ÎCCJ, Decizia nr. 267/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2000, reclamanta S.C C.I. SRL Brașov a solicitat obligarea pârâtei S.C S. SA Copșa Mică, să-i plătească suma de 23.023.869.440 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 738.560 kg zinc. Prin hotărârea nr. 2 din 10 aprilie 2003, Tribunalul Arbitral al Camerei de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu a admis în parte, acțiunea, obligând pe pârâtă, să plătească reclamantei, suma de 17.981.668.332 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a cantității de 661.753 kg zinc. S-a motivat că din probatoriul administrat a rezultat că pârâta nu și-a îndeplinit integral obligația de a livra cantitatea de zinc contractată, rămânând nelivrate 661.753 kg zinc, în valoare de 17.981.668.332 lei.

Prin decizia nr. 2232 din 30 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC S. SA Copșa Mică împotriva hotărârii nr. 2 din 10 aprilie 2003, a Tribunalului Arbitral al Camerei de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu. S-a motivat că excepțiile invocate de pârâtă au fost soluționate corect prin hotărârea tribunalului arbitral, iar criticile referitoare la lipsa convenției arbitrale și la necompetența tribunalului arbitral, de a soluționa cauza, sunt nefondate. S-a subliniat, în acest sens, că din actele dosarului rezultă că tribunalul arbitral și-a verificat competența și a stabilit corect că între contractul nr. 5445/1998 și procesul-verbal de custodie din 21 septembrie 1998 există o strânsă legătură, iar în cadrul clauzei compromisorii, prevăzute în convenție, părțile au ales arbitrajul ca modalitate de soluționare a eventualelor litigii.

S-a mai relevat, în considerentele deciziei, că litigiul a fost soluționat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, iar aprecierea că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul încheiat și prin procesul-verbal la care s-a făcut referire, este confirmată de concluziile expertizei și suplimentului de expertiză contabilă, precum și de celelalte acte din ansamblul probatoriu administrat. S-a învederat, de asemenea, că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, a fost în mod corect respinsă, deoarece nu există identitate de obiect și de temei juridic în cauzele la care s-a făcut referire. Pârâta SC S. SA Copșa Mică a declarat recurs împotriva deciziei menționate și a încheierii din 26 aprilie 2005. Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin art. 299 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că sunt supuse recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”. Or, câtă vreme decizia nr. 2232 din 30 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, fiind pronunțată în recurs, nu face parte din nici una dintre categoriile de hotărâri la care se referă textul de lege menționat, se impune concluzia că o atare hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. În consecință, urmează ca recursul declarat de SC S. SA Copșa Mică să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC S. SA Copșa Mică împotriva deciziei nr. 2232 din 30 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și încheierii din 26 aprilie 2005, pronunțată de aceeași secție, în dosarul nr. 955/2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.