ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6534/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6534/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din 22

iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea petentei

I.E. împotriva rezoluției nr. 140/ P din 18 august 2004 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, prin rezoluția nr. 140/ P din 18 august 2004, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

Ț.A., pentru infracțiunile de furt prevăzută de art. 208 C. pen., și distrugere

prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu motivarea că învinuitul, fost soț

al petentei nu a comis faptele.

Instanța a motivat că în cursul

urmăririi penale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a administrat un

volum important de probe din interpretarea cărora nu rezultă că învinuitul a săvârșit

faptele, că după divorțul de petentă, acesta a luat din apartamentul fost

domiciliu comun numai bunurile personale în schimbul cărora le-a adus pe cele existente

la preluarea apartamentului în anul 1987, respectiv faianță, gresie, uși

interioare.

S-a mai motivat că degradările

apartamentului constatate prin expertiză nu sunt consecința activității

materiale culpabile a învinuitului.

Împotriva sentinței a declarat

recurs petenta care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 16, 17

1

, 9 și 10 C. proc. pen.

Curtea constată că potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva unei hotărâri care,

potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, ca în prezenta cauză, nu este

limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.,

iar instanța este obligată ca în afara temeiurilor invocate și cererilor

formulate de recurent să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Prin urmare, examinând recursul

petentei în temeiul art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea

constată că acesta nu este fondat.

Instanța care a soluționat cauza în

fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen., hotărârea fiind legală și temeinică.

Critica potrivit căreia instanța nu

a administrat probe, nu a audiat martori nu are susținere legală.

Procedura de judecată în fața

instanței a plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată este reglementată în art. 278

1

C. proc. pen.

Astfel, după ce la alin. (4) al

articolului textul prevede obligativitatea citării părților, iar la alin. (5)

prevede obligativitatea prezenței procurorului la judecată, alin. (7) dispune:

la termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanța dă cuvântul persoanei

care a făcut plângerea, persoanei față de care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală, apoi procurorului.

Conform alin. (7) instanța judecând

plângerea verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Dispozițiile de procedură sunt de

strictă interpretare și au fost respectate de instanța fondului după cum

rezultă din examinarea hotărârii atacate.

Părțile au avut cuvântul prin

apărătorii aleși. Nici o parte nu a depus înscrisuri noi.

Din examinarea textelor citate

rezultă că în această procedură instanța nu poate administra legal probe cu

martori critica din recurs fiind neîntemeiată sub acest aspect.

Nici motivul potrivit căruia

instanța „a făcut o greșită aplicarea a art. 217 și art. 208 C. pen.” nu este

întemeiat.

Între părți, foști soți, au

intervenit neînțelegeri de natură civilă după divorț cu privire la contribuția

fiecăruia la îmbunătățirea apartamentului, fost domiciliu comun. Așa fiind,

litigiul urmează a fi rezolvat în cadrul procedurii prevăzute în cadrul legii

civile, faptele inculpatului neîntrunind elementele constitutive ale unei

infracțiuni.

Cât privește nerespectarea de către Curtea

de Apel Craiova a deciziei 1122 din 15 februarie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a casat sentința penală nr. 76/204 a Curții de

Apel Craiova și s-a trimis cauza la aceiași curte pentru a se pronunța asupra

plângerii formulate de petentă împotriva rezoluției nr. 190/P/2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova se constată că nici această

critică nu este fondată.

Prin sentința casată de Înalta Curte

de Casație și Justiție plângerea petentei împotriva rezoluției fusese respinsă,

ca inadmisibilă, fără a se proceda la judecarea în fond a acesteia.

Or după casarea cu trimitere spre

rejudecare, Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 57/2005, atacată în

prezenta cauză, a trecut la judecarea în fond conform art. 278

1

C.

proc. pen., pronunțând o hotărâre în temeiul alin. (8) din același articol,

chiar dacă nu l-a invocat, aceasta nefiind o greșeală de judecată de natură să

atragă casarea hotărârii.

Examinând cauza sub toate aspectele,

Curtea constată că nu există nici un alt motiv de casare a hotărârii atacate,

astfel că potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul, ca nefondat, cu obligarea petentei la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

k

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara I.E.P. împotriva sentinței penale nr. 57 din 22 iunie 2005

a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe recurentă să plătească

statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 noiembrie 2005.