ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6129/2006

Deliberând asupra recursului de

față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 277/C din

30 septembrie 2002 a Tribunalului Neamț, pronunțată în dosarul nr. 1692/C/2002,

s-a respins acțiunea reclamantei H.L. în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Neamț.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin cererea inițială, reclamanta a solicitat să se

dispună despăgubirea sa, prin echivalent, cu mașini agricole fabricate în

România, conform notificării nr. 389 din 17 octombrie 2001.

S-a reținut că, petenta este soția

supraviețuitoare a lui H.I. decedat la 11 martie 1991, conform certificatului

de moștenitor nr. 1250 din 1 octombrie 1991 al Notariatului de Stat al

sectorului 6 București. Defunctul soț al petentei, a fost fiul numitei H.E. și

fratele numiților H.V. și D.M., pe care le moștenește, conform certificatelor

nr.89/1964 și 228/2002.

De la autorii soțului petentei și de

la acesta s-au expropriat în septembrie 1945, conform hotărârilor Comisiunii de

Plasă pentru reforma agrară a comunei Bîra, județul Roman, mai multe suprafețe

de teren, precum și inventar mort, respectiv locomobil, o batoză, două

semănători, 5 grape, două pluguri și două discuri.

Instanța de fond a considerat că

petenta nu a înaintat notificarea persoanei deținătoare, arătând că nu cunoaște

dacă aceste bunuri mai există.

S-a considerat că singura

împrejurare în care se pot restitui astfel de utilaje este atunci când se poate

retroceda în natură imobilul și când aceste utilaje se dovedește că există, adică

nu au fost casate, înlocuite sau distruse.

S-a apreciat, de asemenea, că

cererea de despăgubire cu alte terenuri și servicii, așa cum a fost formulată

de petentă, este inadmisibilă în contradictoriu cu Statul Român care are

abilitatea să acorde în exclusivitate titluri de valoare nominală folosite în

procesul de privatizare.

Nemulțumită de această soluție,

reclamanta H.L. a declarat apel, susținând, în esență, că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică întrucât Statul Român, prin adresa nr. 3713/III B

din 7 iunie 2002, a recunoscut că este îndreptățită să primească utilajele și

greșit s-a reținut că utilajele, la data formulării cererii de restituire, ar

fi trebuit să fie în funcțiune.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 38 din 21 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei și a

schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea în baza art.6 alin.2

din Legea nr. 10/2001 și a obligat pârâta să restituie reclamantei prin măsuri

reparatorii în echivalent, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001 următoarele

utilaje: un locomobil, o batoză, două semănătoare, 5 grape, 2 pluguri și 2

discuri.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de

restituire prin echivalent a bunurilor solicitate, raportându-se doar la

dispozițiile art. 6 din Legea nr. 10/2001.

Aceasta deoarece, conform art. 9

alin. (2) din aceeași lege, când restituirea în natură nu mai este posibilă,

restituirea se face prin măsuri reparatorii în echivalent, respectiv prin

acordare de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital, ori, prin compensarea cu alte bunuri sau servicii, cu acordul

persoanei îndreptățite.

Este adevărat că art. 6 din Legea

nr. 10/2001 face vorbire de restituirea utilajelor și instalațiilor preluate de

stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul însă, în cauza de față

terenul a fost preluat la o altă dată decât utilajele a căror restituire se

solicită.

Astfel, în dosarul nr. 2587/C/2002,

în care s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta H.L. în

contradictoriu cu SC F.R. SA Roman, s-a dispus restituirea mai multor suprafețe

de teren și restituirea prin echivalent a construcțiilor demolate, fiind

respinsă ca nefondată cererea de restituire a utilajelor agricole, bunuri

preluate prin procesul-verbal din 24 martie 1949, ori bunurile solicitate în

prezenta cauză au fost preluate în septembrie 1945.

