ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 986/2006

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5184 din 21

iunie 2001 a Tribunalului București, secția comercială a fost declinată

competența soluționării acțiunii formulate de SC Z.V. SA din republica Cehia,

în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București, acțiune prin care solicitase

obligarea pârâtei la 3.630.956 dolari S.U.A., în favoarea Curții de Apel

București, reprezentând prețul acțiunilor cumpărate în temeiul contractului de

vânzare – cumpărare, constatat nul absolut.

Odată cu acțiunea principală a fost

declinată și competența soluționării cererii reconvenționale formulată de

pârâtă prin care solicitase obligarea reclamatei la 4,4 milioane dolari S.U.A.,

reprezentând prejudiciul creat prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Investită cu soluționarea acțiunilor,

dosar nr. 1880/2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin

sentința comercială nr. 12 din 19 ianuarie 2004 a admis acțiunea principală,

astfel cum a fost precizată, și a obligat A.P.A.P.S. în favoarea reclamantei SC

F. SA (cesionara drepturilor litigioase începând cu 25 februarie 2002, cesiunea

făcută de SC Z.V. SA), la plata sumei de 3.148.109,550 dolari S.U.A. cu titlu

de capital, dobânzi anuale de 4,916 % calculate la capital pe perioada 8 iunie

1998 – 3 ianuarie 2000 și dobânzi de 6 % pe an, calculate la capital, începând

cu 1 februarie 2000 până la achitarea în întregime a creanței, plus

1.566.638.213 lei cheltuieli de judecată.

Cererea de intervenție în interesul

pârâtei A.P.A.P.S. București formulată de SC T. SA Iași a fost anulată ca

netimbrată, iar cererea reconvențională a pârâtei a fost respinsă ca nefondată,

prin aceeași sentință.

S-a reținut în argumentarea acestei

soluții că reclamanta a cumpărat de la F.P.S. București, prin contractul de

vânzare – cumpărare acțiuni din 4 iulie 1998 acțiuni de la SC T. SA Iași,

acțiuni pentru care a plătit prețul de 3.145.750 dolari S.U.A.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 80

din 12 iulie 2000 a Curții de Apel Iași, irevocabilă prin decizia civilă 5028

din 20 octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a

constatat nulitatea absolută a acestui contract, așa încât reclamanta este

îndreptățită să primească prețul achitat plus dobânzi aferente, ca efect al

repunerii părților în situația anterioară, nulitatea absolută producând efecte

retroactiv.

În ceea ce privește cererea de

intervenție în interesul pârâtei formulată la 8 octombrie 2001 de SC T. SA Iași

s-a reținut că nu s-a achitat taxa de 1.304.000.095 lei așa încât a fost

anulată ca netimbrată.

Cererea reconvențională formulată de

pârâtă a fost respinsă reținându-se că aceasta nu a dovedit acțiunea, cererea

fiind formulată cu ignorarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și a statutului

societății privind delimitarea drepturilor și obligațiilor acționarilor societății

de cele ale membrilor consiliului de administrație și ale conducerii executive

a societății.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. București, devenită A.V.A.S. solicitând

casarea ei pentru nelegalitate, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9

din O.U.G. nr. 88/1997 acordând și dobânzi legale pentru perioada 1998 – 2000.

În ceea ce privește cererea

reconvențională greșit s-a reținut că ea ar fi invocat răspunderea contractuală

și nu delictuală, având în vedere că și-a argumentat cererea pe dispozițiile art.

998, 999 C. civ.

Referirea la clauzele contractului a

fost făcută în cererea sa numai pentru a scoate în evidență cauzele ce au

generat prejudiciul suferit și creșterea datoriilor societății privatizate în

perioada când firma cehă a fost acționar, fiind reluate dezvoltările făcute sub

acest aspect și care au adus în pragul falimentului societatea.

În final recurenta solicită

modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și admiterea

cererii reconvenționale.

Prin întâmpinare intimata –

reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 3 iunie 2005 recurenta a depus o

dezvoltare a motivelor de recurs, iar la termenul din 10 noiembrie 2005 a

invocat verbal excepția de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., a necompetenței curții de apel în soluționarea acțiunii,

excepție dezvoltată în scris la 3 martie 2006.

Se arată de către recurentă,

invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 306

alin. (2) C. proc. civ., că pentru soluționarea în fond a cauzei era Tribunalul

București și nu Curtea de Apel București, deoarece la data formulării acțiunii,

26 aprilie 2001, nu era în vigoare O.U.G. nr. 138/2000 (intrată în vigoare la 2

mai 2001).

În subsidiar, solicită calificarea

căii de atac drept apel și nu recurs și trimiterea cauzei spre soluționare

Curții de Apel București.

Analizând excepțiile invocate curtea

reține următoarele.

Acțiunea reclamantei a fost

înregistrată la Tribunalul București la 26 aprilie 2001, având ca obiect

pretenții al căror obiect este de peste 10 milioane lei, iar la 21 iunie 2001

competența a fost declinată în favoarea Curții de apel București, hotărâre

irevocabilă și opozabilă părților.

Deși la data când Curtea de apel

București s-a investit cu soluționarea cauzei în virtutea hotărârii de

declinare a competenței, competența în soluționarea cauzelor al căror obiect

era mai mare de 10 miliarde lei aparținea acestei instanțe, ulterior, prin O.U.G.

nr. 58/2003 (publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003 și intrată în

vigoare la 27 august 2003) curțile de apel au pierdut această competență în

temeiul art. II alin. (2) din acest act normativ.

Potrivit acestor dispoziții,

procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal

investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, cu excepția proceselor

și cererilor în materie comercială aflate pe rolul curților de apel în primă

instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei”.

În consecință, deși curtea de apel

devenise competentă în soluționarea pricinii în primă instanță în temeiul

dispozițiilor O.U.G. nr. 138/2000, ea a pierdut această competență în temeiul

dispozițiilor art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 58/2003, dată la care ar fi

trebuit să se dezinvestească în favoarea tribunalului, aceste dispoziții cuprinse

în respectivul text fiind dispoziții derogatorii de la cele stipulate în art. 725

C. proc. civ.

Continuând judecata pricinii curtea

de apel a încălcat competența materială a tribunalului, instanță căreia îi

revenea competența materială în soluționarea în fond a cauzei, pronunțând la 19

ianuarie 2004 o soluție netemeinică și nelegală.

În raport de aceste considerente

curtea apreciază ca întemeiată excepția de ordine publică invocată la 10

noiembrie 2005, motiv pentru care în conformitate cu art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite excepția și în

consecință și recursul declarat de pârâta - reclamantă A.V.A.S. București, va

casa sentința pronunțată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare în primă

instanță Tribunalului București, instanță căreia îi revine competența în primă

instanță, conform modificărilor legislative în legătură cu competența

instanțelor în materie comercială dispuse prin O.U.G. nr. 58/2003.

În atare situație curtea apreciază

că nu se mai impune analizarea excepției invocată, în subsidiar, de recurentă

privind gradele de jurisdicție și căile de atac și nici motivele de recurs

invocate pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de ordine publică

privind necompetența materială a instanței.

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București, împotriva sentinței nr. 12 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel

București, secția comercială.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.