ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4799/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4799/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 24 aprilie 2003, C.S. a
chemat în judecată pe J.E.C., M.C. și M.F. cerând a se constata nulitatea
absolută a contractului de împrumut ipotecar încheiat între pârâți și
autentificat sub nr. 1409 din 11 iulie 2000.
Judecătoria Timișoara, prin sentința
civilă nr. 8185 din 8 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea și a constatat
nulitatea absolută a actului juridic atacat, referitor la constituirea ipotecii
asupra imobilului identic cu p.t. nr.29806/VIII din C.F. 66419 Timișoara.
Curtea de Apel Timișoara, secția
civilă, prin decizia nr. 705 din 20 aprilie 2004, a respins, ca nefondat,
apelul pârâtului J.E.C., cu motivarea că actul constitutiv al ipotecii, fiind
fondat pe un fals în declarații (art. 292 C. proc. civ.), sancționat irevocabil
prin sentința penală nr. 91 din 15 ianuarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, este
nul absolut, pentru cauză ilicită.
Împotriva
acestei decizii pârâtul J.E.C. a declarat recurs, bazat pe motivul de casare
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în
esență, că nulitatea nu-i este opozabilă deoarece a acceptat ipoteca
întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, fiind ca atare un creditor
beneficiar de bună-credință. A cerut respingerea acțiunii.
Recursul este neîntemeiat.
Pentru valabilitatea ipotecii este
necesar ca cel care o constituie să fie proprietarul actual al bunului
ipotecat. Desființarea titlului acestuia, ca act inițial, atrage anularea
ipotecii, ca act juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice și
aplicării principiului
resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis
,
determinat de
nemo dat quod non habet
.
Desigur, poate fi concepută buna
creanță a creditorului, întemeiată, bunăoară, pe cuprinsul cărții funciare, dar
acțiunea unei asemenea excepții, numită aparența în drept (fondată pe
error
communis facit ius
) încetează dacă există dovezi că ipoteca lucrului altuia
a fost constituită în cunoștință de cauză, creditorul știind că lucrul ipotecat
nu este proprietatea debitorului sau datorită unei grave neglijențe (
culpa
lata
) a omis să afle care este titlul constituientului ipotecii și dacă
acesta din urmă, este adevăratul proprietar (
verus dominus
).
Or, în speță, în data constituirii
ipotecii, debitorul era deja un cumpărător evins al bunului ipotecat (prin
decizia civilă nr. 616 din 6 martie 2000 a Tribunalului Timiș), iar în cartea
funciară a fost înscris demersul reclamantei referitor la reîntoarcerea bunului
în patrimoniul său în aceste condiții, există cel puțin o gravă neglijență (
culpa
lata
) a recurentei (creditor în contractul de împrumut și beneficiar al
ipotecii) în a se convinge că debitorul este adevăratul proprietar al bunului
ipotecat.
Așa fiind, cu temei instanțele de
fond, admițând în parte acțiunea, au desființat ipoteca, situație în care,
aparență în drept, invocată de recurentă, fiind inoperantă, se impune
respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul J.E.C.
împotriva deciziei civile nr. 705 din 20 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.