ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificare formulată la 29

martie 2001, N.V. a solicitat Primăriei Municipiului Calafat, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, teren în

suprafață de 7000 mp, situat în intravilanul municipiului Calafat, județul

Dolj.

Prin dispoziția nr. 610 din 3 iulie

2001, primarul municipiului Calafat a respins cererea cu motivarea că termenul

solicitat a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate,

formulată în baza Legii nr. 18/1991.

La 23 iulie 2001, N.V. a contestat

această dispoziție, solicitând instanței să dispună obligarea Primăriei Calafat

și a SN T.R. SA, în calitate de unitate deținătoare, de a-i restitui în natură

terenul ce a făcut obiectul notificării sau de a-i acorda măsuri reparatorii în

echivalent sub forma despăgubirilor bănești.

Prin sentința nr. 95 din 27

februarie 2003, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că terenul în litigiu nu face obiectul de reglementare a

Legii nr. 10/2001, fiind exceptat, potrivit art. 8 alin. (1), de la măsurile

reparatorii stabilite prin acest act normativ.

Astfel, în favoarea reclamantului

s-a emis, în baza cererii formulată de acesta conform Legii nr. 18/1991, titlul

de proprietate nr. 3457 din 18 august 1997, pentru o suprafață totală de 2,3 ha

teren situat în municipiul Calafat, din care 4040 mp teren situat în intravilan

iar restul de 1,896 ha, în extravilan.

Soluția a fost menținută de Curtea

de apel Timișoara, secția civilă, care, cu aceeași motivare, prin decizia nr.

168 din 10 noiembrie 2003, urmare strămutării cauzei prin încheierea din 16

iulie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a respins apelul

contestatorului.

În cauză a declarat recurs în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul N.V. susținând în

esență că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, doar terenurile agricole și

forestiere ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 sunt exceptate de la măsurile

reparatorii prevăzute de acest act normativ, nu și terenurile intravilane, cum

este cazul celui în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Pe de altă parte, se mai arată, se

poate formula cerere și în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele care nu au

fost restituite conform legii fondului funciar, în cazul său reconstituirea

dreptului de proprietate nefiind făcută pe același amplasament.

Recursul se privește ca nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestui act normativ, terenurile

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată și prin Legea nr. 1/2000 „pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997”.

Textul invocat delimitează deci

sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter

reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidența unor

reglementări distincte.

Din interpretarea dispozițiilor art.

1, art. 2 lit. d) și respectiv art. 26 ale Legii fondului funciar nr. 18/1991

rezultă că și terenurile intravilane, aferente localităților urbane și rurale,

pe care sunt amplasate construcții sau alte amenajări ale localităților, fac

obiect de reglementare al acestui act normativ spre deosebire de Legea nr.1 din

11 ianuarie 2000 ce reglementează doar reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii nr.

18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Revenind la dispozițiile Legii nr.

10/2001, este adevărat că domeniul de reglementare al acestui act normativ are

caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter

reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, însă acesta

acoperă doar acele terenuri din intravilanul localităților care, până la

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001, nu au

fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, terenul în suprafață

de 7000 mp în legătură cu care s-a formulat notificarea, face parte din

suprafața totală de 2,3 ha fostă proprietate a contestatorului și a făcut

obiectul cererii de restituire formulată de acesta în baza Legii nr. 18/1991.

Din probele administrate, rezultă că

în favoarea reclamantului s-a emis titlul de proprietate nr. 3457–59564 din 18

august 1997, pentru o suprafață totală de 2,3 ha teren situat în municipiul

Calafat, din care 4040 mp teren intravilan și 1,896 ha, teren situat în

extravilan (dos. 8961/2001 al Tribunalului Dolj).

În legătură cu modalitatea soluționării

cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza Legii nr.

18/1991 pentru suprafața de 2,3 ha, reclamantul a inițiat mai multe litigii în

urma soluționării irevocabile a acestora reținându-se că punerea în posesie pe

alt amplasament pentru suprafața de 1,896 ha se impune în raport de

dispozițiile art. 23 din legea fondului funciar.

În considerarea celor ce preced,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul N.V. împotriva deciziei nr. 168 din 10 noiembrie 2003 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.