ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5701/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 13965/2003, reclamantul G.D. a chemat

în judecată pe pârâții N.G., M.Ș. și M.F., solicitând întoarcerea executării

silite efectuată în dosar nr. 277/EX/2002, al B.E.J. M.S.R., prin restabilirea

situației de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate înscris

în favoarea pârâților M.Ș. și F. în C.F. nr. 97279 Timișoara, întrucât actele

de executare silită au fost anulate prin decizia civilă nr. 689 din 1 aprilie

2003 a Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 1779 din 26 februarie 2004, Judecătoria

Timișoara a admis cererea, a dispus întoarcerea executării silite, restabilind

situația de C.F. prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea

soților M. asupra cotei de 7/8 din imobilul în litigiu și reîntabularea dreptului

de proprietate al contestatorului asupra aceleiași cote de 7/8 din imobil.

Instanța a avut în vedere că, prin decizia civilă nr. 689 din 1 aprilie

2003,a fost admisă contestația la executare formulată de G.D. și au fost anulate

actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 277/2002 până la data

pronunțării, inclusiv actul de adjudecare și procesul verbal de licitație

imobiliară întocmite la 9 decembrie și, respectiv 28 noiembrie 2002.

Instanța a reținut că M.Ș. nu poate invoca inopozabilitatea deciziei mai

sus amintite, cu atât mai mult cu cât în cartea funciară a fost notat dosarul

civil nr. 225/2003 al Judecătoriei Timișoara și apoi dosarul nr. 4493/2003.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții, dintre care N.G. a

invocat nelegalitatea hotărârii în raport cu prevederile art. 404

1

C.

proc. civ., potrivit cărora în cazurile desființării titlului executor sau a

actelor de executare cel interesat are dreptul să pretindă întoarcerea

executării, dar aceste cerințe nu sunt îndeplinite câtă vreme cota pretinsă de

reclamant este grevată de o ipotecă execuțională, iar actele de executare nu au

fost desființate.

Pârâții M. au invocat faptul că potrivit actului de adjudecare și

dispozițiilor art. 520–522 C. proc. civ., ca adjudecători ai imobilului ar

trebui să fie evinși în titlu pentru a se putea pretinde întoarcerea

executării.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2620 din 23 noiembrie

2004, a admis apelurile declarate de pârâți și a schimbat sentința în tot, în

sensul că a respins cererea reclamantului.

Instanța a reținut că la data de 9 decembrie 2002 imobilul înscris în C.F.

nr. 97279 Timișoara a fost adjudecat pe seama adjudecătorului M.Ș., căsătorit

cu M.F. la prețul de 367.000.000 lei, act care potrivit art. 516 C. proc. civ.

constituie titlu executor, producând efecte juridice în sensul transmiterii

dreptului de proprietate al imobilului din proprietatea debitorului, în speță G.S.,

în proprietatea adjudecătorului M.Ș.

Din punct de vedere al efectelor de adjudecare, adjudecătorul este

îndreptățit să dispună de imobil, întrucât în privința imobilelor cumpărate la licitație,

art. 22 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează

dobândirea proprietății pe baza

actului de adjudecare, necondiționându-l de intabulare.

La data pronunțării deciziei civile nr. 689 din 1 aprilie 2003, actul de

adjudecare era în ființă, proprietatea tabulară transmisă, astfel că hotărârea

judecătorească nu este opozabilă adjudecătorului și soției acestuia, conform

principiului

inter alios acta

.

Reclamantul era implicat în procedura execuției silite, astfel cum

rezultă din conținutul dosarului execuțional, astfel că acesta avea

posibilitatea să pretindă în cadrul contestației la executare chemarea în

judecată a adjudecătorului pentru a obține o hotărâre opozabilă acestuia.

Nefiind îndeplinite cerințele art. 404

2

C. proc. civ., prima

instanță în mod nelegal a admis cererea reclamantului privind întoarcerea

executării silite în sensul reintabulării sale ca proprietar asupra cotei de

7/8 din imobil.

Anterior hotărârii de mai sus, prin sentința civilă nr. 5317/1998 a

Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a revocat actul de

vânzare-cumpărare încheiat de soții G. cu soții T.G. și E., dispunându-se

restabilirea situației de carte funciară anterioară contractului. La înscrierea

dispusă prin încheierea nr. 24737 din 27 octombrie 1999 s-a reînscris

proprietatea soților G. pe cote părți, deși titlul pe baza căruia se efectua

înscrierea nu privea o asemenea operațiune, instanța de carte funciară comițând

o eroare materială.

În conformitate cu sentința de mai sus și situația juridică a

imobilului, trebuie reînscris dreptul de proprietate codevălmașă în favoarea

soților G., așa cum exista anterior contractului.