Mai mult, așa cum reține instanța de

fond, s-a pus în discuție, conform încheierii din 27 august 2002 conexarea

cauzei de față cu dosarul nr. 2587/2002, însă cererea a fost respinsă tocmai pe

motivul că bunurile solicitate prin această acțiune au fost expropriate în anul

1945 conform Legii nr. 187 în timp ce utilajele ce fac obiectul celuilalt dosar

au fost expropriate doi ani mai târziu.

Astfel, nu se va putea prejudicia

proprietarul motivat de faptul că utilajele nu au fost expropriate odată cu

terenul, dispozițiile art. 6 trebuind s fi interpretate în sensul că și

utilajele cu care s-a lucrat terenul expropriat pot face obiectul măsurilor

reparatorii.

Cert este faptul că, soțul defunct

al reclamantei a avut în proprietate bunurile mobile solicitate, respectiv

utilaje, conform fișelor moșiilor, depuse la dosar și Hotărârii nr. 128 a

Comisiunii de Plasă pentru reforma agrară, fila 12 dosar fond, iar cu privire

la bunurile mobile nu s-a putut stabili în posesia cui s-au aflat, motiv pentru

care s-ar fi impus restituirea prin măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, s-a reținut de instanța

de apel că în cauză nu s-a făcut dovada că utilajele au fost casate, înlocuite

sau distruse, situație în care s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile

art. 9 alin. (2).

În contra celei din urmă hotărâri, a

declarat recurs D.G.F.P. Neamț în numele Ministerului Finanțelor Publice

reprezentant al Statului Român, criticând-o ca fiind nelegală, pentru

următoarele motive:

- interpretarea greșită a legii de

către instanța de apel, care a avut în vedere numai art. 6 din Legea nr.

10/2001 și nu prevederile art. 6 din aceeași lege, potrivit cu care acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru utilajele și instalațiile preluate,

în mod abuziv este prevăzută numai în situația în care utilajele pot fi

restituite și anume, când se dovedește că nu au fost casate, înlocuite sau

distruse.

În cauză reclamanta nu a făcut

dovada existenței utilajelor în materialitatea lor, în conformitate cu

dispozițiile legale ale art. 1169 C. civ.

Cum, în cauză nu au fost dovedite

condițiile impuse de lege, în sensul ca acele bunuri și să fi fost preluate

odată cu imobilul, să existe fizic la unitatea deținătoare, soluția instanței

de apel estenelegală și netemeinică.

Recursul este fondat, conform

considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele, precum și instalațiile

atașate imobilelor preluate de stat în mod abuziv, în afară de cazul în care au

fost înlocuite, casate sau distruse.

Rezultă că textul are în vedere

categoria unor imobile prin destinație, așa cum sunt definite de art. 468 alin.

(1) C. civ. și impune a fi îndeplinite două condiții; pe de o parte, să existe

raport de accesorialitate, de afectare, între asemenea bunuri și imobilul prin

natura lui în care ele servesc, iar, pe de altă parte, ca aceste bunuri să

existe fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Or, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanța de apel a acordat măsurile

reparatorii solicitate, fără a ține seama de reglementările mai sus enunțate,

care sunt de strictă interpretare și aplicare. Instanța de apel nu a avut în

vedere faptul că reclamanta nu a produs probe, conform art. 1169 C. civ., din

administrarea cărora să rezulte una din condițiile impuse de lege, respectiv

aceea ca bunurile mobile devenite imobile prin destinație, solicitate de

reclamantă în temeiul art. 6 din Legea nr. 10/2001, să existe la data apariției

Legii speciale de reparație.

Prin urmare, Curtea va admite

recursul și va modifica decizia atacată, în sensul respingerii apelului

declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția

Finanțelor Publice Neamț împotriva deciziei nr. 38 din 21 aprilie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Modifică decizia, în sensul

că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta H.L. împotriva sentinței

civile nr. 277 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Neamț.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.