ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1215/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 1486/2004

reclamanții D.N., G.D., D.I., N.M., N.A., P.C., P.D., G.I., G.F., N.S., N.N., D.Z.,

C.I., P.F., N.W., E.A., E.L., T.M., N.D., L.A. și N.F. în calitate de asociați

în cadrul SC V.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A.S. SA

pronunțarea unei soluții prin care să se stabilească patrimoniul ce se cuvine

fiecărei societăți ca urmare a privatizării S.S.S. și să se dispună împărțirea

patrimoniului și atribuirea activelor imobiliare și mobiliare fiecărei

societăți beneficiare, astfel cum au fost repartizate prin protocolul de

privatizare.

Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 68 din 1 martie 2005 a admis

excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta

SC A.S. SA și ca atare a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.G. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanții nu au în posesie utilajele menționate, fapt

recunoscut atât în petitul acțiunii și cum rezultă din sentința în baza căreia

au fost obligați să restituie utilajele și să plătească daune compensatorii

pentru lipsa de folosință.

Actele depuse de pârâtă și anume

procesele verbale ale adunării generale extraordinare din 12 mai și 8 august

2000 precum și listele de inventar încheiate în 1997 au evidențiat elocvent

modalitatea de împărțire a patrimoniului fostei subunități SC S. SA Buzău,

rezultând astfel că cele două excepții invocate sunt întemeiate.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat apel reclamanta prin asociații săi, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și arătând că instanța de fond în mod eronat a

admis excepția lipsei de interes a cererii și a respins acțiunea în constatare

ca inadmisibilă.

Reclamanții prin motivele de apel au

arătat că excepția lipsei de interes a cererii cât și inadmisibilitatea sunt

excepții dirimante care fac inutilă cercetarea fondului și se soluționează cu

precădere, potrivit art. 137 C. proc. civ., astfel că în asemenea situații,

instanța nu se poate pronunța pe fondul cauzei, așa cum s-a făcut în cauză, în

mod greșit.

Apelanta mai consideră că cererea nu

este lipsită de interes și că orice acționar, respectiv asociat al reclamantei

este îndreptățit să cunoască situația patrimonială a societății comerciale în

care are această calitate.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 198 din 21 iulie

2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că temeiul

legal al acțiunii reclamantei nu poate fi art. 111 C. proc. civ., în cauză

existând hotărârea A.G.A. în privința modalităților de fuziune, precum și

protocolul de fuziune care trebuiesc respectate.

De asemenea, instanța de apel a mai

reținut că în mod just instanța de fond a apreciat acțiunea ca lipsită de

interes, având în vedere că societățile au fuzionat și patrimoniul este comun,

iar acționarii sunt titularii unor drepturi bănești echivalente cu valori

mobiliare și nu pot fi evidențiate printr-o calificare directă asupra unui bun

mobil sau imobil. Dreptul acționarului este bine stabilit prin valoarea

nominală înscrisă în acțiunea respectivă, acțiunea fiind o valoare mobiliară și

o parte din valoarea capitalului social al societății comerciale respective.

Cu petiția înregistrată la data de

19 august 2005 reclamanta SC V.G. prin asociați a declarat recurs împotriva

deciziei nr. 198 din 21 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor

pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate

reclamanta reiterează motivele de apel cu precizarea că instanța de apel nu s-a

pronunțat și nu a motivat critica privind pronunțarea instanței de fond și pe

excepții și pe fond.

Astfel, reproducând criticile

formulate în apel, recurenții susțin că prin sentința apelată a fost admisă

excepția inadmisibilității acțiunii, în același timp instanța s-a pronunțat și

pe fondul cererii cu motivarea că acțiunea în constatare este inadmisibilă în

raport de faptul că reclamanții nu au posesia utilajelor, iar actele încheiate

cu ocazia adunării generale din 12 mai 2000 și 8 august 2000 și listele de

inventar „evidențiază în mod elocvent modalitatea de împărțire a

patrimoniului”.

Recurenții arată că după ce în

considerentele hotărârii se reține că excepțiile privind lipsa de interes și

inadmisibilitatea acțiunii urmează a fi admise, în continuarea aceluiași

raționament instanța de fond reține că „pe fond acțiunea urmează a fi respinsă”

fapt care se regăsește în dispozitivul hotărârii.

