ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5729/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 213/2004,

Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de reclamantul B.A.G.M. împotriva

sentinței civile nr. 32/2004 și pe cale de consecință, a menținut soluția de

respingere a acțiunii introdusă de reclamant împotriva Primarului municipiului

Brașov, ca fiind formulată împotriva unei părți ce nu are calitate procesuală

pasivă.

S-a mai reținut că, față de

obiectivul acțiunii introductive, acela al obligării pârâtei să soluționeze, în

conformitate cu prevederile art. 11 și art. 33 din Legea nr. 10/2001,

notificarea ce i-a fost adresată de reclamant și față de faptul că, pârâtul nu

deține imobilul revendicat, rezultă că, potrivit art. 20 și art. 21 din Legea

nr. 10/2001, intimatul și-a îndreptat greșit acțiunea. Cum potrivit principiului

disponibilității, reclamantul este cel care trebuie să stabilească întreg

cadrul procesului și nu instanța de judecată, sentința judecătoriei a fost

menținută ca fiind legală și temeinică.

Împotriva deciziei Curții de Apel,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs

reclamantul B.A.G.M. criticând-o pentru următoarele considerente.

Primarul municipiului Brașov, căruia

recurentul i-a trimis notificarea, trebuia s-o soluționeze și nu s-o trimită

unității deținătoare a construcțiilor existente pe terenul revendicat,

respectiv, Inspectoratul Școlar.

Instanțele, trebuiau să rețină

existența acestei obligații de soluționare prin prisma dispozițiilor art. 33

din Legea nr. 10/2001 care dispune că notificarea să se adreseze Primăriei.

Totodată, instanțele trebuiau să

aibă în vedere faptul că, terenul fiind ocupat cu construcții, fostul

proprietar are dreptul la despăgubiri în echivalent care, potrivit art. 33 din

aceeași lege, sunt stabilite în ce privește cuantumul lor, tot de către primar,

prin urmare, în opinia recurentului, greșit s-a reținut atât faptul că primarul

nu avea obligația de a soluționa notificarea, cât și faptul că, acesta nu are

calitate procesuală pasivă.

Examinând recursul reclamantului

prin prisma criticilor invocate, se constată că acesta este fondat pentru cele

ce urmează.

Așa după cum au reținut și

instanțele de judecată, obiectul acțiunii introductive îl constituie cererea de

obligare a pârâtei, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul

Primăriei municipiului Brașov, de a soluționa notificarea transmisă acesteia de

reclamant, în sensul de a fi ori admisă și a se face o ofertă cu privire la

cuantumul despăgubirilor cuvenite corespunzător valorii imobilului, fie de a fi

respinsă.

Tribunalul Brașov, investit inițial

cu cererea, a apreciat că acesta are natură juridică a unei “obligații de a

face” a cărei soluționare cade în competența Judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1

C. proc. civ. cu atât mai mult cu cât, ea nu se încadrează în cazurile expres

prevăzute de art. 24 alin. (7) și (8) ori art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

care permit investirea Tribunalului ca instanță de fond, pentru soluționarea

lor.

Pe cale de consecință, prin decizia

nr. 422/2003 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei care a respins

acțiunea și a cărei soluție a fost menținută în apel, conform celor arătate.

Examinând litigiul și prin prisma

dispozițiilor art. 306 pct. 2 C. proc. civ., se constată că instanțele au făcut

o greșită interpretare și aplicare a legii, cu consecința încălcării

competenței materiale privind soluționarea cauzei.

Astfel obiectul acțiunii

introductive nu putea fi apreciat ca o obligație de a face tipică, bazată pe

dispozițiile art. 1075 C. civ. deoarece, raporturile juridice deduse judecății

derivă în mod cert și exclusiv, din dispozițiile unei legi speciale, Legea nr. 10/200.

Astfel, notificarea expediată de

către recurent, a fost trimisă de către Comisia special constituită în cadrul

Primăriei, unei alte persoane juridice, fără a fi soluționată într-un fel sau

altul, de către destinatarul notificării.

Este adevărat, așa după cum reține

și Tribunalul Brașov că, potrivit art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001,

Tribunalului îi revine competența de a soluționa contestația la decizia de

rezolvare a notificării.

Chiar dacă în speță nu aveau însă o

astfel de decizie, faptul refuzului de a o pronunța, de a o da la cererea

fostului proprietar, poate fi contestat însă tot la Tribunal ca primă instanță,

prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate.

Acesta este sensul legii care

trebuie dedus atât din nevoia soluționării unitare a tuturor problemelor

apărute în procesul de soluționare al notificărilor la Legea nr. 10/2001, cât

și din modul de interpretare dat în același sens prin H.G. nr. 498/2003 pentru

aprobarea Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (1.6).

Pe cale de consecință, cauza fiind

greșit soluționată de către Judecătorie ca instanță de fond și apoi de Curtea

de Apel ca instanță de apel, a fost pronunțată cu încălcarea regulilor

procedurale privind competența materială.

Urmează ca, pentru motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., atât hotărârea de declinare a

competenței cât și hotărârile date în fond și apel să fie casate, iar conform

art. 312 pct. 6 C. proc. civ., cauza va fi trimisă Tribunalului spre competentă

soluționare.

Cu prilejul judecării aceleiași

cauze, vor fi examinate și apărările recurentului cu privire la calitatea

procesuală pasivă a părții chemate în judecată, văzut atât prin prisma

dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât și a obiectului

acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul B.A.G.M. împotriva

deciziei nr. 213/Ap a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia recurată, sentința nr. 422/S din 3

noiembrie 2003 a tribunalului Brașov, secția civilă, precum și sentința nr. 132

din 8 ianuarie 2004 a Judecătoriei Brașov și trimite cauza pentru rejudecare la

Tribunalul Brașov, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2005.