ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5099/2003

Asupra recursului

în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 24

noiembrie 2000 la Judecătoria Timișoara, E.C.L. în contradictoriu cu Comisia de

fond funciar a Primăriei Timișoara și cu Comisia Județeană de fond funciar din

cadrul Prefecturii județului Timiș, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să desființeze hotărârea D.O. 2000 – 1378 din 13 iulie 2000

emisă de Comisia de fond funciar a Primăriei Timișoara, să-i reconstituie

dreptul său de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 9 ha înscris

în Cartea Funciară nr. 3852 Timișoara cu nr.top 8410/1/1/1/1/1. Solicită de

asemenea să i se elibereze de către Prefectura Județului Timiș titlul de

proprietate pentru terenul mai înainte menționat.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că la

data de 10 iulie 1998 a formulat o cerere adresată Primăriei Timișoara în

temeiul Legii nr. 18/1991, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenului care a aparținut bunicilor săi S.I. și G.A., dar

răspunsul la această cerere a fost negativ, pe considerentul că, dreptul de

moștenire aparține fiului acestora, respectiv tatălui reclamantei.

Mai arată reclamanta că la data de 27 septembrie

2000 a formulat o contestație împotriva hotărârii Comisiei locale de fond

funciar, fără, însă să primească nici un răspuns de la Comisia Județeană de

fond funciar.

La termenul de judecată din 31 mai 2001 Comisia

Județeană de fond funciar, a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr. 1/4 din 1

februarie 2001 prin care s-a respins contestația formulată de către reclamantă

cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada că este cetățean român, conform

dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 21/1991.

Față de această împrejurare reclamanta, la data

de 26 iunie, și-a precizat acțiunea solicitând desființarea acestei hotărâri,

reconstituirea dreptului său de proprietate pentru terenul arabil în suprafață

de 9,532 ha precum și obligarea Comisiei Județene de fond funciar la eliberarea

titlului de proprietate pentru terenul în litigiu.

Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 14702

din 13 septembrie 2001, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 1/4

din 1 februarie 2001, emisă de Comisia Județeană de fond funciar, precum și

reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 9

ha și 5321 mp.

Totodată a obligat Comisia Județeană de fond

funciar să emită titlul de proprietate pentru această suprafață de teren, având

ca titulară pe reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că reclamanta a dovedit că are cetățenia română și nu a renunțat

niciodată la această cetățenie.

A mai reținut, având în vedere declarația

autentică depusă la dosar că fiul defuncților, proprietarii S.I. și G.A., tatăl

reclamantei, a declarat că înțelege să rămână străin de succesiune.

Ca atare, a apreciat instanța de fond, că în

conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 18/1991 calitatea de

descendentă revine reclamantei care a acceptat succesiunea prin formularea

cererii de reconstituire a dreptului său de proprietate.

Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr. 112

din 30 ianuarie 2002 – prin opinia majoritară, a admis recursul declarat de

Consiliul local Timișoara împotriva acestei sentințe, pe care a modificat-o în

sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă.

În considerentele acestei hotărâri, instanța, în

opinia majoritară, a reținut că tatăl reclamantei a renunțat la succesiunea

antecesorilor săi, cu mult după decesul acestora și nu în termenul legal de 6

luni, iar vocația succesorală se analizează la momentul deschiderii succesiunii,

ori față de această dată, reține instanța, reclamanta nu are vocație

succesorală.

În opinia separată a acestei decizii se arată că

recursul este nefondat și el trebuia respins, întrucât potrivit art. 13 pct. 2

din Legea nr. 169/1997, reclamanta este repusă de drept în termenul de

acceptare a succesiunii, prin cererea de reconstituire a dreptului de

proprietate.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare împotriva acestei decizii a Tribunalului Timiș, considerând că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în esență că potrivit art. 13 pct. 2

din Legea nr. 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/1991, reclamanta a fost de

drept repusă în calitatea de moștenitor prin cererea de reconstituire a

dreptului de proprietate a terenului în litigiu, în temeiul Legii nr. 18/1991

republicată. Așadar, reclamanta are vocație succesorală, iar cererea, făcută de

aceasta, ar fi fost ineficientă juridic, numai în situația în care în termenul

legal, tatăl reclamantei (descendent de gradul I) s-ar fi adresat, la rândul

său, Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 cu o cerere de reconstituire a

dreptului de proprietate.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că instanța de

recurs, în opinia majoritară, a pronunțat o decizie cu o încălcare esențială a

legii făcând o aplicație greșită a prevederilor legale.

Astfel, în cazul în speță, ne aflăm în situația

unei reglementări speciale cu privire la momentul acceptării unei succesiuni,

care privește numai persoanele care solicită reconstituirea dreptului de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Instanța de recurs, în opinia majoritară, nu a

sesizat această împrejurare și a analizat cauza prin prisma dispozițiilor

codului civil (art. 660, art. 669 și art. 700) care constituie dreptul comun în

materie, neavând în vedere prevederile din legea specială pentru ipoteza din

această cauză.

Astfel conform art. 13 din Legea nr. 18/1991

republicată, au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii moștenitorii

care nu au acceptat-o în termenul și condițiile art. 700 C. civ. prin

introducerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr.

18/1991.

Prin urmare, ca succesibili ai proprietarilor

tabulari, reclamanta sau tatăl acesteia, puteau să accepte succesiunea, prin

simpla cerere de reconstituire.

Această cerere a fost formulată însă numai de

către reclamantă, la 10 iulie 1998.

Din actele de stare civilă existente la dosarul

de fond rezultă că reclamanta este nepoata, deci descendenta de gradul II, a

defuncților S.I. și G.A., proprietari tabulari ai terenului în litigiu, de

asemenea din actele depuse rezultă că este cetățean român și nu a renunțat

niciodată la cetățenia română.

În consecință, cum tatăl reclamantei nu a

formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nici nu era

necesar să facă o declarație expresă de renunțare la succesiune.

Cererea făcută de reclamantă pentru

reconstituirea dreptului de proprietate ar fi fost ineficientă juridic în

situația în care, în termen legal și tatăl ei ar fi formulat, la rândul său, o

cerere comisiei, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate, atunci ar

fi operat regula proximității gradului de rudenie cu defunctul.

Astfel fiind văzând și dispozițiile art. 314 C.

proc. civ. urmează a admite recursul în anulare împotriva deciziei pronunțate

de Tribunalul Timiș, pe care o va casa și va respinge recursul pârâtului

împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 112/R din 30 ianuarie 2002 a Tribunalului Timiș

pe care o casează.

Respinge recursul declarat de pârâți, împotriva

sentinței civile nr. 14702 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2003.