ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 19 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Suceava, reclamantul P.G. a

chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 1033 din 3 noiembrie

2003, emisă de pârâtă și să i se acorde reclamantului, drepturile prevăzute de

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că în luna martie 1944, a fost refugiat, împreună cu

familia, sa din comuna Vorona, județul Botoșani, în comuna Albești, județul

Argeș.

Prin sentința nr. 32 din 11

februarie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul P.G.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Suceava a reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada că poate avea calitatea de

beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat cerere de revizuire, reclamantul P.G., la data de 30 martie 2004,

susținând, în esență, că la aceiași dată, aceiași instanță, reținând aceiași

situație de fapt, a admis acțiunea în contencios administrativ a fratelui său,

P.A. (sentința nr. 24 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel Suceava) și a

respins, ca nefondată, acțiunea sa în contencios administrativ, având același

obiect.

În susținerea celor arătate,

reclamantul a depus la dosarul cauzei, sentința nr. 24 din 11 februarie 2004, a

Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin

care s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

P.A. (fratele reclamantului P.G.), în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Botoșani, s-a modificat hotărârea nr. 1062 din 7 noiembrie 2002,

emisă de pârâtă și s-a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie

1945.

Prin sentința nr. 138 din 5

mai 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de

revizuientul P.G.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că, deși revizuientul nu a menționat

temeiul de drept în baza căruia a formulat cererea de revizuire, instanța a

calificat-o, ca fiind întemeiată, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și că

cele două hotărâri aparent potrivnice, date de aceiași instanță, nu au fost

date în aceiași pricină și între aceleași persoane, ceea ce face ca cererea de

revizuire să fie nefondată. S-a mai reținut că revizuientul a recunoscut la

termenul de judecată din data de 5 mai 2004, că a recurs la această cale

extraordinară de atac, ca urmare a faptului că nu mai îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 301 C. proc. civ., pentru a promova recurs împotriva

sentinței nr. 32 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ.

Împotriva sentinței nr. 138

din 5 mai 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a declarat recurs, P.G., susținând, în esență, că în mod greșit,

Curtea de Apel Suceava i-a respins cererea de revizuire, întrucât, în perioada

15 martie 1944 - 6 martie 1945, a fost refugiat, împreună cu familia sa, din comuna

Vorona, județul Botoșani, în comuna Albești, județul Argeș. A mai susținut că

prin sentința nr. 24 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, a fost admisă contestația fratelui

său P.A., care a fost refugiat, împreună cu familia sa, în aceleași condiții de

refugiu.

Recursul este nefondat.

În mod corect, Curtea de

Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de P.G., pe motivul că nu au fost

întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., și

anume: hotărârile potrivnice trebuiau să fie definitive, să fie date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Pe de altă parte însă,

reclamantul P.G. putea declara recurs împotriva sentinței nr. 32 din 11

februarie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, însă, așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, acesta a

precizat că nu mai îndeplinea condițiile prevăzute de art. 301 C. proc. civ.,

în sensul că nu se mai afla înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea

hotărârii ce urma să fie recurată.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte constată că județul Botoșani era sub administrație română și nu

administrație rusească, așa cum a fost cazul Ținutului Herței, Nordului

Bucovinei și Basarabiei, astfel că schimbul de domiciliu nu se poate justifica

ca fiind urmarea persecuției etnice.

Având în vedere că o parte

din teritoriul județului Botoșani era ocupat de Armata Roșie, prin înaintarea

frontului, o mare parte a populației a fost evacuată, prin grija Statului

român, spre centrul României, tocmai în scopul protejării acestora. De asemenea,

ca urmare a acestei operațiuni, Statul român a acordat persoanelor evacuate sau

refugiate, pe toată perioada cât a durat această măsură, alimente, bani,

adăpost și locuri de muncă, în cazul celor care au fost nevoiți să și-l

părăsească, astfel că inițiativa Statului român a fost aceea de a proteja

populația de Armata Roșie, și nu de persecutare a populației, așa cum

menționează recurentul.

O eventuală încadrare a

reclamantului printre categoriile de beneficiari prevăzute la art. 1 din Legea

nr. 189/2000, s-ar face contrar dispozițiilor legale, nefiind îndeplinite

condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestatorul interpretează

legea, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul

și perioada, este echivalentă cu un refugiu, în sensul H.G. nr. 127/2002. În

cazul în care legea s-ar interpreta astfel, ajungem la situația în care orice

persoană care și-ar schimba domiciliul dintr-un motiv sau altul, în cadrul

granițelor aceluiași stat, condus de același regim politic, poate să obțină

statutul de refugiat și, implicit, drepturile accesorii acestora.

Pe cale de consecință,

Curtea apreciază că recurentul nu îndeplinește condițiile pentru a avea

calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.G.,

împotriva sentinței nr. 138 din data de 5 mai 2004, a Curții de Apel Suceava,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.