ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 253/F-COM, Curtea

de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.I. SRL Brașov - prin lichidator

SC C.C. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA; a anulat hotărârea arbitrală

nr. 4 din 26 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de

Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu și a respins cererea de revizuire a

hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003 ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin hotărârea

nr. 2 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial din cadrul

Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC C.I. SRL Brașov și a fost obligată pârâta SC S. SA Copșa

Mică să plătească reclamantei suma de 17.981.668.332 ROL reprezentând contravaloarea

actualizată a cantității de 661.753 kg zinc, precum și cheltuieli de judecată

de 121.812.600 ROL.

La data de 08

noiembrie 2008, pârâta SC S. SA Copșa Mică a formulat cerere de revizuire a hotărârii

arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta

SC C.I. SRL Brașov, întrucât Tribunalul arbitraj a avut în mod greșit în vedere

contractul de vânzare-cumpărare nr. X din 08 mai 1998, în condițiile în care a examinat

raportul comercial născut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 08 mai

1998.

Prin hotărârea

arbitrală nr. 4 din 26 iulie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial a decis, cu majoritate,

admiterea cererii de revizuire formulate de pârâta SC S. SA Copșa Mică și retractarea

hotărârii arbitrale nr. 2/2003.

Rejudecând cauza,

a dispus respingerea cererii arbitrate formulate ce reclamanta SC C.I. SRL Brașov

împotriva pârâtei SC S. SA Copșa Mică.

În motivarea hotărârii,

sub aspectul admisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul arbitral a reținut că revizuirea este

o cale de atac ce poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive care evocă

fondul pricinii și că, în speță, fondul litigiului a fost invocat doar de către

instanța arbitrală.

Raportat la sentința

civilă nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu, ce constituie un înscris nou, s-a mai

reținut că este aplicabilă în speță teza a ll-a a art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

care permite revizuirea în cazul în care s-au descoperit înscrisuri doveditoare

ce nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pe fond și în

rejudecarea acțiunii arbitrale, s-a reținut în esență că sentința revizuită se întemeiază

pe contractul nr. X/1998, iar nu pe contractul nr. Y/1998, deși Tribunalul Sibiu,

prin sentința nr. 1207/C din 09 aprilie 2004, definitivă prin decizia Curții de

Apel Alba lulia nr. 265/A/2004, a tranșat în mod definitiv că între contractul nr.

Z/1998 și procesul-verbal de custodie din 21 septembrie 1998 nu există nicio legătură,

fiind acte distincte.

Împotriva acestei

hotărâri arbitrale, a formulat acțiune în anulare intimata  reclamantă SC C.I. SRL

Brașov - prin lichidator SC C.C. SRL, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba

lulia.

Prin sentința

comercială nr. 2/F din 08 iunie 2003, Curtea de Apel Alba lulia, secția comercială,

a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.I. SRL Brașov și a dispus

anularea Hotărârii arbitrale nr. 4 din 28 iulie 2007. Procedând la rejudecarea cererii

de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003, a dispus respingerea

acesteia ca inadmisibilă, cu obligarea revizuientei SC S. SA la plata către intimată

a sumei de 4 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

a formulat recurs pârâta SC S. SA, iar prin decizia nr. 1216 din 14 aprilie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul și a casat

sentința nr. 2/F din 06 iunie 2008 cu trimiterea cauzei spre rejudecare Ia aceeași

instanță.

Ulterior, prin

încheierea nr. 4145 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a dispus strămutarea pricinii la Curtea de Apel Pitești, cu păstrarea

actelor îndeplinite.

Curtea de Apel

Pitești a reținut că potrivit dispozițiilor art. 364 C. proc. civ. „Hotărârea arbitrală

poate fi desființată numai prin acțiune în anulare”.

Voința legiuitorului,

exprimată până la momentul formulării cererii de revizuire din speță și valabilă

șî în prezent, este ca hotărârea arbitrală să fie desființată numai prin acțiune

în anulare, care nu este o cale de atac similară celor consacrate de C. proc.

civ., ci este o acțiune în justiție de sine stătătoare.

