ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1215/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 1486/2004 reclamanții D.N., G.D., D.I., N.M., N.A., P.C., P.D., G.I., G.F., N.S., N.N., D.Z., C.I., P.F., N.W., E.A., E.L., T.M., N.D., L.A. și N.F. în calitate de asociați în cadrul SC V.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A.S. SA pronunțarea unei soluții prin care să se stabilească patrimoniul ce se cuvine fiecărei societăți ca urmare a privatizării S.S.S. și să se dispună împărțirea patrimoniului și atribuirea activelor imobiliare și mobiliare fiecărei societăți beneficiare, astfel cum au fost repartizate prin protocolul de privatizare.

Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 68 din 1 martie 2005 a admis excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC A.S. SA și ca atare a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.G. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au în posesie utilajele menționate, fapt recunoscut atât în petitul acțiunii și cum rezultă din sentința în baza căreia au fost obligați să restituie utilajele și să plătească daune compensatorii pentru lipsa de folosință. Actele depuse de pârâtă și anume procesele verbale ale adunării generale extraordinare din 12 mai și 8 august 2000 precum și listele de inventar încheiate în 1997 au evidențiat elocvent modalitatea de împărțire a patrimoniului fostei subunități SC S. SA Buzău, rezultând astfel că cele două excepții invocate sunt întemeiate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta prin asociații săi, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și arătând că instanța de fond în mod eronat a admis excepția lipsei de interes a cererii și a respins acțiunea în constatare ca inadmisibilă. Reclamanții prin motivele de apel au arătat că excepția lipsei de interes a cererii cât și inadmisibilitatea sunt excepții dirimante care fac inutilă cercetarea fondului și se soluționează cu precădere, potrivit art. 137 C. proc. civ., astfel că în asemenea situații, instanța nu se poate pronunța pe fondul cauzei, așa cum s-a făcut în cauză, în mod greșit. Apelanta mai consideră că cererea nu este lipsită de interes și că orice acționar, respectiv asociat al reclamantei este îndreptățit să cunoască situația patrimonială a societății comerciale în care are această calitate.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 198 din 21 iulie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că temeiul legal al acțiunii reclamantei nu poate fi art. 111 C. proc. civ., în cauză existând hotărârea A.G.A. în privința modalităților de fuziune, precum și protocolul de fuziune care trebuiesc respectate. De asemenea, instanța de apel a mai reținut că în mod just instanța de fond a apreciat acțiunea ca lipsită de interes, având în vedere că societățile au fuzionat și patrimoniul este comun, iar acționarii sunt titularii unor drepturi bănești echivalente cu valori mobiliare și nu pot fi evidențiate printr-o calificare directă asupra unui bun mobil sau imobil.

Dreptul acționarului este bine stabilit prin valoarea nominală înscrisă în acțiunea respectivă, acțiunea fiind o valoare mobiliară și o parte din valoarea capitalului social al societății comerciale respective. Cu petiția înregistrată la data de 19 august 2005 reclamanta SC V.G. prin asociați a declarat recurs împotriva deciziei nr. 198 din 21 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate reclamanta reiterează motivele de apel cu precizarea că instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a motivat critica privind pronunțarea instanței de fond și pe excepții și pe fond.

Astfel, reproducând criticile formulate în apel, recurenții susțin că prin sentința apelată a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, în același timp instanța s-a pronunțat și pe fondul cererii cu motivarea că acțiunea în constatare este inadmisibilă în raport de faptul că reclamanții nu au posesia utilajelor, iar actele încheiate cu ocazia adunării generale din 12 mai 2000 și 8 august 2000 și listele de inventar „evidențiază în mod elocvent modalitatea de împărțire a patrimoniului”. Recurenții arată că după ce în considerentele hotărârii se reține că excepțiile privind lipsa de interes și inadmisibilitatea acțiunii urmează a fi admise, în continuarea aceluiași raționament instanța de fond reține că „pe fond acțiunea urmează a fi respinsă” fapt care se regăsește în dispozitivul hotărârii.

