ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3

iulie 2002 sub nr. 2712 pe rolul Tribunalului Harghita, G.M. a chemat în

judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe aceștia să

restituie sumele de bani încasate nelegal, prin reținerea procentului de 7 %

din salariul lunar, cu titlul de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Ministerul Justiției a solicitat prin

întâmpinarea formulată respingerea acțiunii deoarece reclamanta are dreptul la

asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția lunară pentru asigurările

sociale de sănătate.

De asemenea Ministerul Justiției a

formulat cerere de chemare în garanție a CASA OPSNAJ solicitând instanței ca în

situația în care va admite acțiunea principală să admită și cererea de chemare

în garanție și să oblige chemata în garanție să-i restituie sumele de bani

reținute de la reclamantă pe care le-a plătit lunar, cu titlul de contribuție

la asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Harghita prin sentința civilă

nr. 1023 din 14 august 2002 a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să-i

restituie reclamantei suma reținută în procent de 7 % din salariu, pentru

perioada ianuarie 2000-martie 2001, reprezentând prima pentru asigurări de

sănătate, cu aplicarea dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la

data executării hotărârii.

Totodată, a admis cererea de chemare în

garanție formulată de Ministerul Justiției.

Instanța a reținut în esență că în

conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992,

magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală,

medicamente și proteze și că legea nu condiționează acordarea asistenței

medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Se mai reține că abia după modificarea

art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a aprobat O.U.G. nr.

179/1999, acordarea asistenței medicale devine condiționată de plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, reține instanța, până la

această modificare a legii reclamanta beneficia de scutire de plata

contribuției.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia

civilă nr. 925/R din  8 noiembrie 2002, a respins recursurile declarate de

Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii

Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești ca nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.  civ. Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva acestor hotărâri, sentința civilă nr. 1023 din 14 august

2002 a Tribunalului Harghita și decizia civilă nr. 925/R din 8 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Târgu Mureș considerând că au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin

Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea

gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare

sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se

prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul

în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și

totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de

la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de

lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și

personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare

că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile, exceptate și

pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că prin hotărârile

criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în

vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică

a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate

urmează a reține:

Este de necontestat că în conformitate cu

prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30

septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al

doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de

20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB-64-807/C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G.  nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste

acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr.

145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți

cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul al doilea arată în mod

imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări

sociale de sănătate”.

În art. 6 și  art. 55 din aceeași lege

sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi

legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și

anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în

hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial

legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate

urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin

Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (l)

al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora,

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de

asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința

legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu

condiția plății contribuția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale

de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele mai

înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite

recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 925/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș,

precum și sentinței civile nr. 1023 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita,

pe care le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamanta G.M. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  3 februarie

2004.