ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5701/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 13965/2003, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâții N.G., M.Ș. și M.F., solicitând întoarcerea executării silite efectuată în dosar nr. 277/EX/2002, al B.E.J. M.S.R., prin restabilirea situației de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâților M.Ș. și F. în C.F. nr. 97279 Timișoara, întrucât actele de executare silită au fost anulate prin decizia civilă nr. 689 din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Prin sentința civilă nr. 1779 din 26 februarie 2004, Judecătoria Timișoara a admis cererea, a dispus întoarcerea executării silite, restabilind situația de C.F.

prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea soților M. asupra cotei de 7/8 din imobilul în litigiu și reîntabularea dreptului de proprietate al contestatorului asupra aceleiași cote de 7/8 din imobil. Instanța a avut în vedere că, prin decizia civilă nr. 689 din 1 aprilie 2003,a fost admisă contestația la executare formulată de G.D. și au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 277/2002 până la data pronunțării, inclusiv actul de adjudecare și procesul verbal de licitație imobiliară întocmite la 9 decembrie și, respectiv 28 noiembrie 2002. Instanța a reținut că M.Ș. nu poate invoca inopozabilitatea deciziei mai sus amintite, cu atât mai mult cu cât în cartea funciară a fost notat dosarul civil nr. 225/2003 al Judecătoriei Timișoara și apoi dosarul nr. 4493/2003.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții, dintre care N.G. a invocat nelegalitatea hotărârii în raport cu prevederile art. 404 1 C. proc. civ., potrivit cărora în cazurile desființării titlului executor sau a actelor de executare cel interesat are dreptul să pretindă întoarcerea executării, dar aceste cerințe nu sunt îndeplinite câtă vreme cota pretinsă de reclamant este grevată de o ipotecă execuțională, iar actele de executare nu au fost desființate. Pârâții M. au invocat faptul că potrivit actului de adjudecare și dispozițiilor art. 520–522 C. proc. civ., ca adjudecători ai imobilului ar trebui să fie evinși în titlu pentru a se putea pretinde întoarcerea executării. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2620 din 23 noiembrie 2004, a admis apelurile declarate de pârâți și a schimbat sentința în tot, în sensul că a respins cererea reclamantului.

Instanța a reținut că la data de 9 decembrie 2002 imobilul înscris în C.F. nr. 97279 Timișoara a fost adjudecat pe seama adjudecătorului M.Ș., căsătorit cu M.F. la prețul de 367.000.000 lei, act care potrivit art. 516 C. proc. civ. constituie titlu executor, producând efecte juridice în sensul transmiterii dreptului de proprietate al imobilului din proprietatea debitorului, în speță G.S., în proprietatea adjudecătorului M.Ș. Din punct de vedere al efectelor de adjudecare, adjudecătorul este îndreptățit să dispună de imobil, întrucât în privința imobilelor cumpărate la licitație, art. 22 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează dobândirea proprietății pe baza actului de adjudecare, necondiționându-l de intabulare.

La data pronunțării deciziei civile nr. 689 din 1 aprilie 2003, actul de adjudecare era în ființă, proprietatea tabulară transmisă, astfel că hotărârea judecătorească nu este opozabilă adjudecătorului și soției acestuia, conform principiului inter alios acta . Reclamantul era implicat în procedura execuției silite, astfel cum rezultă din conținutul dosarului execuțional, astfel că acesta avea posibilitatea să pretindă în cadrul contestației la executare chemarea în judecată a adjudecătorului pentru a obține o hotărâre opozabilă acestuia. Nefiind îndeplinite cerințele art. 404 2 C. proc. civ., prima instanță în mod nelegal a admis cererea reclamantului privind întoarcerea executării silite în sensul reintabulării sale ca proprietar asupra cotei de 7/8 din imobil.

Anterior hotărârii de mai sus, prin sentința civilă nr. 5317/1998 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a revocat actul de vânzare-cumpărare încheiat de soții G. cu soții T.G. și E., dispunându-se restabilirea situației de carte funciară anterioară contractului. La înscrierea dispusă prin încheierea nr. 24737 din 27 octombrie 1999 s-a reînscris proprietatea soților G. pe cote părți, deși titlul pe baza căruia se efectua înscrierea nu privea o asemenea operațiune, instanța de carte funciară comițând o eroare materială. În conformitate cu sentința de mai sus și situația juridică a imobilului, trebuie reînscris dreptul de proprietate codevălmașă în favoarea soților G., așa cum exista anterior contractului.

