ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6185/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

687/2006 la Tribunalul Brașov I.E.M. a contestat decizia nr. 332 din 5 mai 2004

emisă de SC R. SRL Brașov, solicitând anularea acesteia și obligarea instanței

la restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Brașov,

înscris în C.F. 401 Brașov, restituirea în natură a apartamentului nr.2,

acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 4 și titluri de

valoare nominativă pentru apartamentul nr. 5.

În motivarea cererii, contestatoarea

arată că la data de 9 iulie 2001 a depus la intimată notificarea prin care a

solicitat restituirea cotei de ½ din imobilul identificat mai sus,

completând la datele de 26 septembrie 2001 și mai apoi la 4 octombrie 2001

notificarea cu acte, inclusiv cu o expertiză tehnică de evaluare.

Prin notificarea

înregistrată la SC R. Brașov sub nr. 219 din 20 mai 2003, contestatoarea și-a

completat notificarea din data de 9 iulie 2001.

Întrucât apartamentul nr. 2

pentru care contestatoarea a făcut notificarea din 9 iulie 2001 a fost vândut

la 23 octombrie 2001, aceasta a solicitat instanței să constate nulitatea

absolută a contractului, iar la data de 6 septembrie 2004, prin precizarea

acțiunii a solicitat despăgubiri bănești pentru cota de ½ din apartamentul

nr. 2.

Prin sentința nr. 6995 din

29 noiembrie 2004, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de I.E.M.

împotriva deciziei nr. 332 din 5 mai 2004 a SC R. SRL.

S-a reținut că prin

notificarea nr. 219 din 20 mai 2003 înregistrată la Biroul executorului

judecătoresc T.C.T., contestatoarea s-a adresat intimatei, solicitând

restituirea în natură a imobilului mai sus identificat, făcând mențiunea

calității sale de moștenitoare legală a acestui imobil și solicitând ca

notificarea să fie adăugată celei înregistrate la SC R. SRL sub nr.

172/44762/2001 făcută de E.G. și înregistrată sub nr. 888 din 9 iulie 2001 la

Biroul Executorului Judecătoresc Ș.A.

Prin decizia nr. 332 din 5

mai 2004 SC R. SRL a respins notificarea formulată de E.G. cu privire la restituirea

în natură a imobilului din Brașov, cu motivarea că acesta a fost înstrăinat,

fiindu-i acordate notificatorului măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea a fost respinsă

notificarea formulată de I.E.M., cu motivarea că notificarea acesteia nu a fost

expediată prin intermediul executorului judecătoresc, conform prevederilor art.

21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în termenul legal prevăzut de art. 21 alin.

(1) și (5) din lege, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr.

145/2001.

Simpla cerere care nu

îmbracă forma prevăzută imperativ de lege, comunicarea prin executorul

judecătoresc, care conferă certitudine și caracter oficial notificării, este

lipsită de relevanță în acordarea măsurilor reparatorii, în timp ce notificarea

expediată cu respectarea dispozițiunilor imperative ale legii, respectiv prin

intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la 20 mai 2003, se situează

în afara termenului legal prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege, astfel cum

acesta a modificat și care a expirat la 14 februarie 2002.

Instanța a înlăturat

susținerea în sensul că notificarea expediată în forma legală la data de 20 mai

2003 ar constitui o precizare a notificării expediată la 9 iulie 2001

(formulată în termen legal), o completare a acesteia, întrucât notificarea

comoștenitorului E.G. a fost formulată în nume propriu de către acesta, fără

vreo mențiune privind existența și a altor moștenitori ai imobilului pretins.

Concluzionând că notificarea

inițială din 20 septembrie 2001 a contestatorului nu a îndeplinit cerințele

legale de formă impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost

expediată prin executorul judecătoresc, ci prin poștă, iar cea de-a doua

notificare din 20 mai 2003 care a îndeplinit exigențele legale a fost expediată

cu depășirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

tribunalul a respins contestația formulată de I.E.M. împotriva deciziei nr. 332

din 5 mai 2004 emisă de SC R. SRL, prin care au fost respinse cele două

notificări.

Cu aceleași considerente ale

instanței de fond, dar mai amplu detaliate, Curtea de Apel Brașov prin decizia

nr. 341 Ap din 11 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul contestatoarei

I.E.M.

În recursul declarat,

contestatoarea critică hotărârile pronunțate în cauză, arătând că instanțele au

dat o interpretare formalistă textului art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și a ignorat susținerile sale privind dificultățile întâmpinate în procurarea

actelor, certificatul de moștenitor și extrasul de carte funciară.

De asemenea, instanțele au

încălcat prevederile constituționale referitoare la garantarea dreptului de

moștenire și la proprietate, precum și art. 1 din Protocolul adițional al

convenției drepturilor omului.

Recursul este întemeiat

astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Prima notificare

înregistrată la SC R. SRL Brașov sub nr. 172/44762 din 9 iulie 2001, transmisă

prin executorul judecătoresc și purtând ștampila acestuia cu nr. 888 din 6

iulie 2001, numitul E.G. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea

în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 401 Brașov sub nr.

5460/1/2/2, 5460/2/2/2 ap. nr. 2 top 5460/1/2/4; apartamentul nr. 4 cu nr. top

5460/1/2/5, 5460/2/2/5 ap nr. 5.

