ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 iulie 2002, pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției pentru obligarea acestora la restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7 % din salariu lunar, cu titlu de primă pentru asigurările de sănătate pe perioada anterioară datei de 29 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Ministerul Justiției în nume propriu și ca reprezentant al Tribunalului Harghita a formulat o întâmpinare și o cerere de chemare în garanție a Casei OPSNAJ pentru obligarea acesteia, în ipoteza admiterii acțiunii, la restituirea sumelor reținute de la reclamantă.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1036 din 14 august 2002, a admis acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției împotriva Casei OPSNAJ. A fost obligată aceasta din urmă să restituie reclamantei suma de 1.873.744 lei cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7 % începând cu ianuarie 2000-martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita. Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia 915 din 8 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile Ministerului Justiției și al Casei OPSNAJ.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și de Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține, în recursul în anulare, că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, se degajă concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. S-a mai arătat că Legea nr. 145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România precum și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata acestei contribuții, fiind arătați în mod expres în mai multe texte de lege, în care nu se regăsesc și magistrații sau personalul auxiliar de specialitate din justiție.

Ca atare, procurorul general a apreciat că prin hotărârile criticate instanțele au interpretat și aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuție lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Recursul de anulare este fondat. Este de reținut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în susținerea recursului în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative ce vor fi analizate se vor reține următoarele.

Fără îndoială, în conformitate cu art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora, așa cum arată art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 se stabilesc însă prin hotărâre de Guvern. În acest sens, Guvernul a emis, la 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.-64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G.

nr. 409/1998. În consecință trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plătit o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. Categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, sunt cele limitativ prevăzute în art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, și anume că beneficiul gratuității pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate în acest domeniu „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din acea lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria excepțiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca urmare, instanțele care au dat o altă interpretare textelor de lege mai sus menționate au făcut o aplicare greșită a acestora. Distinct de cele mai înainte menționate urmează a se mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurare socială de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile se acordă cu condiția dovedirii că s-a plătit contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate. Astfel fiind, văzând considerentele de mai sus și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate și pe fond, se va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 915/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș și sentinței civile nr. 1036 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează. Pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.