S-a reținut, deci, că, potrivit principiilor pe care se bazează evidența

cadastral juridică conform art. 20 din Legea nr. 7/1996, aceasta este destinată

să asigure înregistrarea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice

referitoare la imobile, urmând ca înscrierile să concorde perfect cu actele

juridice ce stau la baza acestora.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul G.D., invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., art. 41 din

Constituția României, art. 480 C. civ., art. 493 C. proc. civ. și art. 404

1

C. proc. civ.

În esență, el a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală,

deoarece nu există nici un titlu împotriva lui, nu a garantat cu proprietatea

sa, G.S. a avut o cotă de proprietate de 1/8 parte, care poate fi urmărită de

creditorul ei N.G., iar el are o cotă de proprietate de 7/8 parte asupra căreia

are dreptul de intabulare, deoarece au fost anulate actele de executare pentru

această cotă, el nefiind debitorul nimănui.

Recursul se va admite pentru următoarele argumente.

După cum rezultă din actele dosarului, prin decizia civilă nr. 689 din 1

aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara a fost admis recursul declarat de G.D.

împotriva deciziei civile nr. 1789 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș

și împotriva sentinței civile nr. 19225 din 21 octombrie 2002 a Judecătoriei

Timișoara, în sensul că a modificat în parte ambele hotărâri și a admis în

parte contestația la executare. Pe cale de consecință, s-au anulat actele de

executare emise în dosarul execuțional nr. 277/EX din 30 august 2002 al B.E.J. M.S.R.,

pentru cota de 7/8 din apartamentul în litigiu, acte efectuate până la data

pronunțării deciziei.

Contestația la executare reprezintă un mijloc procedural prin care

părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței în

scopul de a obține desființarea actelor legale de executare. Deci, prin

dispozițiile codului de procedură civilă se indică părțile care pot beneficia

de această cale, astfel încât, la judecarea contestației trebuie să participe

în primul rând părțile direct interesate, debitor, creditor, părți nemulțumite

de procedura de executare.

Corect a reținut instanța de fond că, potrivit extraselor de carte

funciară depuse în dosarul execuțional nr. 277/EX/2002, toate procesele și

cererile au fost notate, astfel că intimatul M.Ș. nu poate invoca în favoarea

sa inopozabilitatea deciziei civile nr. 689/2003, cu atât mai mult cu cât

opozabilitatea s-a creat prin notarea în cartea funciară, iar al a fost chemat

în judecată, în calitate de intimat, în dosarul nr. 225/2003 al Judecătoriei

Timișoara, la data de 13 decembrie 2002. În acest dosar G.D. formulase

contestație la executare, cerând să se constate nulitatea procesului verbal de

licitație imobiliară, restabilirea situației anterioare de C.F. și

reântabularea sa ca proprietar pentru cota de 7/8 din imobil.

Instanța de fond a reținut că această argumentare subzistă și în

înlăturarea susținerilor intimatei M.F., susțineri care puteau fi invocate pe

calea contestației la executare.

Astfel încât, în mod corect, Judecătoria Timișoara, în baza

dispozițiilor art. 404

1

– 404

2

C. proc. civ., a admis

cererea reclamantului, a dispus întoarcerea executării silite efectuate în

dosarul execuțional nr. 277/EX/2002 prin restabilirea situației anterioare

acestei executări, prin radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate

al intimaților M.Ș. și F. asupra cotei de 7/8 parte din imobilul precizat și a

dispus reintabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al contestatorului

asupra cotei de 7/8 parte din imobilul arătat mai sus.

Este întemeiată, deci, susținerea recurentului în sensul că G.S. a avut

o cotă de proprietate de 1/8 parte, care poate fi urmărită de creditorul ei N.G.,

iar el are o cotă de proprietate de 7/8 parte asupra căreia are drept de

intabulare, întrucât actele de executare pentru această cotă au fost anulate,

el nefiind debitorul nimănui.

Astfel, greșit instanța de apel a admis apelurile declarate de pârâții M.Ș.,

M.F. și N.G. împotriva sentinței civile nr. 1779 din 26 februarie 2004 pe care

a schimbat-o, respingând cererea reclamantului.

Recursul se va admite, apelurile pârâților vor fi respinse, iar sentința

nr. 1779 din 26 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul G.D.

împotriva deciziei nr. 2620 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă, pe care o casează.

Respinge apelurile declarate de pârâții M.Ș.,

M.F. și N.G. împotriva sentinței nr. 1779 din 26 februarie 2004 a Judecătoriei

Timișoara, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.