ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6185/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 687/2006 la Tribunalul Brașov I.E.M. a contestat decizia nr. 332 din 5 mai 2004 emisă de SC R. SRL Brașov, solicitând anularea acesteia și obligarea instanței la restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 401 Brașov, restituirea în natură a apartamentului nr.2, acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 4 și titluri de valoare nominativă pentru apartamentul nr. 5. În motivarea cererii, contestatoarea arată că la data de 9 iulie 2001 a depus la intimată notificarea prin care a solicitat restituirea cotei de ½ din imobilul identificat mai sus, completând la datele de 26 septembrie 2001 și mai apoi la 4 octombrie 2001 notificarea cu acte, inclusiv cu o expertiză tehnică de evaluare.

Prin notificarea înregistrată la SC R. Brașov sub nr. 219 din 20 mai 2003, contestatoarea și-a completat notificarea din data de 9 iulie 2001. Întrucât apartamentul nr. 2 pentru care contestatoarea a făcut notificarea din 9 iulie 2001 a fost vândut la 23 octombrie 2001, aceasta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului, iar la data de 6 septembrie 2004, prin precizarea acțiunii a solicitat despăgubiri bănești pentru cota de ½ din apartamentul nr. 2. Prin sentința nr. 6995 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de I.E.M. împotriva deciziei nr. 332 din 5 mai 2004 a SC R. SRL.

S-a reținut că prin notificarea nr. 219 din 20 mai 2003 înregistrată la Biroul executorului judecătoresc T.C.T., contestatoarea s-a adresat intimatei, solicitând restituirea în natură a imobilului mai sus identificat, făcând mențiunea calității sale de moștenitoare legală a acestui imobil și solicitând ca notificarea să fie adăugată celei înregistrate la SC R. SRL sub nr. 172/44762/2001 făcută de E.G. și înregistrată sub nr. 888 din 9 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc Ș.A. Prin decizia nr. 332 din 5 mai 2004 SC R. SRL a respins notificarea formulată de E.G. cu privire la restituirea în natură a imobilului din Brașov, cu motivarea că acesta a fost înstrăinat, fiindu-i acordate notificatorului măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea a fost respinsă notificarea formulată de I.E.M., cu motivarea că notificarea acesteia nu a fost expediată prin intermediul executorului judecătoresc, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în termenul legal prevăzut de art. 21 alin. (1) și (5) din lege, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Simpla cerere care nu îmbracă forma prevăzută imperativ de lege, comunicarea prin executorul judecătoresc, care conferă certitudine și caracter oficial notificării, este lipsită de relevanță în acordarea măsurilor reparatorii, în timp ce notificarea expediată cu respectarea dispozițiunilor imperative ale legii, respectiv prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la 20 mai 2003, se situează în afara termenului legal prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege, astfel cum acesta a modificat și care a expirat la 14 februarie 2002. Instanța a înlăturat susținerea în sensul că notificarea expediată în forma legală la data de 20 mai 2003 ar constitui o precizare a notificării expediată la 9 iulie 2001 (formulată în termen legal), o completare a acesteia, întrucât notificarea comoștenitorului E.G.

a fost formulată în nume propriu de către acesta, fără vreo mențiune privind existența și a altor moștenitori ai imobilului pretins. Concluzionând că notificarea inițială din 20 septembrie 2001 a contestatorului nu a îndeplinit cerințele legale de formă impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost expediată prin executorul judecătoresc, ci prin poștă, iar cea de-a doua notificare din 20 mai 2003 care a îndeplinit exigențele legale a fost expediată cu depășirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a respins contestația formulată de I.E.M. împotriva deciziei nr. 332 din 5 mai 2004 emisă de SC R. SRL, prin care au fost respinse cele două notificări.

Cu aceleași considerente ale instanței de fond, dar mai amplu detaliate, Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 341 Ap din 11 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul contestatoarei I.E.M. În recursul declarat, contestatoarea critică hotărârile pronunțate în cauză, arătând că instanțele au dat o interpretare formalistă textului art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a ignorat susținerile sale privind dificultățile întâmpinate în procurarea actelor, certificatul de moștenitor și extrasul de carte funciară. De asemenea, instanțele au încălcat prevederile constituționale referitoare la garantarea dreptului de moștenire și la proprietate, precum și art. 1 din Protocolul adițional al convenției drepturilor omului.

Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Prima notificare înregistrată la SC R. SRL Brașov sub nr. 172/44762 din 9 iulie 2001, transmisă prin executorul judecătoresc și purtând ștampila acestuia cu nr. 888 din 6 iulie 2001, numitul E.G. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 401 Brașov sub nr. 5460/1/2/2, 5460/2/2/2 ap. nr. 2 top 5460/1/2/4; apartamentul nr. 4 cu nr. top 5460/1/2/5, 5460/2/2/5 ap nr. 5. Ulterior depunerii notificării lui E.G., la data de 15 septembrie 2001, I.E.M.

a depus cerere care îmbracă forma unei notificări prin care solicită în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea aceluiași imobil în cotă de ½. Această cerere nu a fost transmisă prin executorul judecătoresc, ci a fost completată și precizată prin cererea din 22 mai 2003, de această dată transmisă prin executorul judecătoresc și purtând ștampila acestuia (cu nr. 319 din 20 mai 2003). Prin decizia nr. 332 din 5 mai 2004 SC R. SRL a respins cererea lui E.G. de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că ap. nr. 4 și ap. nr. 2 fuseseră vândute, iar apartamentul nr. 5 era închiriat Muzeului de Etnografie. Pentru cota acestuia de ½ din imobilul din Brașov, i-au fost acordate măsuri reparatorii.

Prin aceeași decizie, societatea intimată a respins notificarea contestatoarei I.E.M., aferentă celeilalte cote de ½ din imobil, pe considerentul că aceasta nu a respectat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece a expediat notificarea cu respectarea cerințelor de formă la data de 20 mai 2003. În privința notificării din data de 9 iulie 2001, societatea intimată a conchis prin decizia pronunțată că este lipsită de eficiență, deoarece nu respectă cerințele formale, expedierea prin executorul judecătoresc, impuse de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru aceleași considerente legate de nerespectarea aspectelor de ordin formal ale notificării și de tardivitatea acesteia, instanța de fond și apoi aceea de apel au respins contestația formulată de I.E.M.

Modul de interpretare și aplicare în speță a dispozițiunilor art. 21 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001 este contrar principiilor de drept civil cu care norma specială se completează și anume că manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, regăsită într-o formă specifică, în limitarea efectelor nulității actului juridic, nul prin conversiunea acestuia într-un act valabil.

Este de necontestat că potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc în a cărui circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărui circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare, dar faptul că în speță contestatoarea și-a manifestat voința în termenul defipt de [lege alin. (1) și (5) din art. 21] chiar dacă la data de 9 iulie 2001 nu au fost respectate cerințele de formă, comunicarea notificării prin executorul judecătoresc, nu înseamnă că această manifestare de voință rămâne fără efecte juridice, de vreme ce notificarea din 20 mai 2003 care face referire la prima notificare, a fost făcută cu respectarea cerințelor de ordin formal prevăzute imperativ de art. 21 alin. (3) și (5) din Legea nr. 10/2001.

Cele două etape de care contestatoarea a uzat nu trebuie disociate, ci trebuie să li se confere eficiența juridică specifică voinței manifestată într-un act juridic nul, iar aspectele de ordin formal, respectiv notificarea prin executorul judecătoresc, respectate de contestatoare, dar cu depășirea termenului legal trebuie raportate la momentul manifestării de voință, căci aceasta din urmă conferă conținut formei. Interpretarea dată de instanță textelor legale, într-adevăr cu caracter imperativ, în considerarea situației de fapt a cauzei contravine finalității reparatorii a legii, care să justifice principiul interpretării acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional, acela al protejării și garantării dreptului de proprietate.

Mai mult, în speță, inițial restituirea cotei de ½ din imobil fusese solicitată de E.G. în termenul și cu respectarea cerințelor de ordin formal prevăzute de lege, aspect confirmat prin decizia nr. 332 din 5 mai 2004 a SC R. SRL. E.G. a înțeles, în calitatea sa de coindivizar, alături de contestatoare și în temeiul cererii formulate de aceasta la data de 15 septembrie 2001 la SC R. SRL Brașov, să o reprezinte și pe aceasta în demersul pentru restituirea imobilului, dovada fiind faptul că acesta, în completarea dosarului privind restituirea imobilului, a alăturat cererii scrise și actele comoștenitoarei I.E.M. (pag.93 dosar fond). Ori fie chiar pentru acest considerent mai sus arătat, instanțele nu puteau respinge contestația pe cele două excepții de tardivitate și formă, chiar dacă aspectele de ordin formal ale mandatării lui E.G.

nu erau îndeplinite, deoarece din interpretarea art. 4 din Legea nr. 10/2001 anterior modificării prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la data soluționării contestației, rezultă că cererea de acordare a măsurilor reparatorii formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv, reprezintă un act de conservare și nu de dispoziție, care nu implică cerința formei autentice a împuternicirii și care se justifică prin principiul potrivit căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalți în privința acestor acte de conservare. Întrucât instanțele de fond și apel au soluționat cauza dedusă judecății pe excepția tardivității și a nerespectării cerințelor de formă a notificării, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 313 C. proc.

civ. se impune admiterea recursului declarat de I.E.M. și casarea celor două hotărâri cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta de I.E.M. împotriva deciziei nr. 341/Ap din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința nr. 699(S din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Brașov, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2006.