ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 iulie

2002, pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe

pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției pentru obligarea acestora

la restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7 %

din salariu lunar, cu titlu de primă pentru asigurările de sănătate pe perioada

anterioară datei de 29 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la

data executării hotărârii.

Ministerul Justiției în nume propriu și ca

reprezentant al Tribunalului Harghita a formulat o întâmpinare și o cerere de

chemare în garanție a Casei OPSNAJ pentru obligarea acesteia, în ipoteza

admiterii acțiunii, la restituirea sumelor reținute de la reclamantă.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1036

din 14 august 2002, a admis acțiunea reclamantei și cererea de chemare în

garanție formulată de Ministerul Justiției împotriva Casei OPSNAJ. A fost

obligată aceasta din urmă să restituie reclamantei suma de 1.873.744 lei cu

titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7 % începând cu

ianuarie 2000-martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000.

A fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul

Harghita.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia 915 din

8 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile Ministerului Justiției și

al Casei OPSNAJ.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor

hotărâri în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că

în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și de Normele

emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se

face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține, în recursul în anulare, că printr-o

interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, se degajă concluzia că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

S-a mai arătat că Legea nr. 145/1997 prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România precum și obligația

acestora de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata acestei

contribuții, fiind arătați în mod expres în mai multe texte de lege, în care nu

se regăsesc și magistrații sau personalul auxiliar de specialitate din

justiție.

Ca atare, procurorul general a apreciat că prin

hotărârile criticate instanțele au interpretat și aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuție lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul de anulare este fondat.

Este de reținut, în primul rând, că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în susținerea

recursului în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea

lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a

tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative ce vor fi analizate se vor

reține următoarele.

Fără îndoială, în conformitate cu art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992, republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora, așa cum arată

art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 se stabilesc însă prin hotărâre de Guvern.

În acest sens, Guvernul a emis, la 20 iulie

1998, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru fiind

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.-64-807/C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință trebuie avute în vedere aceste

acte normative care arată că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede

în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul

în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor

plătit o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

Categoriile de persoane care beneficiază de

asigurare, fără plata contribuției, sunt cele limitativ prevăzute în art. 6 și art.

55 din Legea nr. 145/1997.

Din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, și anume

că beneficiul gratuității pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate

în acest domeniu „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără

plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la

„condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în

categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din acea lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru, pentru că în

categoria excepțiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca urmare, instanțele care au dat o altă

interpretare textelor de lege mai sus menționate au făcut o aplicare greșită a

acestora.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează

a se mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei prin Legea nr. 118

din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999,

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a

dobândit următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum

și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurare

socială de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile se acordă cu condiția dovedirii că s-a

plătit contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, văzând considerentele de mai sus

și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, se

vor casa hotărârile criticate și pe fond, se va respinge acțiunea

reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 915/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș

și sentinței civile nr. 1036 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe care

le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamanta C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.