ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4369/2005

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 25 ianuarie 2005 a Judecătoriei Pătârlagele, inculpatul B.P. a fost condamnat, la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă, pentru comiterea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen. și la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen. Potrivit art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, pedeapsa de executat fiind de 5.000.000 lei amendă. Prin aceeași sentință penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților B.E., C.C. și R.A., pentru infracțiunile de insultă și amenințare prevăzute de art. 205 C. pen.

și art. 193 C. pen. Împotriva sentinței au declarat recurs partea vătămată M.I. și inculpații B.P. și B.I. Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 143 din 4 martie 2005, a respins, ca fiind nefondate, recursurile declarate considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Împotriva deciziei a declarat recurs partea vătămată M.I., arătând că aceasta este nelegală, solicitând condamnarea tuturor inculpaților chemați în judecată. Prin decizia penală nr. 419 din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 2604/2005, a fost respins recursul, declarat ca fiind inadmisibil, considerând că hotărârea pronunțată pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie face parte potrivit legii dintre hotărârile împotriva cărora se poate exercita o singură cale de atac, aceea a recursului iar în speță această cale de atac a fost folosită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată M.I. care a susținut că hotărârile pronunțate nu sunt legale și temeinice, solicitând condamnarea inculpaților pe care i-a chemat în judecată. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului consideră că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională. Însă, potrivit art. 128 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesuală penală a reglementat examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde exigențelor accesului la justiție prevăzută de art. 21 din Constituția României și art. 13 din C.A.D.O.L.F. și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii după caz, nedefinitive. Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul nostru juridic a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu un nou recurs declarat împotriva deciziei nr. 419 din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost soluționat recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 143 din 4 martie 2005 a Tribunalului Buzău, decizie neprevăzută de art. 385 1 C. proc. pen., ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv apare ca o soluție inadmisibilă.

În consecință, curtea urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă recursul declarat ca fiind inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată M.I. împotriva deciziei penale nr. 419 din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 20 lei (200.000 lei) cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2005.