ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5801/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad sub nr. 207 din 6 ianuarie 2004, petenta R.M. a chemat în

judecată pe intimatul Primarul comunei Cermei, județul Arad, solicitând

anularea dispoziției nr. 261 din 26 noiembrie 2003, emisă de acesta, prin care

s-a respins notificarea formulată de petentă pentru acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul „casă de locuit și anexe

gospodărești”, situat în comuna Cermei.

În motivarea plângerii s-a susținut

că pe terenul cu nr.top. 1051–1054/24, proprietatea părinților săi, a existat o

casă de locuit cu anexe demolate în anul 1956 de către IAS Cermei, iar

inventarul aparținând casei a fost expropriat conform procesului verbal din 17

martie 1948.

În C.F. nu s-a operat existența

construcției.

În drept s-au invocat prevederile

Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 386 din 10

iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Arad s-a admis plângerea și s-a constatat

că pe terenul proprietatea antecesorului petentei, R.I., înscris în C.F. nr. 652

Cermei, nr.top. 1051–1054/24, a existat o gospodărie compusă din casă de locuit

și anexe.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că petenta este moștenitoarea lui R.I., în calitate de fiică; acesta a

fost proprietarul tabular al imobilului înscris în C.F. 652 Cermei, teren în

suprafață de 326.711 mp, teren pe care a existat o gospodărie țărănească

compusă din casă și anexe gospodărești din care tatăl petentei a fost evacuat.

Împotriva sus-menționatei sentințe,

a declarat apel Primarul comunei Cermei care a susținut că petenta nu a produs

dovezi ale proprietății cu privire la construcția pentru care a solicitat

despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 1986 din 23

martie 2004 a Curții de Apel Timișoara apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei curtea a reținut

că instanța de fond a admis în mod corect cererea raportându-se strict la

înscrisurile depuse în cauză precum și proba testimonială, acestea făcând

dovada existenței gospodăriei compusă din casă mare și două grajduri.

În termen legal, Primarul comunei

Cermei a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând, în

esență, următoarele critici:

- petenta nu a produs dovezi ale

proprietății în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în extrasul

C.F. nr. 652, nr.top.1051–1054/24 nefiind notată construcția pentru care se

solicită despăgubiri ci doar suprafața de 326,711 mp teren arabil;

- prin actele depuse la dosar,

atașate întâmpinării depuse la tribunal, nu a fost dovedită exproprierea

imobilului solicitat, prin procesul-verbal din 17 martie 1948 depus de petentă

nu rezultă exproprierea imobilului ci doar a inventarului agricol.

- în mod greșit în considerentele

hotărârii instanța afirmă că „intimatul nu a depus întâmpinare” deși, cu câteva

rânduri mai sus se arată că „prin serviciul registratură a instanței, la data

de 21 mai 2004 se constată depunerea întâmpinării”.

În drept sunt invocate dispozițiile

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Intimata R.M. a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea

hotărârilor pronunțate anterior, ca temeinice și legale.

Contrar susținerilor recurentului,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 10/2001 la care se face referire, completându-se cu prevederile

cuprinse în capitolul 1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Potrivit textelor de lege enunțate,

sarcina probei proprietății revine persoanei care se pretinde a fi

îndreptățită. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face

dovada formală a preluării de către stat, exemplificându-se prin lipsa deciziei

administrative însă imobilul se află în patrimoniul statului, acest fapt

constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci, fără titlu.

În speță, dovezile produse de

intimata-petentă și analizate de instanța de fond și de apel, coroborate cu

prezumția sus-menționată, au fost apreciate corect ca făcând dovada

proprietății autorului intimatei asupra construcției existentă pe teren și

demolată ulterior preluării abuzive.

Critica vizând unele afirmații

oarecum contradictorii din considerentele hotărârii, care ar fi putut atrage

eventual aplicabilitatea dispozițiilor art. 304 cpt. 7 C. proc. civ., se referă

de fapt la hotărârea pronunțată în fond și nu la decizia pronunțată în apel,

atacată prin recursul de față.

Față de considerentele expuse, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se

respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Primarul comunei Cermei împotriva deciziei nr. 1986 din 23

septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.