ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 253/F-COM, Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.I. SRL Brașov - prin lichidator SC C.C. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA; a anulat hotărârea arbitrală nr. 4 din 26 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu și a respins cererea de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003 ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin hotărârea nr. 2 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.I.

SRL Brașov și a fost obligată pârâta SC S. SA Copșa Mică să plătească reclamantei suma de 17.981.668.332 ROL reprezentând contravaloarea actualizată a cantității de 661.753 kg zinc, precum și cheltuieli de judecată de 121.812.600 ROL. La data de 08 noiembrie 2008, pârâta SC S. SA Copșa Mică a formulat cerere de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta SC C.I. SRL Brașov, întrucât Tribunalul arbitraj a avut în mod greșit în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. X din 08 mai 1998, în condițiile în care a examinat raportul comercial născut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 08 mai 1998. Prin hotărârea arbitrală nr. 4 din 26 iulie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial a decis, cu majoritate, admiterea cererii de revizuire formulate de pârâta SC S. SA Copșa Mică și retractarea hotărârii arbitrale nr. 2/2003.

Rejudecând cauza, a dispus respingerea cererii arbitrate formulate ce reclamanta SC C.I. SRL Brașov împotriva pârâtei SC S. SA Copșa Mică. În motivarea hotărârii, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul arbitral a reținut că revizuirea este o cale de atac ce poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive care evocă fondul pricinii și că, în speță, fondul litigiului a fost invocat doar de către instanța arbitrală. Raportat la sentința civilă nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu, ce constituie un înscris nou, s-a mai reținut că este aplicabilă în speță teza a ll-a a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care permite revizuirea în cazul în care s-au descoperit înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pe fond și în rejudecarea acțiunii arbitrale, s-a reținut în esență că sentința revizuită se întemeiază pe contractul nr. X/1998, iar nu pe contractul nr. Y/1998, deși Tribunalul Sibiu, prin sentința nr. 1207/C din 09 aprilie 2004, definitivă prin decizia Curții de Apel Alba lulia nr. 265/A/2004, a tranșat în mod definitiv că între contractul nr. Z/1998 și procesul-verbal de custodie din 21 septembrie 1998 nu există nicio legătură, fiind acte distincte. Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acțiune în anulare intimata reclamantă SC C.I. SRL Brașov - prin lichidator SC C.C. SRL, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia. Prin sentința comercială nr. 2/F din 08 iunie 2003, Curtea de Apel Alba lulia, secția comercială, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.I.

SRL Brașov și a dispus anularea Hotărârii arbitrale nr. 4 din 28 iulie 2007. Procedând la rejudecarea cererii de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003, a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, cu obligarea revizuientei SC S. SA la plata către intimată a sumei de 4 RON cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC S. SA, iar prin decizia nr. 1216 din 14 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul și a casat sentința nr. 2/F din 06 iunie 2008 cu trimiterea cauzei spre rejudecare Ia aceeași instanță. Ulterior, prin încheierea nr. 4145 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea pricinii la Curtea de Apel Pitești, cu păstrarea actelor îndeplinite.

Curtea de Apel Pitești a reținut că potrivit dispozițiilor art. 364 C. proc. civ. „Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare”. Voința legiuitorului, exprimată până la momentul formulării cererii de revizuire din speță și valabilă șî în prezent, este ca hotărârea arbitrală să fie desființată numai prin acțiune în anulare, care nu este o cale de atac similară celor consacrate de C. proc. civ., ci este o acțiune în justiție de sine stătătoare. În aceste condiții în care legea stabilește fără echivoc faptul că nu există altă „cale de atac” ce poate fi exercitată împotriva hotărârii arbitrale, precum și în condițiile în care nu face nicio trimitere la reglementarea legală a revizuirii, revizuirea unei hotărâri arbitrale este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal SC S. SA, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.. În motivarea recursului se arată următoarele: Prin încheierea din 30 mai 2008, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene față de împrejurarea că în speță temeiul acțiunii nu îl constituie dreptul Uniunii, nefiind deci în dezbatere un „drept material” prevăzut de dreptul comunitar. Ca atare, nu se poate invoca principiul procedural al protecției jurisdicționale efective, consacrat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În mod cert, art. 47 alin. (1) din Carta privitor la dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești poate fi supus analizei C.J.U.E. Recurenta consideră că întrebarea preliminară pe care a formulat-o cu privire la sfera de aplicare a acestei norme în arbitrajul intern, este nu doar admisibilă, ci șî întemeiată. Se solicită să se constate că toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 287 din Tratat sunt îndeplinite, fiind evident că pentru lămurirea cu prioritate a chestiunii admisibilității unei cereri de revizuire a unei hotărâri arbitrale era necesar ca, în prealabil, Curtea de Apel să dispună sesizarea C.J.U.E, cu întrebarea preliminară formulată de recurentă.

Se arată că în mod greșit a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., câtă vreme pe rolul Tribunalului București a fost înregistrat Dosarul nr. 17380/3/2012, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului înregistrat sub nr. X din 08 mai 1998, astfel încât, chiar și în măsura în care s-ar putea aprecia că la baza hotărârii arbitrale ar sta, potrivit susținerilor reclamantei SC C.I. SRL, acest contract, analiza nulității absolute a acestuia face obiectul unui alt dosar, pendinte pe rolul unei alte instanțe de judecată. În mod eronat, Curtea de Apel a reținut că acțiunea în anulare este întemeiată pe motiv că hotărârea prin care a fost admisă cererea de revizuire a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii referitoare Ia legalitatea căilor de atac și cu încălcarea ordinii publice.