În aceste condiții

în care legea stabilește fără echivoc faptul că nu există altă „cale de atac” ce

poate fi exercitată împotriva hotărârii arbitrale, precum și în condițiile în care

nu face nicio trimitere la reglementarea legală a revizuirii, revizuirea unei hotărâri

arbitrale este inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs în termen legal SC S. SA, solicitând casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în temeiul art. 304

pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ..

În motivarea recursului

se arată următoarele:

Prin încheierea

din 30 mai 2008, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție

a Uniunii Europene față de împrejurarea că în speță temeiul acțiunii nu îl constituie

dreptul Uniunii, nefiind deci în dezbatere un „drept material” prevăzut de dreptul

comunitar. Ca atare, nu se poate invoca principiul procedural al protecției jurisdicționale

efective, consacrat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene.

În mod cert,

art. 47 alin. (1) din Carta privitor la dreptul la o cale de atac eficientă în

fața unei instanțe judecătorești poate fi supus analizei C.J.U.E.

Recurenta consideră

că întrebarea preliminară pe care a formulat-o cu privire la sfera de aplicare a

acestei norme în arbitrajul intern, este nu doar admisibilă, ci șî întemeiată.

Se solicită să

se constate că toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 287 din Tratat

sunt îndeplinite, fiind evident că pentru lămurirea cu prioritate a chestiunii admisibilității

unei cereri de revizuire a unei hotărâri arbitrale era necesar ca, în prealabil,

Curtea de Apel să dispună sesizarea C.J.U.E, cu întrebarea preliminară formulată

de recurentă.

Se arată că în

mod greșit a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile

art. 244 pct. 1 C. proc. civ., câtă vreme pe rolul Tribunalului București a fost

înregistrat Dosarul nr. 17380/3/2012, având ca obiect constatarea nulității absolute

a contractului înregistrat sub nr. X din 08 mai 1998, astfel încât, chiar și în

măsura în care s-ar putea aprecia că la baza hotărârii arbitrale ar sta, potrivit

susținerilor reclamantei SC C.I. SRL, acest contract, analiza nulității absolute

a acestuia face obiectul unui alt dosar, pendinte pe rolul unei alte instanțe de

judecată.

În mod eronat,

Curtea de Apel a reținut că acțiunea în anulare este întemeiată pe motiv că hotărârea

prin care a fost admisă cererea de revizuire a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale legii referitoare Ia legalitatea căilor de atac și cu încălcarea

ordinii publice.

Dispozițiile

art. 8 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, relative la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs

efectiv, dau expresie unei idei generale, potrivit căreia o protecție eficace a

drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi

substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale

de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare.

Dacă se admite

interpretarea inadmisibilității exercitării revizuirii hotărârii arbitrale, cu consecința

inadmisibilității retractării hotărârii de către însăși instanța arbitrală, s-ar

ajunge la o situație absurdă, în care hotărârea ar rămâne valabilă, neputând fi

atacată, datorită imposibilității încadrării motivului de retractare în cele prevăzute

de art. 384 C. proc. civ., deși a survenit o situație neprevăzută și care schimbă

fundamental datele existente la momentul pronunțării hotărârii respective.

Această soluție

nu poate fi primită având în vedere că cele mai multe dintre motivele prevăzute

la art. 322 C. proc. civ. nu se regăsesc în ipotezele avute în vedere la pct. a)

- i) din art. 384 C. proc. civ.

Hotărârea este

nelegală și din perspectiva menținerii și asigurării siguranței circuitului civil

și chiar a protejării principiului securității juridice, în condițiile în care trebuie

observat că există posibilitatea ca, după pronunțarea unei hotărâri arbitrale, să

intervină una din situațiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., care să impună

retractarea hotărârii de către instanța care a pronunțat-o.

Intenția legiuitorului

a fost aceea de a institui o cale unică de atac împotriva hotărârii arbitrale doar

în privința celor de reformare, suprimând astfel posibilitatea exercitării apelului,

iar nu și a celor de retractare.

Exercitarea revizuirii,

cale de atac de retractare, împotriva unei hotărâri arbitrale a rămas în continuare

perfect admisibilă.