S-a reținut, deci, că, potrivit principiilor pe care se bazează evidența cadastral juridică conform art. 20 din Legea nr. 7/1996, aceasta este destinată să asigure înregistrarea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile, urmând ca înscrierile să concorde perfect cu actele juridice ce stau la baza acestora. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul G.D., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., art. 41 din Constituția României, art. 480 C. civ., art. 493 C. proc. civ. și art. 404 1 C. proc. civ. În esență, el a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece nu există nici un titlu împotriva lui, nu a garantat cu proprietatea sa, G.S.

a avut o cotă de proprietate de 1/8 parte, care poate fi urmărită de creditorul ei N.G., iar el are o cotă de proprietate de 7/8 parte asupra căreia are dreptul de intabulare, deoarece au fost anulate actele de executare pentru această cotă, el nefiind debitorul nimănui. Recursul se va admite pentru următoarele argumente. După cum rezultă din actele dosarului, prin decizia civilă nr. 689 din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara a fost admis recursul declarat de G.D. împotriva deciziei civile nr. 1789 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș și împotriva sentinței civile nr. 19225 din 21 octombrie 2002 a Judecătoriei Timișoara, în sensul că a modificat în parte ambele hotărâri și a admis în parte contestația la executare.

Pe cale de consecință, s-au anulat actele de executare emise în dosarul execuțional nr. 277/EX din 30 august 2002 al B.E.J. M.S.R., pentru cota de 7/8 din apartamentul în litigiu, acte efectuate până la data pronunțării deciziei. Contestația la executare reprezintă un mijloc procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței în scopul de a obține desființarea actelor legale de executare. Deci, prin dispozițiile codului de procedură civilă se indică părțile care pot beneficia de această cale, astfel încât, la judecarea contestației trebuie să participe în primul rând părțile direct interesate, debitor, creditor, părți nemulțumite de procedura de executare.

Corect a reținut instanța de fond că, potrivit extraselor de carte funciară depuse în dosarul execuțional nr. 277/EX/2002, toate procesele și cererile au fost notate, astfel că intimatul M.Ș. nu poate invoca în favoarea sa inopozabilitatea deciziei civile nr. 689/2003, cu atât mai mult cu cât opozabilitatea s-a creat prin notarea în cartea funciară, iar al a fost chemat în judecată, în calitate de intimat, în dosarul nr. 225/2003 al Judecătoriei Timișoara, la data de 13 decembrie 2002. În acest dosar G.D. formulase contestație la executare, cerând să se constate nulitatea procesului verbal de licitație imobiliară, restabilirea situației anterioare de C.F. și reântabularea sa ca proprietar pentru cota de 7/8 din imobil.

Instanța de fond a reținut că această argumentare subzistă și în înlăturarea susținerilor intimatei M.F., susțineri care puteau fi invocate pe calea contestației la executare. Astfel încât, în mod corect, Judecătoria Timișoara, în baza dispozițiilor art. 404 1 – 404 2 C. proc. civ., a admis cererea reclamantului, a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 277/EX/2002 prin restabilirea situației anterioare acestei executări, prin radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al intimaților M.Ș. și F. asupra cotei de 7/8 parte din imobilul precizat și a dispus reintabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 7/8 parte din imobilul arătat mai sus.

Este întemeiată, deci, susținerea recurentului în sensul că G.S. a avut o cotă de proprietate de 1/8 parte, care poate fi urmărită de creditorul ei N.G., iar el are o cotă de proprietate de 7/8 parte asupra căreia are drept de intabulare, întrucât actele de executare pentru această cotă au fost anulate, el nefiind debitorul nimănui. Astfel, greșit instanța de apel a admis apelurile declarate de pârâții M.Ș., M.F. și N.G. împotriva sentinței civile nr. 1779 din 26 februarie 2004 pe care a schimbat-o, respingând cererea reclamantului. Recursul se va admite, apelurile pârâților vor fi respinse, iar sentința nr. 1779 din 26 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva deciziei nr. 2620 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează. Respinge apelurile declarate de pârâții M.Ș., M.F. și N.G. împotriva sentinței nr. 1779 din 26 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.