ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5099/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2000 la Judecătoria Timișoara, E.C.L. în contradictoriu cu Comisia de fond funciar a Primăriei Timișoara și cu Comisia Județeană de fond funciar din cadrul Prefecturii județului Timiș, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să desființeze hotărârea D.O. 2000 – 1378 din 13 iulie 2000 emisă de Comisia de fond funciar a Primăriei Timișoara, să-i reconstituie dreptul său de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 9 ha înscris în Cartea Funciară nr. 3852 Timișoara cu nr.top 8410/1/1/1/1/1. Solicită de asemenea să i se elibereze de către Prefectura Județului Timiș titlul de proprietate pentru terenul mai înainte menționat.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că la data de 10 iulie 1998 a formulat o cerere adresată Primăriei Timișoara în temeiul Legii nr. 18/1991, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului care a aparținut bunicilor săi S.I. și G.A., dar răspunsul la această cerere a fost negativ, pe considerentul că, dreptul de moștenire aparține fiului acestora, respectiv tatălui reclamantei. Mai arată reclamanta că la data de 27 septembrie 2000 a formulat o contestație împotriva hotărârii Comisiei locale de fond funciar, fără, însă să primească nici un răspuns de la Comisia Județeană de fond funciar. La termenul de judecată din 31 mai 2001 Comisia Județeană de fond funciar, a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr. 1/4 din 1 februarie 2001 prin care s-a respins contestația formulată de către reclamantă cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada că este cetățean român, conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 21/1991.

Față de această împrejurare reclamanta, la data de 26 iunie, și-a precizat acțiunea solicitând desființarea acestei hotărâri, reconstituirea dreptului său de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 9,532 ha precum și obligarea Comisiei Județene de fond funciar la eliberarea titlului de proprietate pentru terenul în litigiu. Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 14702 din 13 septembrie 2001, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 1/4 din 1 februarie 2001, emisă de Comisia Județeană de fond funciar, precum și reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 9 ha și 5321 mp. Totodată a obligat Comisia Județeană de fond funciar să emită titlul de proprietate pentru această suprafață de teren, având ca titulară pe reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit că are cetățenia română și nu a renunțat niciodată la această cetățenie. A mai reținut, având în vedere declarația autentică depusă la dosar că fiul defuncților, proprietarii S.I. și G.A., tatăl reclamantei, a declarat că înțelege să rămână străin de succesiune. Ca atare, a apreciat instanța de fond, că în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 18/1991 calitatea de descendentă revine reclamantei care a acceptat succesiunea prin formularea cererii de reconstituire a dreptului său de proprietate. Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr. 112 din 30 ianuarie 2002 – prin opinia majoritară, a admis recursul declarat de Consiliul local Timișoara împotriva acestei sentințe, pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă.

În considerentele acestei hotărâri, instanța, în opinia majoritară, a reținut că tatăl reclamantei a renunțat la succesiunea antecesorilor săi, cu mult după decesul acestora și nu în termenul legal de 6 luni, iar vocația succesorală se analizează la momentul deschiderii succesiunii, ori față de această dată, reține instanța, reclamanta nu are vocație succesorală. În opinia separată a acestei decizii se arată că recursul este nefondat și el trebuia respins, întrucât potrivit art. 13 pct. 2 din Legea nr. 169/1997, reclamanta este repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestei decizii a Tribunalului Timiș, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține în esență că potrivit art. 13 pct. 2 din Legea nr. 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/1991, reclamanta a fost de drept repusă în calitatea de moștenitor prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a terenului în litigiu, în temeiul Legii nr. 18/1991 republicată. Așadar, reclamanta are vocație succesorală, iar cererea, făcută de aceasta, ar fi fost ineficientă juridic, numai în situația în care în termenul legal, tatăl reclamantei (descendent de gradul I) s-ar fi adresat, la rândul său, Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că instanța de recurs, în opinia majoritară, a pronunțat o decizie cu o încălcare esențială a legii făcând o aplicație greșită a prevederilor legale. Astfel, în cazul în speță, ne aflăm în situația unei reglementări speciale cu privire la momentul acceptării unei succesiuni, care privește numai persoanele care solicită reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Instanța de recurs, în opinia majoritară, nu a sesizat această împrejurare și a analizat cauza prin prisma dispozițiilor codului civil (art. 660, art. 669 și art. 700) care constituie dreptul comun în materie, neavând în vedere prevederile din legea specială pentru ipoteza din această cauză.

Astfel conform art. 13 din Legea nr. 18/1991 republicată, au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul și condițiile art. 700 C. civ. prin introducerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Prin urmare, ca succesibili ai proprietarilor tabulari, reclamanta sau tatăl acesteia, puteau să accepte succesiunea, prin simpla cerere de reconstituire. Această cerere a fost formulată însă numai de către reclamantă, la 10 iulie 1998. Din actele de stare civilă existente la dosarul de fond rezultă că reclamanta este nepoata, deci descendenta de gradul II, a defuncților S.I. și G.A., proprietari tabulari ai terenului în litigiu, de asemenea din actele depuse rezultă că este cetățean român și nu a renunțat niciodată la cetățenia română.

În consecință, cum tatăl reclamantei nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nici nu era necesar să facă o declarație expresă de renunțare la succesiune. Cererea făcută de reclamantă pentru reconstituirea dreptului de proprietate ar fi fost ineficientă juridic în situația în care, în termen legal și tatăl ei ar fi formulat, la rândul său, o cerere comisiei, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate, atunci ar fi operat regula proximității gradului de rudenie cu defunctul. Astfel fiind văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Timiș, pe care o va casa și va respinge recursul pârâtului împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 112/R din 30 ianuarie 2002 a Tribunalului Timiș pe care o casează. Respinge recursul declarat de pârâți, împotriva sentinței civile nr. 14702 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.