Această motivare arată recurenții,

este însușită și păstrată de instanța de apel, care însă nu se pronunță asupra

principalelor probleme de drept semnalate:

respingând acțiunea pe excepții, instanța se mai putea pronunța asupra fondului

dreptului;

inadmisibilității acțiunii, instanța mai putea admite și excepția lipsei de

interese.

Recurenții concluzionează că

motivele formulate în recurs și care au fost formulate și în apel vizează

următoarele probleme:

lipsa de interes a unei cereri formulată în justiție reprezintă excepții

dirimante, care fac inutilă cercetarea fondului dreptului și se soluționează cu

precădere potrivit art. 137 C. proc. civ.

Instanța s-a pronunțat asupra

excepțiilor și s-a pronunțat și pe fondul pricinii, fără însă a motiva de ce

respinge acțiunea pe fond.

r

ecurenții mai arată că în opinia lor

nu se poate respinge acțiunea pe ambele excepții deoarece una are întâietate

(inadmisibilitatea), astfel că, după constatarea inadmisibilității acțiunii

este inutilă cercetarea altor excepții.

Printr-un alt motiv de recurs

recurenții susțin că cererea nu este lipsită de interes arătând în esență că întotdeauna

este admisibil ca acționarii să formuleze o cerere în justiție pentru a se

determina întinderea drepturilor lor, momentul dobândirii acestor drepturi și

eventuala lor încălcare, în procedura necontencioasă a privatizării unei

întreprinderi de stat.

Pentru motivele arătate, recurenții

au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei și sentinței și

trimiterea cauzei instanței de fond pentru a se pronunța asupra fondului

pricinii, după administrarea probatoriilor, iar în subsidiar, casarea cu

trimitere pentru ca instanța de fond să opteze numai pentru o singură excepție

asupra căreia să se pronunțe, urmând ca după controlul judiciar al hotărârii ce

se pronunță, recurenții să aibă deschisă calea unei acțiuni care să soluționeze

fondul dreptului.

Recursul declarat de reclamanți nu

este fondat.

Înalta Curte, analizând motivele de

recurs invocate prin prisma actelor și lucrărilor aflate la dosar, le apreciază

ca nefondate, situație în care va respinge recursul cu următoarea motivare.

Analizând primul motiv de recurs

referitor la faptul că instanța s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității și

a lipsei de interes și în mod greșit s-a pronunțat și pe fondul cauzei cât și

critica recurenților că nu poate fi respinsă acțiunea pe ambele excepții, se

reține că instanțele, în mod legal în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ. au pus în discuția părților excepțiile menționate, le-au examinat și s-au pronunțat

asupra lor.

Instanța de apel ca și instanța de

fond, corect și legal au soluționat excepția inadmisiblității acțiunii,

reținând că potrivit art. 111 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite condițiile

acțiunii în constatare, iar reclamanții au posibilitatea formulării unei

acțiuni în realizare, în temeiul Legii nr. 31/1990 republicată.

De asemeni întemeiat s-a reținut că

acțiunea este lipsită de interes, societățile au fuzionat și patrimoniul este

comun iar acționarii sunt titularii unor drepturi bănești echivalente cu valori

mobiliare. De asemenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată

dreptul acționarului este bine stabilit prin valoarea nominală înscrisă în

acțiunea respectivă, acțiunea fiind o valoare mobiliară și o parte din valoarea

capitalului social al societății comerciale respective.

Afirmația recurentei ce constituie

un alt motiv de recurs privitoare la faptul că prin respingerea pe fond a

cererii s-ar închide celui interesat calea unei acțiuni în realizare, nu are

suport legal deoarece potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 31/1990,

privind societățile comerciale recurenții acționari au posibilitatea formulării

unor alte acțiuni în justiție în apărarea drepturilor lor.

În consecință, decizia recurată

fiind legală, pentru motivele anterior prezentate, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

Având în vedere prevederile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați și la cheltuieli de

judecată în sumă de 1000 RON către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții SC V.G., prin asociați, împotriva deciziei nr. 198 din 21 iulie

2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Obligă recurenții la 1000 RON

cheltuieli de judecată intimatei SC A.S. SA.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 martie 2006.