personalul auxiliar de specialitate și membrilor de familie ai acestora, a stabilit în art. 1, că “magistrații în activitate sau pensionari precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de servicii de asistență medicală, de medicamente și proteze, în condițiile Legii nr. 145/1997 publicată în M. Of., nr. 178 din 31 iulie 1997 și ale prezentei hotărâri”. Legea nr. 145/1997, legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 stabilește principiul obligativității asigurărilor sociale de sănătate precum și principiile solidarității și subsidiarității în baza cărora funcționează această categorie de asigurări.

Regula generală instituită de această lege este exprimată în art. 4 în termeni clari de normă imperativă: “sunt supuse în mod obligatoriu asigurării potrivit prezentei legi cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România; asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. Contribuția lunară este fixată la 7% de art. 52 din aceeași lege. De la această regulă legea instituie două categorii de persoane care sunt exceptate.

O primă categorie este arătată limitativ de art. 6 care enumeră persoanele care beneficiază de asigurarea de sănătate, fără plata contribuției, și anume: - copiii și tinerii până la 26 de ani dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă; - persoane cu handicap care nu realizează venituri din muncă; - soț, soție, părinți, bunici fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; - persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale – Decretul-lege nr. 118/1990 – persecutați politic, Legea nr. 44/1994 – veteranii de război, Legea nr. 42/1990 – eroi martiri – dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute de drepturile bănești acordate de lege precum și cele provenite din pensii.

Toate aceste patru categorii de persoane se caracterizează prin faptul că nu realizează venituri din muncă. O a doua categorie de excepții este cuprinsă în art. 55 din lege care enumeră persoanele asigurate prin efectul legii cu scutire de plată a contribuției pentru asigurări sociale de sănătate. Sunt persoane care în mod temporar sunt private de venituri din muncă și anume: militarii în termen, persoane aflate în concediu medical, persoane aflate în detenție privativă de libertate și beneficiarii formelor de ajutor social potrivit Legii nr. 67/1995. Este așadar limpede că ideea de scutire de plata contribuției lunare este impusă și acordată de lipsa surselor de venit. H.G.

nr. 409/1998, în realizarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, explică în art. 3 condițiile în care se acordă gratuitatea asistenței medicale: „contribuțiile personale, stabilite potrivit dispozițiilor legale, suportate de persoanele prevăzute în art. 1 pentru furnizarea de servicii medicale și achiziționarea de medicamente și proteze se decontează acestora, pe bază de documente justificative, din bugetul Ministerului Justiției sau, după caz, al Ministerului Public ori al Curții Supreme de Justiție”. Este adevărat că Legea nr. 92/1992 este lege specială care introduce dreptul la asistență medicală, medicamente și proteze gratuite, dar gratuitatea prevăzută în legea specială se realizează în condițiile Legii nr. 145/1997, după cum o spune H.G.

nr. 409/1998 emisă în temeiul Legii speciale 92/1992. În alți termeni, persoanele cărora li se aplică prevederile art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992 sunt ținute la plata contribuției lunare de 7% stabilită de Legii nr. 145/1997. Gratuitatea instituită de legea specială se traduce potrivit, H.G. nr. 409/1998, prin decontarea, pe baza documentelor justificative, a prețului suportat de persoanele îndreptățite pentru furnizarea de servicii medicale și achiziționarea de medicamente și proteze. Actul normativ emis pentru stabilirea condițiilor de acordare a acestei gratuități nu prevede rambursarea plății contribuției lunare de asigurări sociale de sănătate. Mai mult de atât, în Normele comune nr. 318/PB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției și Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție emise în aplicarea H.G.

nr. 409/1998 se prevede expres în pct. 6/I că beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 al H.G. nr. 405/1998 soțul sau soția magistraților și pensionarilor dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau că fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate. Este de reținut că prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul conținut: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”.

Împrejurarea că precizarea expresă a necesității plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate are o consacrare legislativă ulterioară nu conduce la concluzia că anterior acestei reglementări nu se datora contribuția lunară. În speță nu este vorba de neretroactivitatea legii ci de corecta interpretare și aplicare a legii. Această sumă era datorată în temeiul Legii nr. 145/1997 și actelor normative (H.G. nr. 405/1998 elaborate în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 care fac trimitere expresă la aplicabilitatea, în acest caz, a regulilor impuse de legea asigurărilor sociale de sănătate. Din economia Legii nr. 145/1997 se desprinde ideea că legiuitorul a urmărit să excepteze de la plata contribuției lunare numai persoanele care nu realizează venituri sau care sunt lipsite de venituri pe o perioadă determinată de timp.

Pentru considerentele arătate și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate și pe fond, se va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1139/R din 13 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, precum și sentinței nr. 151/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare, pe care le casează. Pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta F.M., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.