ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5430/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 117 din 24 martie 2005, pronunțată în dosarul nr.

2178/2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul N.V., pentru

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului, seria M.07 nr. 2404 din 7 decembrie 1999, eliberat de fostul

Minister al Agriculturii și Alimentației, în favoarea S.N. T.R. SA, în ceea ce

privește suprafața de 7000 mp.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel, rejudecând cauza după casare cu trimitere, a reținut, în

esență, că reclamantul a cerut anularea parțială a actului administrat arătat

mai sus, susținând că terenul în suprafață de 7000 mp, situat pe raza orașului

Calafat, a fost atestat în mod nelegal, ca fiind proprietatea S.N. T.R. SA,

deoarece acest teren a aparținut autorului său, N.C., care l-a cumpărat prin

contractul încheiat cu Primăria Calafat, la data de 24 august 1935.

A mai reținut că reclamantul,

solicitând reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.

18/1991, a refuzat titlul nr. 3457-59564 din 18 august 1997, pentru suprafața

totală de 23.000 mp, în care era inclusă și suprafața de 7000 mp, cu motivarea

că reconstituirea nu s-a făcut pe vechile amplasamente și fără respectarea

categoriei de teren, oferindu-i-se teren extravilan, în locul terenului său

intravilan.

În concluzie, a motivat instanța de

fond, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de către

ministerul de resort, în favoarea S.N. T.R. SA, apare ca fiind legal și

temeinic.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar a susținut critici vizând netemeinicia hotărârii instanței de fond.

Astfel, a susținut

recurentul-reclamant, în mod greșit a reținut instanța de fond că suprafața de

7000 mp ar fi fost inclusă în titlul de proprietate nr. 3457-59564 din 18

august 1997, pe care l-a refuzat numai pentru suprafața reconstituită în

extravilanul localității.

A mai susținut că, dacă ar fi

acceptat propunerea autorităților administrative, ar fi înregistrat o pagubă

egală cu diferența de valoare dintre terenul în intravilan și terenul în

extravilan, evaluate la prețul de circulație.

Recursul este nefondat, pentru

motivele care vor fi prezentate în continuare.

Din actele și lucrările dosarului,

precum și din susținerile recurentului-reclamant, rezultă în mod incontestabil

că acesta nu a fost în măsură să dovedească faptul că ar fi beneficiarul unui

drept legal pe care să-l valorifice în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990,

privind contenciosului administrativ, în vigoare la data nașterii litigiului.

Astfel, potrivit acestor prevederi

legale, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ al unei

autorități administrative, se poate adresa instanței judecătorești competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei.

Or, recurentul-reclamant a invocat

un drept de proprietate pentru valorificarea căruia au fost adoptate Legea nr.

18/1991, a fondului funciar și Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

În ceea ce privește emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2404/1999,

în mod corect instanța de fond și-a limitat cercetarea, la condițiile de

legalitate a emiterii acestuia.

Într-adevăr, din actele dosarului

rezultă că ministerul de resort, la emiterea acestui act administrativ, a

respectat condițiile de legalitate prevăzute de art. 19 și 20 din Legea nr.

15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome

și societăți comerciale, precum și ale art. 1 din H.G. nr. 834/1991, privind

stabilirea și evaluarea terenurilor deținute de societățile comerciale cu

capital de stat, terenul în litigiu aflându-se în administrarea S.N. T.R. SA,

la data emiterii certificatului atacat.

Or, recurentul-reclamant susține, cu

alte cuvinte, că dreptul său este superior dreptului atestat în favoarea

societății comerciale, prin certificatul atacat, ceea ce poate fi verificat

doar de instanța de drept comun, învestită cu o astfel de cerere, iar nu de

instanța de contencios administrativ, a cărei competență specializată este limitată

la situațiile reglementate de legea privind contenciosul administrativ.

Astfel fiind, soluția instanței de

fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.V.

împotriva sentinței civile nr. 117 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 noiembrie 2005.