ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 883/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 5 martie 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare

reclamanta F.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Satu Mare pentru restituirea sumelor reținute cu titlu de

contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile

brute realizate de reclamantă și încasate de pârâți în perioada 1 ianuarie 2000

– 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării

hotărârii.

Pârâtul Ministerul Justiției a

formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, Legea nr.

145/1995 care completează Legea nr. 92/1992 neincluzând magistrații și

personalul auxiliar în categoriile de persoane exceptate de la plata cotizației

obligatorii.

Pârâtul Tribunalul Satu Mare a

solicitat chemarea în garanție a Casei OPSNAJ pentru obligarea acesteia în

cazul admiterii acțiunii la restituirea sumelor reținute de la reclamantă și

virate în contul chematei în garanție.

Tribunalul Satu Mare prin sentința

civilă nr. 147/D din 13 mai 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții

Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare să restituie reclamantei suma

reținută în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu titlu cotizație de

asigurări de sănătate, în procent de 7%, cu aplicarea coeficientului de inflație.

A fost respinsă cererea de chemare

în garanție.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că în mod nelegal s-a reținut din salariul reclamantei o

cotă de 7% drept primă de asigurare de sănătate. Lacuna sub acest aspect a

Legii nr. 92/1992 a fost complinită prin Legea nr. 118 din 29 martie 2001 prin

care s-a aprobat O.U.G. nr. 176/1999 de modificarea art. 99 din Legea nr.

92/1992 de includere printre persoanele obligate la plata asigurărilor sociale

de sănătate și a magistraților și personalului auxiliar de specialitate. S-a

conchis că până la această modificare Legea nr. 92/1992, lege specială, în

raport cu legea asigurărilor sociale nu prevedea această obligație. Cererea de

chemare în garanție a fost respinsă avându-se în vedere că Tribunalul Satu Mare

este ordonator secundar de credite care procură și respectiv, reține sumele

pentru achitarea contribuției de sănătate, pârâtul Ministerul Justiției

neputând fi considerat ca intermediar între reclamantă și chemata în garanție.

Contractul de asigurare vizează – s-a mai arătat în motivarea sentinței –

asigurarea prestațiilor efective de asistență și nicidecum plata contribuției

de sănătate.

Curtea de Apel Oradea prin decizia

civilă nr. 956/R din 11 septembrie 2002 a admis recursurile pârâților și a

modificat sentința tribunalului în sensul că a admis cererea în garanție și a

obligat Casa OPSNAJ să achite pârâtelor suma la care acestea au fost obligate

în favoarea reclamantei.

S-a reținut în motivarea acestei

soluții că sub aspectul învederat chemata în garanție a încasat o sumă de bani

necuvenită în raport de care cererea tribunalului este justificată.

Împotriva celor două soluții mai sus

prezentate Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora cu

respingerea acțiunii ca nefondată. În motivarea recursului în anulare întemeiat

pe dispozițiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C.

proc. civ. s-au invocat dispozițiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările

sociale de sănătate care nu încadrează între persoanele exceptate de la plata

contribuției obligatorii, cu acest titlu, pe magistrați sau personalul auxiliar

de specialitate.

Dispozițiile acestei din urmă legi

sunt incidente pentru punerea în practică a prevederilor art. 99 și art. 141

din Legea nr. 92/1992 întrucât la Legea nr. 145/1997 se face trimiterea, în mod

expres, prin H.G. nr. 409/1998, elaborată în temeiul art. 99 alin. (2) din Legea

organizării judecătorești.

Recursul în anulare este fondat și

se va admite pentru următoarele considerente.

Prin Legea nr. 142/1997 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două art. 99 și art.

141 aplicabile magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Aceste

noi reglementări au instituit pentru categoriile arătate, dreptul de a

beneficia în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare, în mod

gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor, potrivit

dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, urmând a se stabili prin

Hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de

modificare a legii de organizare judecătorească.

H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998

(publicată în M. Of., nr. 275/1998) privind condițiile de acordare, în mod

gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru magistrați,

personalul auxiliar de specialitate și membrilor de familie ai acestora, a

stabilit în art. 1, că “magistrații în activitate sau pensionari precum și

soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod

gratuit de servicii de asistență medicală, de medicamente și proteze, în

condițiile Legii nr. 145/1997 publicată în M. Of., nr. 178 din 31 iulie 1997 și

ale prezentei hotărâri”.

Legea nr. 145/1997, legea

asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998

stabilește principiul obligativității asigurărilor sociale de sănătate precum

și principiile solidarității și subsidiarității în baza cărora funcționează

această categorie de asigurări.

