ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6982/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6982/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 53/S din 14

septembrie 2005, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei I.E. invocată de pârâta G.L.D.

A admis în parte contestația formulată

în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și

precizată de reclamanta I.E. în contradictoriu cu pârâtele SC R. SRL Brașov și

G.L.D. și în consecință:

S-a constatat că imobilul situat în

Brașov, înscris în C.F. Brașov, nr.top 103, 104, 105, ce a constituit

proprietatea autorului reclamantei L.D. , a fost preluat în proprietatea

Statului Român, fără titlu valabil.

A obligat pe pârâta SC R. SRL, să

modifice decizia nr. 369 din 11 august 2004, în sensul că obligația de despăgubire

a chiriașilor pentru sporul de valoare adus imobilului identificat mai sus

revine statului sau unității deținătoare, conform dispoziției art. 49 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

S-a respins restul pretențiilor

reclamantei.

S-a luat act că reclamanta nu a

solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond, a reținut următoarele:

Principala critică adusă de

reclamantă deciziei nr. 369 din 11 august 2004 emisă de pârâta SC R. SRL Brașov,

a vizat nerestituirea în natură a întregului imobil, ci doar a cotei de

½, aceasta susținând că este îndreptățită la restituirea integrală a

acestuia.

A reținut prima instanță „că

potrivit certificatului de moștenitor nr. 530/1982 eliberat de Notariatul de

Stat Județean Brașov, după defunctul L.D. au rămas în calitate de moștenitori

soția supraviețuitoare L.E.G. cu cota de 4/8 și surorile N.E. cu o cotă de 1/8

și G.E. cu o cotă de 3/8.

După defuncta G.E., decedată la data

de 10 ianuarie 1995, potrivit certificatului de moștenitor nr. 6 din 24

ianuarie 2002, eliberat de BNP C.D., a rămas ca moștenitoare sora sa N.E., cu

întreaga masă succesorală, iar după aceasta din urmă, decedată la data de 10

decembrie 1997, a rămas în calitate de moștenitor fiica sa, reclamanta I.E., cu

întreaga masă succesorală, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.

5 din 10 februarie 1998 eliberat de BNP C.D.

S-a reținut, că reclamanta o

moștenește pe mama sa N.E., care la rândul său a moștenito pe sora sa, cele

două fiind surori ale defunctului L.D.

A mai reținut instanța de fond, că

reclamanta nu a făcut dovada că are calitatea de moștenitoare după numita

L.E.G., soția supraviețuitoare a defunctului L.D., neavând nici o legătură de

rudenie cu aceasta, care era soția defunctului său unchi, iar dovada calității

de eventual moștenitor testamentar nu a fost făcută.

Pe de altă parte, potrivit art. 4.6

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, doar cotele-părți ale

succesibililor renunțători profită succesibililor acceptanți împreună cu cei

neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen.

Or, soția supraviețuitoare a

defunctului nu a renunțat la succesiunea după acesta, ci dimpotrivă, a

acceptat-o.

În ceea ce privește cererea de

constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 24843 din 9 iulie

2004 încheiat între pârâte, formulată prin modificarea de acțiune, s-a reținut

că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

În esență, reclamanta a susținut că

potrivit acestui text de lege, are loc o indisponibilizare din punct de vedere

juridic a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 și că un asemenea

contract nu mai putea fi încheiat după intrarea în vigoare a acestui act

normativ, precum și că părțile au fost de rea-credință la încheierea acestuia.

Sub acest aspect, instanța de fond,

a reținut, că pârâta SC R. SRL Brașov, a fost obligată prin sentința civilă nr.

202 din 8 ianuarie 2001 a Judecătoriei Brașov să încheie cu reclamantul M.I.F.

și cu pârâta M.L.D. (actualmente G.) contract de vânzare-cumpărare cu privire

la locuința situată în Brașov.

În aceste condiții, prima instanță,

a apreciat că pârâta SC R. SRL Brașov, nu a fost de rea-credință, nu a fraudat

legea, iar pe de altă parte, sentința civilă nr. 202 din 8 ianuarie 2001, a

fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanta I.E. și pârâta SC R. SRL Brașov.

