ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă sub nr. 17485/2002 la Tribunalul București, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.D., solicitând obligarea acestuia la executarea obligației contractuale asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 17 aprilie 2002, în sensul plății datoriilor asumate. În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că, pârâtul în calitate de cumpărător a 2,2796 % din capitalul social al SC P. SA, nu și-a respectat obligația asumată, constând în plata datoriilor acestei societăți. În dovedirea acțiunii, părțile au depus înscrisuri. Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., instanța de fond, prin sentința civilă nr. 1979 din 10 februarie 2001, a respins-o ca prematur introdusă. În acest context s-a reținut, că acțiunea având un obiect evaluabil în bani, reclamanta avea obligația de a încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu pârâtul, așa cum impune această normă legală. Împotriva sentinței, a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Apelanta a invocat caracterizarea greșită a cererii de chemare în judecată, făcută de instanța de fond, deoarece în raport de obligația asumată și încălcată de pârât, cererea are ca obiect o obligație de a face. În aceste condiții, în mod neîntemeiat instanța a reținut că, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ. cererea a fost prematur introdusă. Analizând legalitatea sentinței, în raport de critica formulată, instanța de apel, prin decizia nr. 234 din 24 martie 2005 a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, că intimatul pârât prin contractul încheiat s-a obligat la plata datoriilor SC P. SA, ca urmare a cumpărării acțiunilor, obligația asumată fiind o obligație de „a da” și nu de „a face”. Instanța de fond în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ., a calificat corect cererea de chemare în judecată. În raport de contractul încheiat obligația asumată este o obligație de plată a unei sume de bani, instanța a reținut în mod corespunzător că reclamanta nu a respectat cerințele prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ. Împotriva deciziei, a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 punct 9 C. proc. civ. în raport de care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În esență recurenta invocă încălcarea de către instanță, a prevederilor art. 969 și 977 C. civ. cât și a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța a caracterizat greșit obiectul cererii de chemare în judecată, reținând că acesta este evaluabil în bani, deoarece a stabilit greșit natura contractului încheiat de părți. Astfel se apreciază că instanța trebuia să aprecieze și să rețină că suma pe care trebuie să o plătească pârâtul, își are izvorul în contractul încheiat în baza Legii nr. 31/1990, care este un contract de vânzare cumpărare de acțiuni, ce trebuie interpretat în acest sens, după regulile desprinde din dispozițiile art. 977 C. civ.

Se susține de către recurentă că în baza acestui contract, instanțele trebuiau să constate, că obligația pârâtului asumată prin contract este aceea de a asigura plata datoriilor societății, deci obligația este de „a face” nu de „a da”. În această situație nereținând corect natura obligației contractuale a pârâtului intimat, instanțele au stabilit greșit cadrul procesual de soluționare a cauzei, reținând astfel greșit, că în cauză nu s-au îndeplinit cerințele prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se impune a se reține, că deși punctual reclamanta a invocat numai motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din motivarea formulată rezultă că acesta a dezvoltat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., fapt pentru care instanța urmează a se pronunța și cu privire la această critică. Ambele critici sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Într-adevăr în raport de principiul disponibilității, reclamantul este cel care determină obiectul cererii de chemare în judecată, urmând ca litigiul să fie soluționat în acest cadru de către instanță cu respectarea art. 130 C. proc. civ. Instanței îi revine însă obligația de a califica corect temeiul legal al cererii, în raport de art. 84 C. proc. civ., chiar dacă în cuprinsul acesteia sau în cursul dezbaterilor reclamantul a calificat greșit acțiunea. Din lucrările cauzei, rezultă că instanța de apel, a confirmat o rezolvare judicioasă dată de instanța de fond, naturii juridice a acțiunii, stabilind că aceasta este o acțiune în pretenții și nu una având ca obiect o obligație „de a face”.

Această concluzie s-a impus în raport de motivele de fapt invocate în susținerea cererii. Corect a apreciat în apel, că instanța de fond a dat interpretare corespunzătoare contractului încheiat de părți, care s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 977 și art. 969 C. civ. Reținând că obligația pârâtului intimat este o obligație de plată a unor datorii, instanțele au ținut cont de principiul prevăzut de art. 969 C. civ. Procedându-se în acest mod, instanțele nu au trecut peste termenii stabiliți de părți în contractul de vânzare cumpărare încheiat interpretând just actul de voință al părților și obligațiile asumate.

Așa fiind, nu se poate reține motivul de recurs invocat în raport de care se critică decizia, pe considerentul că instanța de apel a menținut interpretarea greșită dată de instanța de fond actului juridic dedus judecății, contractul de vânzare-cumpărare, situație în care a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia stabilind că, obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani. Nu se poate reține nici critica formulată în sensul că instanțele au apreciat necorespunzător că reclamanta trebuia ca anterior sesizării instanței să realizeze procedura de conciliere prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Cum, decizia nu poate fi afectată de criticile formulate, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de faptul că, din dezvoltarea acestor motive nu rezultă nici-un motiv de ordine publică, care să fi fost pus în discuția părților, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 234 din 24 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 martie 2006.