ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare formulată la 29 martie 2001, N.V. a solicitat Primăriei Municipiului Calafat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, teren în suprafață de 7000 mp, situat în intravilanul municipiului Calafat, județul Dolj. Prin dispoziția nr. 610 din 3 iulie 2001, primarul municipiului Calafat a respins cererea cu motivarea că termenul solicitat a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată în baza Legii nr. 18/1991. La 23 iulie 2001, N.V. a contestat această dispoziție, solicitând instanței să dispună obligarea Primăriei Calafat și a SN T.R.

SA, în calitate de unitate deținătoare, de a-i restitui în natură terenul ce a făcut obiectul notificării sau de a-i acorda măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești. Prin sentința nr. 95 din 27 februarie 2003, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că terenul în litigiu nu face obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, fiind exceptat, potrivit art. 8 alin. (1), de la măsurile reparatorii stabilite prin acest act normativ. Astfel, în favoarea reclamantului s-a emis, în baza cererii formulată de acesta conform Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 3457 din 18 august 1997, pentru o suprafață totală de 2,3 ha teren situat în municipiul Calafat, din care 4040 mp teren situat în intravilan iar restul de 1,896 ha, în extravilan.

Soluția a fost menținută de Curtea de apel Timișoara, secția civilă, care, cu aceeași motivare, prin decizia nr. 168 din 10 noiembrie 2003, urmare strămutării cauzei prin încheierea din 16 iulie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a respins apelul contestatorului. În cauză a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul N.V. susținând în esență că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, doar terenurile agricole și forestiere ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 sunt exceptate de la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, nu și terenurile intravilane, cum este cazul celui în legătură cu care s-a formulat notificarea. Pe de altă parte, se mai arată, se poate formula cerere și în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele care nu au fost restituite conform legii fondului funciar, în cazul său reconstituirea dreptului de proprietate nefiind făcută pe același amplasament.

Recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestui act normativ, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000 „pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997”. Textul invocat delimitează deci sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidența unor reglementări distincte.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1, art. 2 lit. d) și respectiv art. 26 ale Legii fondului funciar nr. 18/1991 rezultă că și terenurile intravilane, aferente localităților urbane și rurale, pe care sunt amplasate construcții sau alte amenajări ale localităților, fac obiect de reglementare al acestui act normativ spre deosebire de Legea nr.1 din 11 ianuarie 2000 ce reglementează doar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Revenind la dispozițiile Legii nr. 10/2001, este adevărat că domeniul de reglementare al acestui act normativ are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, însă acesta acoperă doar acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. Or, în speță, terenul în suprafață de 7000 mp în legătură cu care s-a formulat notificarea, face parte din suprafața totală de 2,3 ha fostă proprietate a contestatorului și a făcut obiectul cererii de restituire formulată de acesta în baza Legii nr. 18/1991.

Din probele administrate, rezultă că în favoarea reclamantului s-a emis titlul de proprietate nr. 3457–59564 din 18 august 1997, pentru o suprafață totală de 2,3 ha teren situat în municipiul Calafat, din care 4040 mp teren intravilan și 1,896 ha, teren situat în extravilan (dos. 8961/2001 al Tribunalului Dolj). În legătură cu modalitatea soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 2,3 ha, reclamantul a inițiat mai multe litigii în urma soluționării irevocabile a acestora reținându-se că punerea în posesie pe alt amplasament pentru suprafața de 1,896 ha se impune în raport de dispozițiile art. 23 din legea fondului funciar.

În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva deciziei nr. 168 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.