Prin apelul declarat, reclamanta

I.E. a susținut că sentința primei instanțe este nelegală, întrucât deși a

solicitat restituirea integrală, în natură, a imobilului în litigiu și

apartamentul înstrăinat pârâtei G.L.D., imobil ce a aparținut unchiului său

L.D. a cărui unică moștenitoare acceptantă este, i s-a restituit numai cota de

½ parte, motivat de faptul că nu are calitatea de moștenitor după soția

defunctului L.D., respectiv L.E.G.

În ceea ce privește motivul de apel

vizând lipsa calității de moștenitoare, apelanta a susținut că la data

decesului unchiului său L.D., imobilul nu se afla în patrimoniul acestuia,

nefiind înscris în certificatul de moștenitor și în această situație a dobândit

calitatea de succesibil care nu a acceptat succesiunea, fiind repusă în

termenul de acceptare, ca urmare a formulării cererii de restituire.

Pentru a beneficia de prevederile

Legii nr. 10/2001, proprietarii tabulari, în prezent decedați, ar fi trebuit să

depună cuvenita notificare pentru cererea de restituire, care ar fi avut

valoarea de acceptare a succesiunii și în atare situație, fiind singura

moștenitoare în viață, întrucât soția supraviețuitoare a decedat și neavând

alți moștenitori, cota de ½ din imobil i-ar fi revenit acesteia, în

virtutea dreptului de acrescământ, fiind singura persoană îndreptățită, care

formulând cerere de restituire a acceptat succesiunea.

În dezvoltarea celui de-al doilea

motiv de apel, referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 24843 din 9 iulie 2004

încheiat de SC R. SRL Brașov, ca vânzător și G.L.D., cumpărător, apelanta

reclamantă a susținut că sentința civilă nr. 202 din 8 ianuarie 2001, fiind

pronunțată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, nu putea să prevadă efectele

unei legi viitoare, iar pe de altă parte, dreptul de a cere executarea silită

era prescris încă din 8 ianuarie 2004, contractul fiind încheiat la 9 iulie

2004.

Pârâta apelantă SC R. SRL Brașov, în

motivarea apelului a susținut că imobilul în litigiu, a trecut în proprietatea

statului cu titlu valabil în baza Decretului nr. 92/1950, fostul proprietar

L.D. fiind cadru militar, nu putea fi exceptat de la naționalizare, iar pe de

altă parte, nu se mai pot formula cereri specifice dreptului comun având ca

obiect constatarea nevalabilității titlului statului, persoana îndreptățită putând

sesiza unitatea deținătoare pe calea unei contestații pentru restituirea

imobilului.

Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, prin decizia nr. 652/Ap din 27 septembrie 2005 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamanta I.E. și pârâta SC R. SRL Brașov, împotriva

sentinței civile nr. 53/Ap din 14 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul

Brașov, secția civilă.

În ceea ce privește apelul

reclamantei, curtea, a reținut, în esență, că imobilul în litigiu, a constituit

proprietatea numitului L.D., decedat la 3 februarie 1982, având ca moștenitori

pe soția supraviețuitoare L.E.G. și pe apelanta reclamantă, cu câte o cotă de

½ din bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului.

În aceste condiții, notificarea

formulată de către apelantă viza, restituirea în natură numai a cotei de

½ din imobil, așa cum rezultă și din scrisoarea înregistrată sub nr.

48973 din 29 aprilie 2002, motiv pentru care prin decizia nr. 369/2004,

contestată în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești,

pentru cota de ½ din apartamentul ce a fost înstrăinat fostei chiriașe

G.L.D., în condițiile Legii 112/1995.

Din certificatul de moștenitor al

defunctului L.D. , rezultă că au rămas ca moștenitori, soția supraviețuitoare

L.E.G., surorile N.E. cu o cotă de 1/8 și G.E. cu cota de 3/8.

Apelanta reclamantă, o moștenește pe

mama sa, N.E., care la rândul său a moștenit-o pe sora sa G.E., cele două fiind

surori ale defunctului L.D.

