ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 882/2004

Asupra recursului

în anulare  de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 1 martie 2002 sub nr. 1087 pe rolul Tribunalului Satu Mare, S.I. a chemat în

judecată pe pârâții Tribunalul Satu Mare și Ministerul Justiției, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe aceștia să

restituie sumele de bani încasate nelegal, prin reținerea procentului de 7% din

salariul lunar, cu titlul de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Ministerul Justiției a solicitat

prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii deoarece reclamanta are

dreptul la asistență medicală gratuită, dacă a plătit contribuția lunară pentru

asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Satu Mare a formulat

cerere de chemare în garanție a CASAOPSNAJ solicitând instanței ca în situația

în care va admite acțiunea principală să admită și cererea de chemare în

garanție și să oblige chemata în garanție să-i restituie sumele de bani

reținute de la reclamantă pe care le-a virat lunar, cu titlul de contribuție la

asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Satu Mare prin sentința

civilă nr. 150/D din 13 mai 2002 a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să-i

restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din salariu, pentru

perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, reprezentând prima pentru asigurări

de sănătate, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării

hotărârii. Totodată, a respins cererea de chemare în garanție.

Instanța a reținut în esență că în

conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992,

magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de asistența medicală,

medicamente și proteze, și că legea nu condiționează  acordarea asistenței

medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Se mai reține că abia după

modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a

aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale devine condiționată

de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, reține instanța, până

la această modificare a legii reclamanta beneficia de scutire de plata

contribuției.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 1000/R din 13 septembrie 2002, a admis recursurile declarate de

Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței pronunțată de

tribunal pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a admis cererea de

chemare în garanție și a obligat CASAOPSNAJ să achite pârâților Ministerul

Justiției și Tribunalul Satu Mare sumele la care aceștia au fost obligați să le

plătească reclamantei.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de recurs a reținut că în lipsa unui contract individual de asigurare

chemata în garanție a încasat o sumă de bani necuvenită.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea  nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva acestor hotărâri, sentința civilă nr. 150/D din 13 mai

2002 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 1000/R din 13 septembrie

2002 a Curții de Apel Oradea, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin

Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea

gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o

interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri

în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997

se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în

România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii

reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că

atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în

recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate urmează a reține:

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al

doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru

este prevăzut și în Normele comune nr.318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise

de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților

prevăzut de art. 99 și  art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile

Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul al doilea arată

în mod imperativ că  „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru

asigurări sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate, să se faă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și  art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „ condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi soluționat-o expres, incluzându-i

în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest

lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu

au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut

în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială  nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial

legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte

menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a

cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179

din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992,

alin. (1) al art. (99) a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate

sau  pensionari precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea

acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu

condiția plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1000/R din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea,

precum și sentinței nr. 150/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare, pe care

le casează.

Pe fond respinge acțiunea formulată

de reclamanta S.I., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie

2004.