ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5084/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 14 mai 2003, reclamanta W.G. a chemat în judecată pârâta S.N.P. P., sucursala P. Arad, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și să se dispună restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Pâncata, nr. top 664/57/2 și 664/58. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta, însă aceasta nu a răspuns, ulterior, aflând că notificările au fost trimise forurilor superioare din București. Prin sentința civilă nr. 471 din 15 iulie 2003, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

Pâncota, cu nr. top 664/67/2 și 664/58. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamanta este fiica proprietarei W.R., de la care imobilul în litigiu, a fost preluat de Statul Român, a avut și are în prezent destinația de depozit produse petroliere. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, susținând că termenul pentru depunerea actelor doveditoare prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, a fost prelungit până la 14 mai 2003 și de la această dată curge termenul pentru unitatea deținătoare de a emite decizie sau dispoziție motivată, deci se află încă în termenul de a emite actul. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 167 din 10 noiembrie 2003, a respins apelul pârâtei.

În fundamentarea soluției, curtea de apel a reținut că cererea intimatei-reclamante nu este prematur introdusă, cum eronat a susținut apelanta, actele doveditoare depuse erau suficiente în a dovedi calitatea de moștenitoare și dreptul de proprietate al intimatei-reclamante. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta S.N.P. P., sucursala P. Arad, susținând că cererea reclamantei este prematur formulată, reluând argumentele din apel. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3071 din 18 aprilie 2005, a admis recursul declarat de pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Arad, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reținut, că instanța de apel a omis să analizeze al doilea motiv de apel, nu l-a enunțat și nu l-a examinat, în sensul că instanțele nu au verificat identitatea dintre rezervoarele din depozitul de petrol și benzină proprietatea autoarei intimate, descrise în certificatul eliberat în anul 1942 de autoritatea administrativă Pâncota și rezervoarele solicitate prin prezenta acțiune. Rejudecând apelul, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1837 din 1 noiembrie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.N.P. P.SA București, sucursala P. Arad, cu motivarea că numai rezervoarele preluate în anul 1942 de la autoarea reclamantei au fost exploatate nefiind amenajate altele.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Arad, a declarat recurs, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., susținând în esență: excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad în soluționarea litigiului întrucât unitatea deținătoare este în acest caz, SC P. SA cu sediul în București și în rejudecarea cauzei se impunea administrarea probei cu expertiză tehnică pentru identificarea rezervoarelor. Recursul nu este întemeiat. Excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcția de caracterul absolut sau relativ al competenței, adică după cum norma de competență ce se pretinde a fi încălcată este de ordine publică sau de ordine privată, având un regim juridic cu totul diferit.

Excepția de necompetență relativă trebuie invocată înaintea altor excepții, înainte de a se intra în cercetarea fondului, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca necompetența relativă. În speță, pârâta nu a invocat o astfel de excepție în fața primei instanțe, astfel că nu o mai poate invoca pentru prima dată în recurs. Se constată nefondată și critica vizând neadministrarea probei cu expertiză tehnică pentru identificarea rezervoarelor existente în anul 1942 și cele existente în prezent. Pârâta recurentă nu a solicitat o asemenea probă în apel, iar din adeverința nr. 5608 din 24 octombrie 2005 rezulta că la fostul depozit de combustibil Pâncota există, două bazine de apă și un rezervor de ulei uzat, vechi, ambele din construcția depozitului.

Prin poziția exprimată în adresa mai sus menționată, și de precizarea făcută în practicaua deciziei atacate că nu mai există alte rezervoare edificate, în mod corect instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. În consecință, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 1837 din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.