ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 986/2006

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5184 din 21 iunie 2001 a Tribunalului București, secția comercială a fost declinată competența soluționării acțiunii formulate de SC Z.V. SA din republica Cehia, în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București, acțiune prin care solicitase obligarea pârâtei la 3.630.956 dolari S.U.A., în favoarea Curții de Apel București, reprezentând prețul acțiunilor cumpărate în temeiul contractului de vânzare – cumpărare, constatat nul absolut. Odată cu acțiunea principală a fost declinată și competența soluționării cererii reconvenționale formulată de pârâtă prin care solicitase obligarea reclamatei la 4,4 milioane dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul creat prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Investită cu soluționarea acțiunilor, dosar nr. 1880/2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 12 din 19 ianuarie 2004 a admis acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, și a obligat A.P.A.P.S. în favoarea reclamantei SC F. SA (cesionara drepturilor litigioase începând cu 25 februarie 2002, cesiunea făcută de SC Z.V. SA), la plata sumei de 3.148.109,550 dolari S.U.A. cu titlu de capital, dobânzi anuale de 4,916 % calculate la capital pe perioada 8 iunie 1998 – 3 ianuarie 2000 și dobânzi de 6 % pe an, calculate la capital, începând cu 1 februarie 2000 până la achitarea în întregime a creanței, plus 1.566.638.213 lei cheltuieli de judecată. Cererea de intervenție în interesul pârâtei A.P.A.P.S.

București formulată de SC T. SA Iași a fost anulată ca netimbrată, iar cererea reconvențională a pârâtei a fost respinsă ca nefondată, prin aceeași sentință. S-a reținut în argumentarea acestei soluții că reclamanta a cumpărat de la F.P.S. București, prin contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 4 iulie 1998 acțiuni de la SC T. SA Iași, acțiuni pentru care a plătit prețul de 3.145.750 dolari S.U.A. Ulterior, prin sentința civilă nr. 80 din 12 iulie 2000 a Curții de Apel Iași, irevocabilă prin decizia civilă 5028 din 20 octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract, așa încât reclamanta este îndreptățită să primească prețul achitat plus dobânzi aferente, ca efect al repunerii părților în situația anterioară, nulitatea absolută producând efecte retroactiv.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată la 8 octombrie 2001 de SC T. SA Iași s-a reținut că nu s-a achitat taxa de 1.304.000.095 lei așa încât a fost anulată ca netimbrată. Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă reținându-se că aceasta nu a dovedit acțiunea, cererea fiind formulată cu ignorarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și a statutului societății privind delimitarea drepturilor și obligațiilor acționarilor societății de cele ale membrilor consiliului de administrație și ale conducerii executive a societății. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. București, devenită A.V.A.S. solicitând casarea ei pentru nelegalitate, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 88/1997 acordând și dobânzi legale pentru perioada 1998 – 2000. În ceea ce privește cererea reconvențională greșit s-a reținut că ea ar fi invocat răspunderea contractuală și nu delictuală, având în vedere că și-a argumentat cererea pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ. Referirea la clauzele contractului a fost făcută în cererea sa numai pentru a scoate în evidență cauzele ce au generat prejudiciul suferit și creșterea datoriilor societății privatizate în perioada când firma cehă a fost acționar, fiind reluate dezvoltările făcute sub acest aspect și care au adus în pragul falimentului societatea.

În final recurenta solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale. Prin întâmpinare intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La 3 iunie 2005 recurenta a depus o dezvoltare a motivelor de recurs, iar la termenul din 10 noiembrie 2005 a invocat verbal excepția de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a necompetenței curții de apel în soluționarea acțiunii, excepție dezvoltată în scris la 3 martie 2006. Se arată de către recurentă, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., că pentru soluționarea în fond a cauzei era Tribunalul București și nu Curtea de Apel București, deoarece la data formulării acțiunii, 26 aprilie 2001, nu era în vigoare O.U.G.

nr. 138/2000 (intrată în vigoare la 2 mai 2001). În subsidiar, solicită calificarea căii de atac drept apel și nu recurs și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel București. Analizând excepțiile invocate curtea reține următoarele. Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Tribunalul București la 26 aprilie 2001, având ca obiect pretenții al căror obiect este de peste 10 milioane lei, iar la 21 iunie 2001 competența a fost declinată în favoarea Curții de apel București, hotărâre irevocabilă și opozabilă părților. Deși la data când Curtea de apel București s-a investit cu soluționarea cauzei în virtutea hotărârii de declinare a competenței, competența în soluționarea cauzelor al căror obiect era mai mare de 10 miliarde lei aparținea acestei instanțe, ulterior, prin O.U.G.

nr. 58/2003 (publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003 și intrată în vigoare la 27 august 2003) curțile de apel au pierdut această competență în temeiul art. II alin. (2) din acest act normativ. Potrivit acestor dispoziții, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, cu excepția proceselor și cererilor în materie comercială aflate pe rolul curților de apel în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei”. În consecință, deși curtea de apel devenise competentă în soluționarea pricinii în primă instanță în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 138/2000, ea a pierdut această competență în temeiul dispozițiilor art. II alin. (2) din O.U.G.

nr. 58/2003, dată la care ar fi trebuit să se dezinvestească în favoarea tribunalului, aceste dispoziții cuprinse în respectivul text fiind dispoziții derogatorii de la cele stipulate în art. 725 C. proc. civ. Continuând judecata pricinii curtea de apel a încălcat competența materială a tribunalului, instanță căreia îi revenea competența materială în soluționarea în fond a cauzei, pronunțând la 19 ianuarie 2004 o soluție netemeinică și nelegală. În raport de aceste considerente curtea apreciază ca întemeiată excepția de ordine publică invocată la 10 noiembrie 2005, motiv pentru care în conformitate cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite excepția și în consecință și recursul declarat de pârâta - reclamantă A.V.A.S.

București, va casa sentința pronunțată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare în primă instanță Tribunalului București, instanță căreia îi revine competența în primă instanță, conform modificărilor legislative în legătură cu competența instanțelor în materie comercială dispuse prin O.U.G. nr. 58/2003. În atare situație curtea apreciază că nu se mai impune analizarea excepției invocată, în subsidiar, de recurentă privind gradele de jurisdicție și căile de atac și nici motivele de recurs invocate pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția de ordine publică privind necompetența materială a instanței. Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva sentinței nr. 12 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.