Această motivare arată recurenții, este însușită și păstrată de instanța de apel, care însă nu se pronunță asupra principalelor probleme de drept semnalate: 1. dacă, admițând excepțiile și respingând acțiunea pe excepții, instanța se mai putea pronunța asupra fondului dreptului; 2. dacă, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, instanța mai putea admite și excepția lipsei de interese. Recurenții concluzionează că motivele formulate în recurs și care au fost formulate și în apel vizează următoarele probleme: 1. atât inadmisibilitatea cât și lipsa de interes a unei cereri formulată în justiție reprezintă excepții dirimante, care fac inutilă cercetarea fondului dreptului și se soluționează cu precădere potrivit art. 137 C. proc.

civ. Instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor și s-a pronunțat și pe fondul pricinii, fără însă a motiva de ce respinge acțiunea pe fond. r ecurenții mai arată că în opinia lor nu se poate respinge acțiunea pe ambele excepții deoarece una are întâietate (inadmisibilitatea), astfel că, după constatarea inadmisibilității acțiunii este inutilă cercetarea altor excepții. Printr-un alt motiv de recurs recurenții susțin că cererea nu este lipsită de interes arătând în esență că întotdeauna este admisibil ca acționarii să formuleze o cerere în justiție pentru a se determina întinderea drepturilor lor, momentul dobândirii acestor drepturi și eventuala lor încălcare, în procedura necontencioasă a privatizării unei întreprinderi de stat.

Pentru motivele arătate, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei și sentinței și trimiterea cauzei instanței de fond pentru a se pronunța asupra fondului pricinii, după administrarea probatoriilor, iar în subsidiar, casarea cu trimitere pentru ca instanța de fond să opteze numai pentru o singură excepție asupra căreia să se pronunțe, urmând ca după controlul judiciar al hotărârii ce se pronunță, recurenții să aibă deschisă calea unei acțiuni care să soluționeze fondul dreptului. Recursul declarat de reclamanți nu este fondat. Înalta Curte, analizând motivele de recurs invocate prin prisma actelor și lucrărilor aflate la dosar, le apreciază ca nefondate, situație în care va respinge recursul cu următoarea motivare.

Analizând primul motiv de recurs referitor la faptul că instanța s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității și a lipsei de interes și în mod greșit s-a pronunțat și pe fondul cauzei cât și critica recurenților că nu poate fi respinsă acțiunea pe ambele excepții, se reține că instanțele, în mod legal în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. au pus în discuția părților excepțiile menționate, le-au examinat și s-au pronunțat asupra lor. Instanța de apel ca și instanța de fond, corect și legal au soluționat excepția inadmisiblității acțiunii, reținând că potrivit art. 111 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii în constatare, iar reclamanții au posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare, în temeiul Legii nr. 31/1990 republicată.

De asemeni întemeiat s-a reținut că acțiunea este lipsită de interes, societățile au fuzionat și patrimoniul este comun iar acționarii sunt titularii unor drepturi bănești echivalente cu valori mobiliare. De asemenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată dreptul acționarului este bine stabilit prin valoarea nominală înscrisă în acțiunea respectivă, acțiunea fiind o valoare mobiliară și o parte din valoarea capitalului social al societății comerciale respective. Afirmația recurentei ce constituie un alt motiv de recurs privitoare la faptul că prin respingerea pe fond a cererii s-ar închide celui interesat calea unei acțiuni în realizare, nu are suport legal deoarece potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale recurenții acționari au posibilitatea formulării unor alte acțiuni în justiție în apărarea drepturilor lor.

În consecință, decizia recurată fiind legală, pentru motivele anterior prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanților va fi respins ca nefondat. Având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați și la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții SC V.G., prin asociați, împotriva deciziei nr. 198 din 21 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenții la 1000 RON cheltuieli de judecată intimatei SC A.S. SA. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 martie 2006.