ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5801/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 207 din 6 ianuarie 2004, petenta R.M. a chemat în judecată pe intimatul Primarul comunei Cermei, județul Arad, solicitând anularea dispoziției nr. 261 din 26 noiembrie 2003, emisă de acesta, prin care s-a respins notificarea formulată de petentă pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul „casă de locuit și anexe gospodărești”, situat în comuna Cermei. În motivarea plângerii s-a susținut că pe terenul cu nr.top. 1051–1054/24, proprietatea părinților săi, a existat o casă de locuit cu anexe demolate în anul 1956 de către IAS Cermei, iar inventarul aparținând casei a fost expropriat conform procesului verbal din 17 martie 1948. În C.F.

nu s-a operat existența construcției. În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 386 din 10 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Arad s-a admis plângerea și s-a constatat că pe terenul proprietatea antecesorului petentei, R.I., înscris în C.F. nr. 652 Cermei, nr.top. 1051–1054/24, a existat o gospodărie compusă din casă de locuit și anexe. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petenta este moștenitoarea lui R.I., în calitate de fiică; acesta a fost proprietarul tabular al imobilului înscris în C.F. 652 Cermei, teren în suprafață de 326.711 mp, teren pe care a existat o gospodărie țărănească compusă din casă și anexe gospodărești din care tatăl petentei a fost evacuat.

Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat apel Primarul comunei Cermei care a susținut că petenta nu a produs dovezi ale proprietății cu privire la construcția pentru care a solicitat despăgubiri. Prin decizia civilă nr. 1986 din 23 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea deciziei curtea a reținut că instanța de fond a admis în mod corect cererea raportându-se strict la înscrisurile depuse în cauză precum și proba testimonială, acestea făcând dovada existenței gospodăriei compusă din casă mare și două grajduri. În termen legal, Primarul comunei Cermei a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând, în esență, următoarele critici: - petenta nu a produs dovezi ale proprietății în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în extrasul C.F.

nr. 652, nr.top.1051–1054/24 nefiind notată construcția pentru care se solicită despăgubiri ci doar suprafața de 326,711 mp teren arabil; - prin actele depuse la dosar, atașate întâmpinării depuse la tribunal, nu a fost dovedită exproprierea imobilului solicitat, prin procesul-verbal din 17 martie 1948 depus de petentă nu rezultă exproprierea imobilului ci doar a inventarului agricol. - în mod greșit în considerentele hotărârii instanța afirmă că „intimatul nu a depus întâmpinare” deși, cu câteva rânduri mai sus se arată că „prin serviciul registratură a instanței, la data de 21 mai 2004 se constată depunerea întâmpinării”. În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Intimata R.M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate anterior, ca temeinice și legale. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 la care se face referire, completându-se cu prevederile cuprinse în capitolul 1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Potrivit textelor de lege enunțate, sarcina probei proprietății revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, exemplificându-se prin lipsa deciziei administrative însă imobilul se află în patrimoniul statului, acest fapt constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci, fără titlu.

În speță, dovezile produse de intimata-petentă și analizate de instanța de fond și de apel, coroborate cu prezumția sus-menționată, au fost apreciate corect ca făcând dovada proprietății autorului intimatei asupra construcției existentă pe teren și demolată ulterior preluării abuzive. Critica vizând unele afirmații oarecum contradictorii din considerentele hotărârii, care ar fi putut atrage eventual aplicabilitatea dispozițiilor art. 304 cpt. 7 C. proc. civ., se referă de fapt la hotărârea pronunțată în fond și nu la decizia pronunțată în apel, atacată prin recursul de față. Față de considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul comunei Cermei împotriva deciziei nr. 1986 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.