Prin urmare, apelantei reclamante

nu-i poate reveni mai mult de ½ din drepturile ce i-au aparținut

defunctului său unchi.

A mai constatat instanța de apel, că

apelanta reclamantă nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte calitatea de

moștenitoare de pe urma soției supraviețuitoare L.E.G. și nici dovada calității

de moștenitoare testamentară.

S-a mai reținut, că dispozițiile

art. 4 pct. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, privind

dreptul de acrescământ, nu pot fi aplicate în situația de față, întrucât soția

supraviețuitoare a defunctului L.D., nu a renunțat la succesiune și a

acceptat-o, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor.

Referitor la cel de al doilea motiv,

instanța de apel, a reținut că Legea nr. 10/2001, nu a abrogat Legea nr.

112/1995, astfel încât nu se poate susține că sentința civilă nr. 202 din 8

ianuarie 2001, a Judecătoriei Brașov nu mai putea fi pusă în executare.

Nici invocarea prescripției

executării sentinței civile nr. 202 din 8 ianuarie 2001, nu a fost primită,

întrucât înscrisul intitulat, contract de vânzare-cumpărare, a fost încheiat

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar transmiterea dreptului de

proprietate a operat în puterea legii, tot la data pronunțării sentinței și nu

la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Cu privire la critica formulată de

pârâta SC R. SRL Brașov, instanța de apel a reținut, că prin activitatea

depusă, L.D. a fost un funcționar și în aceste condiții era exceptat de la

naționalizare potrivit art. II din Decretul 92/1950.

A fost înlăturată și critica,

potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu se mai pot

formula cereri specifice dreptului comun având ca obiect constatarea

nevalabilității titlului statului, cu motivarea că se au în vedere dispozițiile

Legii nr. 213/1998.

În temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., reclamanta I.E. a declarat recurs împotriva acestei

decizii, susținând că are calitatea de succesibil pentru imobilul în litigiu,

fiind repusă în termenul de acceptare a succesiunii, întrucât cererea de

restituire are valoarea de acceptare integrală a succesiunii cu privire la

bunul solicitat.

Certificatul de moștenitor nr.

530/1982, constituie dovada calității de moștenitori ai defunctului, pentru

persoanele indicate ca moștenitori.

Astfel, pentru a beneficia de

prevederile Legii nr. 10/2001, dacă moștenitorii ar fi trăit, ar fi trebuit să

dispună cuvenita notificare pentru restituirea imobilului, aceasta având

valoarea de acceptare a succesiunii.

Că singura moștenitoare în viață,

prin succesiuni succesive, este aceasta, întrucât soția supraviețuitoare a

fostului proprietar, L.G., nu a avut un drept propriu asupra imobilului, care

îi aparținu-se în întregime numitului L.D., unchiul acesteia, de la care s-a

naționalizat.

Întrucât soția supraviețuitoare a

decedat, cota de ½, ce i-ar fi revenit acesteia, în virtutea dreptului

de acrescământ îi profită ca singură persoană îndreptățită.

A mai susținut, că instanța de apel,

nu a examinat incidența în cauză a prevederilor art. 4 pct. 6 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în care se precizează că art. 4

alin. (3) din lege vizează numai ipoteza în care, cu privire la imobilul ce

face obiectul legii, a avut loc o dezbatere succesorală finalizată prin

certificat de moștenitor.

Al doilea motiv de casare, se referă

la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare nr. 24843 din 9 iulie 2004, încheiat între SC R. SRL și

G.L.D.

Sub acest aspect, recurenta a

susținut că, sentința prin care SC R. SRL Brașov a fost obligată la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare s-a dat cu încălcarea legii, fiind pronunțată

înainte de apariția Legii nr. 10/2001.

În virtutea aplicării imediate a

legii noi și neretroactivității legii vechi, apartamentul în litigiu nu putea

fi înstrăinat în baza unei hotărâri judecătorești.