Ulterior depunerii

notificării lui E.G., la data de 15 septembrie 2001, I.E.M. a depus cerere care

îmbracă forma unei notificări prin care solicită în temeiul Legii nr. 10/2001

restituirea aceluiași imobil în cotă de ½. Această cerere nu a fost

transmisă prin executorul judecătoresc, ci a fost completată și precizată prin

cererea din 22 mai 2003, de această dată transmisă prin executorul judecătoresc

și purtând ștampila acestuia (cu nr. 319 din 20 mai 2003).

Prin decizia nr. 332 din 5

mai 2004 SC R. SRL a respins cererea lui E.G. de restituire în natură a

imobilului, motivat de faptul că ap. nr. 4 și ap. nr. 2 fuseseră vândute, iar

apartamentul nr. 5 era închiriat Muzeului de Etnografie.

Pentru cota acestuia de

½ din imobilul din Brașov, i-au fost acordate măsuri reparatorii.

Prin aceeași decizie,

societatea intimată a respins notificarea contestatoarei I.E.M., aferentă

celeilalte cote de ½ din imobil, pe considerentul că aceasta nu a

respectat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001,

deoarece a expediat notificarea cu respectarea cerințelor de formă la data de

20 mai 2003. În privința notificării din data de 9 iulie 2001, societatea

intimată a conchis prin decizia pronunțată că este lipsită de eficiență,

deoarece nu respectă cerințele formale, expedierea prin executorul

judecătoresc, impuse de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceleași considerente

legate de nerespectarea aspectelor de ordin formal ale notificării și de

tardivitatea acesteia, instanța de fond și apoi aceea de apel au respins

contestația formulată de I.E.M.

Modul de interpretare și

aplicare în speță a dispozițiunilor art. 21 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr.

10/2001 este contrar principiilor de drept civil cu care norma specială se

completează și anume că manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul

de a produce efecte juridice, regăsită într-o formă specifică, în limitarea

efectelor nulității actului juridic, nul prin conversiunea acestuia într-un act

valabil.

Este de necontestat că

potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea va fi comunicată

prin executorul judecătoresc în a cărui circumscripție teritorială se află

imobilul solicitat sau în a cărui circumscripție își are sediul persoana

juridică deținătoare, dar faptul că în speță contestatoarea și-a manifestat

voința în termenul defipt de [lege alin. (1) și (5) din art. 21] chiar dacă la

data de 9 iulie 2001 nu au fost respectate cerințele de formă, comunicarea

notificării prin executorul judecătoresc, nu înseamnă că această manifestare de

voință rămâne fără efecte juridice, de vreme ce notificarea din 20 mai 2003

care face referire la prima notificare, a fost făcută cu respectarea cerințelor

de ordin formal prevăzute imperativ de art. 21 alin. (3) și (5) din Legea nr.

10/2001.

Cele două etape de care

contestatoarea a uzat nu trebuie disociate, ci trebuie să li se confere

eficiența juridică specifică voinței manifestată într-un act juridic nul, iar

aspectele de ordin formal, respectiv notificarea prin executorul judecătoresc,

respectate de contestatoare, dar cu depășirea termenului legal trebuie raportate

la momentul manifestării de voință, căci aceasta din urmă conferă conținut

formei.

Interpretarea dată de

instanță textelor legale, într-adevăr cu caracter imperativ, în considerarea

situației de fapt a cauzei contravine finalității reparatorii a legii, care să

justifice principiul interpretării acesteia în favoarea celor îndreptățiți și

potrivit principiului constituțional, acela al protejării și garantării

dreptului de proprietate.

Mai mult, în speță, inițial

restituirea cotei de ½ din imobil fusese solicitată de E.G. în termenul

și cu respectarea cerințelor de ordin formal prevăzute de lege, aspect

confirmat prin decizia nr. 332 din 5 mai 2004 a SC R. SRL.

E.G. a înțeles, în calitatea

sa de coindivizar, alături de contestatoare și în temeiul cererii formulate de

aceasta la data de 15 septembrie 2001 la SC R. SRL Brașov, să o reprezinte și

pe aceasta în demersul pentru restituirea imobilului, dovada fiind faptul că

acesta, în completarea dosarului privind restituirea imobilului, a alăturat

cererii scrise și actele comoștenitoarei I.E.M. (pag.93 dosar fond).

Ori fie chiar pentru acest

considerent mai sus arătat, instanțele nu puteau respinge contestația pe cele

două excepții de tardivitate și formă, chiar dacă aspectele de ordin formal ale

mandatării lui E.G. nu erau îndeplinite, deoarece din interpretarea art. 4 din

Legea nr. 10/2001 anterior modificării prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la

data soluționării contestației, rezultă că cererea de acordare a măsurilor

reparatorii formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv,

reprezintă un act de conservare și nu de dispoziție, care nu implică cerința

formei autentice a împuternicirii și care se justifică prin principiul potrivit

căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalți în privința acestor acte de

conservare.

Întrucât instanțele de fond

și apel au soluționat cauza dedusă judecății pe excepția tardivității și a

nerespectării cerințelor de formă a notificării, fără a intra în cercetarea

fondului, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se impune admiterea recursului

declarat de I.E.M. și casarea celor două hotărâri cu trimiterea spre rejudecare

la Tribunalul Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta de I.E.M. împotriva deciziei nr. 341/Ap din 11 aprilie 2005 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 699(S din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Brașov, secția civilă, și

trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2006.