ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2642/2006

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad reclamanta T.G.K. a chemat în judecată pârâta SC I. SA Arad solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Arad, înscris în C.F. Arad cu nr. top 773 și acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul. Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 211 din 24 aprilie 2003 a respins acțiunea reclamantei, continuată de legatara cu titlu particular, O.M. și, ca urmare a respingerii acțiunii principale a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA împotriva A.P.A.P.S. precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de I. P.A.S.

și cererea de chemare în garanție formulată de această intervenientă împotriva A.P.A.P.S., admițând cererea de intervenție formulată de aceeași intervenientă în interesul pârâtei SC I. SA. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, acte normative care încălcau prevederile constituționale de la acea vreme, tratatele internaționale la care România era parte și dispozițiile Codului civil privind proprietatea, astfel încât preluarea s-a făcut fără titlu valabil. Ulterior imobilul a fost trecut în patrimoniul SA I. SA ca efect al privatizării. S-a considerat că art. 20 alin. (19 din Legea nr. 10, invocat de reclamantă ca temei al restituirii, nu este aplicabil în speță, întrucât nu se referă la societățile cu capital integral privat.

S-a avut în vedere și faptul că potrivit art. 4 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, sunt supuse restituirii în natură doar imobilele preluate fără titlu valabil și înstrăinate în cadrul procesului de privatizare doar dacă actele de privatizare au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, iar reclamanta nu deține o astfel de hotărâre. Mai mult, prima instanță a reținut că nu a fost investită cu un capăt de cerere privind nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare și nici cu u capăt de cerere prin care să se solicite anularea deciziei din 7 noiembrie 2001 emisă de pârâtă, prin care s-a respins notificarea reclamantei.

Capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje și instalații s-a considerat neîntemeiat în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece, din probatoriul administrat nu rezultă faptul că acestea ar mai exista în prezent și că ar fi în patrimoniul pârâtei. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta arătând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001 conform cărora sunt obligate la restituirea în natură și societățile comerciale care s-au privatizat. În motivarea apelului se învederează că nu a formulat cerere de anulare a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, întrucât o asemenea cerere era prescrisă.

De asemenea, instanța nu a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză potrivit cărora imobilul nu este întreținut și folosit de pârâtă. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 157 din 3 noiembrie 2003 a respins apelul reținând că imobilul în litigiu este proprietatea pârâtei SC I. SA, în urma procesului de privatizare conform Legilor 58/1991 și 77/1994. Instanța a reținut că reclamanta critică dispoziția din 7 noiembrie 2001 prin care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului și de acordare de măsuri reparatorii pentru instalații și utilaje și, chiar dacă nu s-a solicitat anularea ei, prezenta acțiune nu poate fi caracterizată altfel decât o contestație împotriva dispoziției unității deținătoare.

S-a mai reținut că prevederile art. 20 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 se aplică în coroborare cu dispozițiile art. 46 alin. (2) și art. 48 ale aceleiași legi, potrivit cărora se poate obține restituirea în natură a imobilelor confiscate în măsura în care se obține câștig de cauză în acțiunea pentru constatarea nulității actelor de înstrăinare făcute în procesul de privatizare și a relei credințe a dobânditorului, însă instanța nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere. Măsurile reparatorii pentru utilaje și instalații se acordă doar dacă acestea nu au fost înlocuite, casate sau distruse, or reclamanta nu a administrat nici o probă în acest sens. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 7,8, 9 și 10 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: - acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare pentru repararea abuzurilor statului totalitar - nu a formulat acțiune în anularea actelor de privatizare întrucât nu a pierdut calitatea de proprietar - calificarea acțiunii ca o contestație a dispoziției unității deținătoare este o încălcare a principiului disponibilității - instanța de apel nu a analizat cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune. Afirmația recurentei potrivit căreia a formulat acțiunea ca pe o cerere în revendicare nu poate fi reținută.

Analizând cererea dedusă judecății s-a constatat că aceasta a fost întemeiată în drept în baza art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 20 alin. (1) și art. 51 ale Legii 10/2001, astfel încât, în mod corect instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel au calificat-o ca o contestație a dispoziției emise de unitatea deținătoare a imobilului. Nu se poate reține nici încălcarea principiului disponibilității, întrucât instanțele au soluționat cauza în limitele sesizării, adică în temeiul Legii nr. 10/2001. In cauză, prin hotărârea atacată s-a avut în vedere împrejurarea că imobilul a trecut legal în proprietatea pârâtei SC I. SA privatizată conform contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 306/1994, 307/1994 și a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0903/1994, determinantă fiind în cauză legalitatea convenției de privatizare.

O asemenea chestiune nu a format însă obiect de judecată, reclamanta neformulând un capăt de cerere în acest sens. În atare situație, câtă vreme, pe cale de judecată, nu a fost desființat , prin constatarea nulității, actul de privatizare, în mod legal instanța de apel a reținut imposibilitatea de restituire în natură a imobilului. În același sens sunt de reținut și prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 din care rezultă, pentru ipoteza restituirii în natură, necesitatea desființării actelor juridice de înstrăinare, inclusiv a celor făcute în cadrul procesului de privatizare și aceasta, chiar în situația în care au ca obiect imobile preluate de stat fără titlu valabil. Cum în speță o asemenea judecată nu a avut loc, în ce privește actele juridice încheiate în cadrul procesului de privatizare, cererea de restituire în natură a imobilului nu putea fi admisă.

În mod corect a fost respins și capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, întrucât reclamanta recurentă nu a făcut dovada existenței acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nici că au fost casate, înlocuite sau distruse. Nu se poate reține nici critica potrivit căreia instanța de apel nu a analizat rapoartele de expertiză, întrucât acestea nu sunt hotărâtoare în cauză deoarece nu conchid în sensul restituirii în natură a imobilului. Astfel, în expertiza tehnică a construcțiilor se stabilește că imobilul inițial a fost extins și modernizat după preluarea de către Statul Român, iar pe terenul liber s-au ridicat noi construcții.

Prin expertiza topografică se stabilește că nu se poate efectua o parcelare a terenului liber întrucât s-ar încălca regulamentele de urbanism. Ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.M. împotriva deciziei nr. 157 din 3 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 10 martie 2006, în ședința publică.