ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5338/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2003, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.P.A.P.S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile pe care le-a avut în baza prevederilor art. 4 lit. b) din H.G. nr. 1279/1990, privind înființarea unor societăți comerciale în domeniul asigurărilor și că, în consecință, acest act normativ și-a încetat efectele juridice cu privire la obligațiile societății reclamante. Prin cererea depusă la 24 februarie 2004, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a M.F.P.

în calitate de reprezentant al S.R. Prin încheierea de la 23 martie 2004, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., apreciind că raportat la obiectul cererii, prevederile H.G. nr. 1279/1990 și atribuțiile conferite A.P.A.P.S., pârâta nu este parte în raportul juridic, neavând calitate procesuală pasivă. Prin cererea depusă la 23 martie 2004, reclamanta și-a modificat acțiunea conform art. 132 C. proc. civ., solicitând a se constata inexistența dreptului S.R. prin M.F.P. de a solicita obligarea societății reclamante la o sumă de bani în temeiul H.G. nr. 1279/1990, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Prin încheierea de dezbateri de la 27 aprilie 2004, având în vedere opunerea pârâtului M.F.P.

la modificarea cererii după prima zi de înfățișare, instanța a constatat că cererea modificatoare depusă la 23 martie 2004 este depusă după prima zi de înfățișare, fiind tardiv formulată și a invocat din oficiu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată inițial în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Prin sentința comercială nr. 5446 din 27 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat să se constate executarea unei obligații prevăzute în sarcina sa printr-un act normativ (H.G.

nr. 1279/1990), urmărind prin aceasta constatarea unei situații de fapt și nu constatarea existenței sau inexistenței unui drept subiectiv. Prin decizia comercială nr. 72 din 2 februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei decizii, curtea de apel a reținut că este adevărat că reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul de a se constata inexistența dreptului statului prin M.F. de a solicita obligarea sa la plata unei sume de bani în temeiul H.G. nr. 1279/1990, însă nici aceasta nu se încadrează în condițiile limitativ prevăzute de art. 111 C. proc. civ., deoarece în realitate reclamanta urmărește a se constata executarea unei obligații stabilite în sarcina sa printr-un act normativ.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârilor instanțelor judecătorești, iar pe fond, admiterea acțiunii. Recurenta reclamantă susține astfel că soluția pronunțată de instanța de apel este fundamental greșită, deoarece așa cum rezultă din cuprinsul „modificării acțiunii” s-a cerut a se constata inexistența dreptului statului, prin M.F.P. de a solicita obligarea sa în temeiul unui act normativ (H.G. nr. 1279/1990) la o sumă de bani, împrejurare în care în mod eronat s-a apreciat că acțiunea în constatare este inadmisibilă și a fost respinsă în consecință.

Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă că pentru termenul din 23 martie 2004, reprezentând prima zi de înfățișare, reclamanta a depus o cerere precizatoare și a formulat și o cerere de modificare a acțiunii, în termenul legal, conform dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., în sensul de a se constata inexistența dreptului statului de a solicita obligarea sa la plata unei sume de bani în temeiul H.G. nr. 1279/1990, astfel încât în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei este inadmisibilă în condițiile art. 111 C. proc. civ., considerând că reclamanta, față de obiectul cererii, solicită să se constate o situație de fapt.

De altfel, din însăși acțiunea introductivă reiese că se tinde la constatarea inexistenței unui drept, chiar dacă nu s-a exprimat acest lucru direct, avându-se în vedere că s-a cerut să se constate că reclamanta și-a îndeplinit o obligație de plată la un anumit nivel, obligația sa a încetat prin executare și această încetare se impune a fi constatată printr-o hotărâre judecătorească. În consecință, se reține că greșit acțiunea a fost soluționată pe cale de excepție apreciindu-se eronat că este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și, drept urmare, se va admite recursul declarat în cauză de reclamantă, se vor casa ambele hotărâri și se va trimite cauza spre rejudecare, pe fond, la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA București. Casează decizia nr. 72 din 2 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și sentința civilă nr. 5446 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului București și trimite cauza spre rejudecare, pe fond, la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2005.