În cauză, intimata

SC C.I. SRL Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Prin încheierea

pronunțată la 08 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea

formulată de recurenta-pârâtă SC S. SA Copșa Mică și a dispus sesizarea Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 20 din Legea

nr. 59/1993 pentru modificarea C. proc. civ., a C. fam., a Legii contenciosului

administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea șt funcționarea

Curții de Conturi, în ceea ce privește modificarea art. 367 din vechiul C. proc.

civ.

Cu privire Ia

această excepție, Înalta Curte a apreciat că sunt întrunite cerințele legii pentru

a fi sesizată Curtea Constituțională, însă consideră că excepția este neîntemeiată.

Este adevărat

că până la modificarea intervenită prin Legea nr. 59/1993, C. proc. civ. prevedea

posibilitatea atacării hotărârii arbitrale și cu contestație în anulare și cu revizuire

în cazuruile  și modurile prev. de art. 367 C. proc. civ., însă prin Legea nr.

59/1993 legiuitorul a statuat ca procesul arbitral și hotărârea arbitrală să fie

tratate distinct, sub aspectul că singura cale de atac prin care să fie anulată

hotărârea arbitrală să fie prevăzută Ia art. 364 C. proc. civ., respectiv numai

pe calea acțiunii în anulare.

Legiuitorul a

urmărit excluderea atacării unei hotărâri arbitrale prin căi ordinare sau extraordinare

de atac, având în vedere că asupra hotărârii arbitrale se poate face un control

de legalitate și nu de netemeinicie, fiind exclusă reexaminarea pe fond a litigiului.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel

a respins în mod corect solicitarea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene

cu întrebarea preliminară, reținând că o astfel de hotărâre nu este necesară soluționării

prezentului litigiu.

Cu privire Ia

solicitarea de a suspenda judecata cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 144

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este de reținut că această dispoziție legală nu este

imperativă, ci facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanței.

Așa fiind, în

mod corect a fost respinsă cererea de suspendare.

Înalta Curte reține

că, potrivit dispozițiilor art. 384 C. proc. civ,. „Hotărârea arbitrală poate fi

desființată numai prin acțiune în anulare”.

Hotărârea arbitrală

poate fi desființată numai pentru unul din motivele prevăzute la art. 384 lit.

a) - i), controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este, în esență,

un control de legalitate și nu de temeinicie.

Art. 364 C.

proc. civ. consacră, prin modul neechivoc în care este formulat, unicitatea mijlocului

prin care se poate obține desființarea hotărârii arbitrale.

Prin statuarea

unor dispoziții speciale aplicabile unei proceduri speciale, legiuitorul a exclus

posibilitatea atacării acestei hotărâri arbitrale nu doar prin căile ordinare de

atac, ci și prin cele extraordinare.

Curtea de Apel

Pitești a reținut în mod corect faptul că până la modificarea intervenită prin Legea

nr. 59/1993, C. proc. civ. prevedea posibilitatea atacării hotărârii arbitrale și

cu contestație în anulare și revizuire.

Prin Legea

nr. 59/1993, legiuitorul a stabilit procesul arbitral și hotărârea arbitrală să

fie tratate în mod distinct.

A fost exclusă

dispoziția privind posibilitatea atacării hotărârii arbitrale cu contestație în

anulare șî revizuire și a introdus, ca unică soluție, acțiunea în anulare, ca unic

procedeu de desființare a respectivei hotărâri.

Motivele acțiunii

în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

Neexistând reglementată

o altă cale de atac, Curtea de Apel a reținut în mod corect că hotărârea arbitrală

nu poate fi supusă revizuirii.

Potrivit dispozițiilor

art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a hotărârilor date de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul.

Aceste cerințe

ale legii nu sunt întrunite în cauză.

Sentința civilă

nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu cu titlu de act nou nu a existat la momentul

pronunțării hotărârii arbitrale a cărei revizuire se cere.

Așadar, nu sunt

întrunite în cauză cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea

de înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă

cererea de revizuire a hotărârii arbitrale și astfel nu există motive de nelegalitate

care să impună modificarea sau casarea hotărârii recurate.

Așa fiind, față

de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC S. SA Copșa Mică împotriva sentinței nr. 253/F-COM

din 06 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1298.1/57/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.