Dispozițiile art. 8 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, relative la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, dau expresie unei idei generale, potrivit căreia o protecție eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare. Dacă se admite interpretarea inadmisibilității exercitării revizuirii hotărârii arbitrale, cu consecința inadmisibilității retractării hotărârii de către însăși instanța arbitrală, s-ar ajunge la o situație absurdă, în care hotărârea ar rămâne valabilă, neputând fi atacată, datorită imposibilității încadrării motivului de retractare în cele prevăzute de art. 384 C. proc.

civ., deși a survenit o situație neprevăzută și care schimbă fundamental datele existente la momentul pronunțării hotărârii respective. Această soluție nu poate fi primită având în vedere că cele mai multe dintre motivele prevăzute la art. 322 C. proc. civ. nu se regăsesc în ipotezele avute în vedere la pct. a) - i) din art. 384 C. proc. civ. Hotărârea este nelegală și din perspectiva menținerii și asigurării siguranței circuitului civil și chiar a protejării principiului securității juridice, în condițiile în care trebuie observat că există posibilitatea ca, după pronunțarea unei hotărâri arbitrale, să intervină una din situațiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., care să impună retractarea hotărârii de către instanța care a pronunțat-o.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a institui o cale unică de atac împotriva hotărârii arbitrale doar în privința celor de reformare, suprimând astfel posibilitatea exercitării apelului, iar nu și a celor de retractare. Exercitarea revizuirii, cale de atac de retractare, împotriva unei hotărâri arbitrale a rămas în continuare perfect admisibilă. În cauză, intimata SC C.I. SRL Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin încheierea pronunțată la 08 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată de recurenta-pârâtă SC S. SA Copșa Mică și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea C. proc.

civ., a C. fam., a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea șt funcționarea Curții de Conturi, în ceea ce privește modificarea art. 367 din vechiul C. proc. civ. Cu privire Ia această excepție, Înalta Curte a apreciat că sunt întrunite cerințele legii pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, însă consideră că excepția este neîntemeiată. Este adevărat că până la modificarea intervenită prin Legea nr. 59/1993, C. proc. civ. prevedea posibilitatea atacării hotărârii arbitrale și cu contestație în anulare și cu revizuire în cazuruile și modurile prev. de art. 367 C. proc. civ., însă prin Legea nr. 59/1993 legiuitorul a statuat ca procesul arbitral și hotărârea arbitrală să fie tratate distinct, sub aspectul că singura cale de atac prin care să fie anulată hotărârea arbitrală să fie prevăzută Ia art. 364 C. proc.

civ., respectiv numai pe calea acțiunii în anulare. Legiuitorul a urmărit excluderea atacării unei hotărâri arbitrale prin căi ordinare sau extraordinare de atac, având în vedere că asupra hotărârii arbitrale se poate face un control de legalitate și nu de netemeinicie, fiind exclusă reexaminarea pe fond a litigiului. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Curtea de Apel a respins în mod corect solicitarea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară, reținând că o astfel de hotărâre nu este necesară soluționării prezentului litigiu.

Cu privire Ia solicitarea de a suspenda judecata cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 144 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este de reținut că această dispoziție legală nu este imperativă, ci facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanței. Așa fiind, în mod corect a fost respinsă cererea de suspendare. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 384 C. proc. civ,. „Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare”. Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele prevăzute la art. 384 lit. a) - i), controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este, în esență, un control de legalitate și nu de temeinicie. Art. 364 C. proc.

civ. consacră, prin modul neechivoc în care este formulat, unicitatea mijlocului prin care se poate obține desființarea hotărârii arbitrale. Prin statuarea unor dispoziții speciale aplicabile unei proceduri speciale, legiuitorul a exclus posibilitatea atacării acestei hotărâri arbitrale nu doar prin căile ordinare de atac, ci și prin cele extraordinare. Curtea de Apel Pitești a reținut în mod corect faptul că până la modificarea intervenită prin Legea nr. 59/1993, C. proc. civ. prevedea posibilitatea atacării hotărârii arbitrale și cu contestație în anulare și revizuire. Prin Legea nr. 59/1993, legiuitorul a stabilit procesul arbitral și hotărârea arbitrală să fie tratate în mod distinct. A fost exclusă dispoziția privind posibilitatea atacării hotărârii arbitrale cu contestație în anulare șî revizuire și a introdus, ca unică soluție, acțiunea în anulare, ca unic procedeu de desființare a respectivei hotărâri.

Motivele acțiunii în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Neexistând reglementată o altă cale de atac, Curtea de Apel a reținut în mod corect că hotărârea arbitrală nu poate fi supusă revizuirii. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a hotărârilor date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Aceste cerințe ale legii nu sunt întrunite în cauză. Sentința civilă nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu cu titlu de act nou nu a existat la momentul pronunțării hotărârii arbitrale a cărei revizuire se cere. Așadar, nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a hotărârii arbitrale și astfel nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea hotărârii recurate. Așa fiind, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Copșa Mică împotriva sentinței nr. 253/F-COM din 06 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1298.1/57/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.