Regula generală instituită de

această lege este exprimată în art. 4 în termeni clari de normă imperativă:

“sunt supuse în mod obligatoriu asigurării potrivit prezentei legi cetățenii

români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința

în România; asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările

sociale de sănătate”.

Contribuția lunară este fixată la 7%

de art. 52 din aceeași lege.

De la această regulă legea instituie

două categorii de persoane care sunt exceptate.

O primă categorie este arătată

limitativ de art. 6 care enumeră persoanele care beneficiază de asigurarea de

sănătate, fără plata contribuției, și anume:

- copiii și tinerii până la 26 de

ani dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din

muncă;

- persoane cu handicap care nu

realizează venituri din muncă;

- soț, soție, părinți, bunici fără

venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;

- persoane ale căror drepturi sunt

stabilite prin legi speciale – Decretul-lege nr. 118/1990 – persecutați

politic, Legea nr. 44/1994 – veteranii de război, Legea nr. 42/1990 – eroi

martiri – dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute de drepturile

bănești acordate de lege precum și cele provenite din pensii.

Toate

aceste patru categorii de persoane se caracterizează prin faptul că nu

realizează venituri din muncă.

O a doua categorie de excepții este

cuprinsă în art. 55 din lege care enumeră persoanele asigurate prin efectul

legii cu scutire de plată a contribuției pentru asigurări sociale de sănătate.

Sunt persoane care în mod temporar sunt private de venituri din muncă și anume:

militarii în termen, persoane aflate în concediu medical, persoane aflate în

detenție privativă de libertate și beneficiarii formelor de ajutor social

potrivit Legii nr. 67/1995.

Este așadar limpede că ideea de

scutire de plata contribuției lunare este impusă și acordată de lipsa surselor

de venit.

H.G. nr. 409/1998, în realizarea

dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, explică în art. 3

condițiile în care se acordă gratuitatea asistenței medicale: „contribuțiile

personale, stabilite potrivit dispozițiilor legale, suportate de persoanele

prevăzute în art. 1 pentru furnizarea de servicii medicale și achiziționarea de

medicamente și proteze se decontează acestora, pe bază de documente

justificative, din bugetul Ministerului Justiției sau, după caz, al

Ministerului Public ori al Curții Supreme de Justiție”.

Este adevărat că Legea nr. 92/1992

este lege specială care introduce dreptul la asistență medicală, medicamente și

proteze gratuite, dar gratuitatea prevăzută în legea specială se realizează în

condițiile Legii nr. 145/1997, după cum o spune H.G. nr. 409/1998 emisă în

temeiul Legii speciale 92/1992. În alți termeni, persoanele cărora li se aplică

prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 sunt ținute la plata

contribuției lunare de 7% stabilită de Legii nr. 145/1997.

Gratuitatea instituită de legea

specială se traduce potrivit - H.G. nr. 409/1998 - prin decontarea, pe baza documentelor

justificative, a prețului suportat de persoanele îndreptățite pentru furnizarea

de servicii medicale și achiziționarea de medicamente și proteze. Actul

normativ emis pentru stabilirea condițiilor de acordare a acestei gratuități nu

prevede rambursarea plății contribuției lunare de asigurări sociale de

sănătate.

Mai mult de atât, în Normele comune

nr. 318/PB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției și Curții

Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție emise

în aplicarea H.G. nr. 409/1998 se prevede expres în pct. 6/I că beneficiază de

gratuitățile prevăzute de art. 1 al H.G. nr. 405/1998 soțul sau soția

magistraților și pensionarilor dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de

asigurări de sănătate sau că fac parte din categoriile de persoane care,

potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de

sănătate.

Este de reținut că prin Legea nr.

118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999,

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a

dobândit următorul conținut: „magistrații în activitate sau pensionari, precum

și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate”.

Împrejurarea că precizarea expresă a

necesității plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate

are o consacrare legislativă ulterioară nu conduce la concluzia că anterior

acestei reglementări nu se datora contribuția lunară. În speță nu este vorba de

neretroactivitatea legii ci de corecta interpretare și aplicare a legii.

Această sumă era datorată în temeiul Legii nr. 145/1997 și actelor normative

(H.G. nr. 405/1998 elaborate în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 care fac trimitere expresă la

aplicabilitatea, în acest caz, a regulilor impuse de legea asigurărilor sociale

de sănătate.

Din economia Legii nr. 145/1997 se

desprinde ideea că legiuitorul a urmărit să excepteze de la plata contribuției

lunare numai persoanele care nu realizează venituri sau care sunt lipsite de

venituri pe o perioadă determinată de timp.

Pentru considerentele arătate și

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare,

se vor casa hotărârile criticate și pe fond, se va respinge acțiunea

reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 956/R din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, precum și a

sentinței nr. 147/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare, pe care le

casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamanta F.I., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.