În fine, o ultimă critică, se referă

la faptul că, dreptul de a cere executarea silită a sentinței civile nr. 202

din 8 ianuarie 2002, era prescris încă de la data de 8 ianuarie 2004, somația

executorului judecătoresc poartă data de 18 mai 2004, iar contractul a fost

încheiat la data de 9 iulie 2004, deci după împlinirea termenului de

prescripție.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite în înțelesul prezentei legi, la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent:

a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv

a acestora”. Legea nr. 10/2001, prevede că măsurile reparatorii pot fi solicitate

și de moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Îndreptățirea aparține atât

moștenitorilor legali cât și celor testamentari, temeiul constituindu-l

certificatul de moștenitor.

Esențial în dezlegarea acestei

pricini, este stabilirea calității de succesibil a recurentei după numita

L.E.G., soția supraviețuitoare a defunctului L.D.

Din certificatul de moștenitor nr.

530 din 12 mai 1982, rezultă că, după defunctul L.D. au rămas în calitate de

moștenitori legali:

- L.E.G. (soție supraviețuitoare) cu

o cotă de 4/8 din masa succesorală;

- G.E. (soră) cu o cotă de 3/8

parte;

- N.E. (soră) cu o cotă de 1/8

parte.

De pe urma defunctei G.E., decedată

la data de 10 ianuarie 1995, conform certificatului de moștenitor nr. 6 din 24

ianuarie 2002, a rămas ca moștenitoare, fiica sa, I.E.

Prin urmare, recurenta o moștenește

pe mama sa, N.E. care la rândul său a moștenit-o pe G.E., astfel că nu-i poate

reveni decât cota de ½ din masa succesorală (3/8+1/8=4/8), cealaltă cotă

de ½ revenindu-i soției supraviețuitoare, L.E.G., pe care recurenta nu o

moștenește.

De altfel, prin notificările

formulate, recurenta nu a solicitat decât cota de ½ parte din imobil,

specificând în corespondența purtată cu intimata SC R. SRL Brașov (f.172 dosar

fond) că „față de L.E.G. subsemnata nu am vocație succesorală,... Astfel eu, nu

am nici o pretenție față de cota de ½ parte, ce revine acestei

defuncte”.

Contrar susținerilor recurentei, din

considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța de apel a analizat și

incidența prevederilor art. 4 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, statuând corect că nu sunt aplicabile în cauza de față.

În privința constatării nulității

contractului de vânzare cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, în

beneficiul intimatei pârâte G.L.D., este evident că nu au fost încălcate

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Contractul de vânzare-cumpărare nr.

24843 din 9 iulie 2004 a fost încheiat între intimatele pârâte ca urmare a

punerii în executare a sentinței civile nr. 202 din 8 ianuarie 2001 pronunțată

de Judecătoria Brașov, sentință rămasă definitivă prin neapelare.

În aceste condiții transmiterea

dreptului de proprietate a operat în puterea legii la data de 8 ianuarie 2001

și nu la 9 iulie 2004, când s-a perfectat contractul, astfel că, nu se poate

reține reaua credință a intimatelor pârâte și nici fraudarea legii.

Buna credință se prezumă potrivit

art. 1899 alin. (2) C. proc. civ. și poate fi combătută prin elemente de fapt

care dovedesc reaua-credință.

În cauză, buna-credință, nu a fost

răsturnată.

Pe

de altă parte, în lipsa unor probe din care să rezulte existența unei cereri

depuse la comisia constituită potrivit Legii nr. 112/1995, sau a unui litigiu

aflat pe rolul instanțelor de judecată, nu se poate reține rea-credință a

intimaților.

Nici ultima critică adusă hotărârii

atacate, nu poate fi reținută, întrucât intimata pârâtă G.L.D., a întreprins

numeroase demersuri pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare (f.33

dosar fond) ceea ce a condus la întreruperea cursului prescripției executării

silite.

Recurenta nu se poate prevala și

nici nu poate invoca că, sentința civilă nr. 202 din 8 ianuarie 2001 a

Judecătoriei Brașov nu mai putea fi pusă în executare după intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, atâta vreme cât această hotărâre a intrat în puterea

lucrului judecat, nefiind desființată.

În consecință, pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de I.E. împotriva deciziei nr. 652/Ap din 27 septembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2006.