ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2787/2005

Decizia nr. 2787 Dosar nr. 3219 / 2003 Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constata următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâții G.L., G.G., L.G., P.B., G.P. și R.M., solicitând obligarea acestora să-i predea terenul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 3879 cu obligarea la plata despăgubirilor reprezentând beneficiul agricol nerealizat în ultimii trei ani. Acțiunea fost continuată de A.E., moștenitoare a reclamantei decedate în timpul procesului. Prin acțiune separată, conexată ulterior, pârâtul P.B. a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 28492/69 din 3 iunie 1996 (deținut de reclamantă) și rectificarea cărții funciare în sensul radierii înscrierilor efectuate în baza titlului de proprietate.

Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 19796 din 6 noiembrie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.E., pentru lipsa calității procesuale active, a admis acțiunea formulată de P.B. constatând nulitatea absolută a titlului de proprietate și a dispus radierea înscrisurilor efectuate în cartea funciară, în scopul restabilirii situației anterioare. Prin decizia civilă nr. 529 din 12 aprilie 2002, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de reclamanta A.E., a anulat sentința, pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a admis acțiunea formulată de P.B., constatând nulitatea titlului de proprietate și dispunând revenirea la situația anterioară de carte funciară. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2497 din 15 octombrie 2002, a admis recursul declarat de A.E.

împotriva deciziei pronunțate în apel, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a dispus evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii privind despăgubirile, a respins acțiunea formulată de P.B. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că acțiunea este întemeiată întrucât este proprietara tabulară a imobilului, iar pârâții nu opun nici un titlu care să justifice dreptul pretins. În ce privește acțiunea formulată de pârâtul P.B., s-a reținut că, în cauză, nu a fost stabilit corect cadrul procesual, întrucât nu a fost chemată în judecată Comisia județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în calitate de organ emitent al titlului a cărui nulitate se solicită, deficiență care nu poate fi complinită de instanță din oficiu.

Împotriva acestor hotărâri, și în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., la data de 16 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține în dezbaterea motivelor recursului în anulare că: Respingând acțiunea formulată de P.B., pe considerentul arătat, instanța de recurs a încălcat prevederile art. 312 alin. (4) C. proc. civ., și cele ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Soluția pronunțată pe fond de instanța de recurs este și vădit netemeinică, întrucât în mod eronat s-a reținut că reclamanta R.E.

împroprietărită N.R. sunt una si aceeași persoană, deși probele, sub acest aspect, sunt echivoce, mențiunile cuprinse în înscrisurile aflate la dosar sunt contradictorii, nu s-a dovedit nici faptul că, în condițiile în care la momentul împroprietăririi existau două persoane cu vocație succesorală, având același nume, actul emis în temeiul Legii nr. 187/1945 a vizat-o pe reclamantă. Se solicită, prin recursul în anulare, casarea hotărârilor criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara. În această fază de judecată s-a învederat faptul că, pârâtul G.P. a decedat la data de 14 aprilie 2000, depunâdu-se la dosar certificatul de deces în acest sens. Recursul în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează: Acțiunea formulată de P.B.

a fost respinsă în considerarea faptului că nu a fost chemată în judecată și Comisia județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Sub acest aspect, instanța a făcut însă o greșită aplicare a principiului disponibilității, întrucât, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., avea obligația să pună această chestiune în discuția părților, situație în care, evident, acțiunea putea fi precizată în urma, desigur, a unei soluții de casare cu trimitere spre rejudecare în acest sens, posibilă la acea dată. Tocmai de aceea, cum în adevăr, necesitatea introducerii în cauză, ca pârâtă, a Consiliului județean de aplicare a Legii nr. 18/1991 se impune, sub acest aspect, recursul în anulare este de admis.

Nu mai puțin însă, aceeași soluție se impune și în raport de împrejurarea că, în toate fazele procesuale, judecata s-a purtat cu o parte decedată, numitul G.P., decedat la 14 aprilie 2000 persoană fără capacitate de exercițiu, hotărârile date astfel fiind lovite de nulitate. Așadar, față de cele arătate, recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță, ocazie cu care se vor avea în vedere și celelalte susținerii din recursul în anulare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2497 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Casează această decizie precum și decizia nr. 529 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Timiș, sentința civilă nr. 19796 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Timișoara. Trimite cauza pentru rejudecare în fond Judecătoriei Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.