ÎCCJ, Decizia nr. 267/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 267/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 6 decembrie 2000, reclamanta S.C C.I. SRL Brașov a solicitat
obligarea pârâtei S.C S. SA Copșa Mică, să-i plătească suma de 23.023.869.440
lei, reprezentând contravaloarea cantității de 738.560 kg zinc.
Prin hotărârea nr. 2 din 10
aprilie 2003, Tribunalul Arbitral al Camerei de Arbitraj Comercial de pe lângă
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu a admis în parte, acțiunea,
obligând pe pârâtă, să plătească reclamantei, suma de 17.981.668.332 lei,
reprezentând contravaloarea actualizată a cantității de 661.753 kg zinc.
S-a motivat că din
probatoriul administrat a rezultat că pârâta nu și-a îndeplinit integral
obligația de a livra cantitatea de zinc contractată, rămânând nelivrate 661.753
kg zinc, în valoare de 17.981.668.332 lei.
Prin decizia nr. 2232 din 30
martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins,
ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC S. SA Copșa Mică împotriva
hotărârii nr. 2 din 10 aprilie 2003, a Tribunalului Arbitral al Camerei de
Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
Sibiu.
S-a motivat că excepțiile
invocate de pârâtă au fost soluționate corect prin hotărârea tribunalului
arbitral, iar criticile referitoare la lipsa convenției arbitrale și la
necompetența tribunalului arbitral, de a soluționa cauza, sunt nefondate.
S-a subliniat, în acest
sens, că din actele dosarului rezultă că tribunalul arbitral și-a verificat
competența și a stabilit corect că între contractul nr. 5445/1998 și
procesul-verbal de custodie din 21 septembrie 1998 există o strânsă legătură,
iar în cadrul clauzei compromisorii, prevăzute în convenție, părțile au ales
arbitrajul ca modalitate de soluționare a eventualelor litigii.
S-a mai relevat, în
considerentele deciziei, că litigiul a fost soluționat cu respectarea
dispozițiilor legale aplicabile în speță, iar aprecierea că pârâta nu și-a
îndeplinit obligațiile asumate prin contractul încheiat și prin procesul-verbal
la care s-a făcut referire, este confirmată de concluziile expertizei și
suplimentului de expertiză contabilă, precum și de celelalte acte din ansamblul
probatoriu administrat.
S-a învederat, de asemenea,
că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, a fost în mod
corect respinsă, deoarece nu există identitate de obiect și de temei juridic în
cauzele la care s-a făcut referire.
Pârâta SC S. SA Copșa Mică a
declarat recurs împotriva deciziei menționate și a încheierii din 26 aprilie
2005.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, prin art. 299
alin. (1) C. proc. civ., se prevede că sunt supuse recursului, „hotărârile date
fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de
lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.
Or, câtă vreme decizia nr.
2232 din 30 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
comercială, fiind pronunțată în recurs, nu face parte din nici una dintre
categoriile de hotărâri la care se referă textul de lege menționat, se impune
concluzia că o atare hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecință, urmează ca
recursul declarat de SC S. SA Copșa Mică să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de SC S. SA Copșa Mică împotriva deciziei nr. 2232 din 30
martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și
încheierii din 26 aprilie 2005, pronunțată de aceeași secție, în dosarul nr.
955/2003.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 octombrie 2005.