ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5338/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

18 decembrie 2003, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.P.A.P.S.,

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta

și-a îndeplinit obligațiile pe care le-a avut în baza prevederilor art. 4 lit.

b) din H.G. nr. 1279/1990, privind înființarea unor societăți comerciale în

domeniul asigurărilor și că, în consecință, acest act normativ și-a încetat

efectele juridice cu privire la obligațiile societății reclamante.

Prin cererea depusă la 24 februarie

2004, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând

introducerea în cauză în calitate de pârât a M.F.P. în calitate de reprezentant

al S.R.

Prin încheierea de la 23 martie

2004, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S.,

apreciind că raportat la obiectul cererii, prevederile H.G. nr. 1279/1990 și

atribuțiile conferite A.P.A.P.S., pârâta nu este parte în raportul juridic,

neavând calitate procesuală pasivă.

Prin cererea depusă la 23 martie

2004, reclamanta și-a modificat acțiunea conform art. 132 C. proc. civ.,

solicitând a se constata inexistența dreptului S.R. prin M.F.P. de a solicita

obligarea societății reclamante la o sumă de bani în temeiul H.G. nr. 1279/1990,

cerere întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Prin încheierea de dezbateri de la

27 aprilie 2004, având în vedere opunerea pârâtului M.F.P. la modificarea

cererii după prima zi de înfățișare, instanța a constatat că cererea

modificatoare depusă la 23 martie 2004 este depusă după prima zi de înfățișare,

fiind tardiv formulată și a invocat din oficiu inadmisibilitatea cererii de

chemare în judecată, astfel cum a fost formulată inițial în raport de

dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr. 5446

din 27 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția inadmisibilității și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat să se constate executarea unei

obligații prevăzute în sarcina sa printr-un act normativ (H.G. nr. 1279/1990),

urmărind prin aceasta constatarea unei situații de fapt și nu constatarea

existenței sau inexistenței unui drept subiectiv.

Prin decizia comercială nr. 72 din 2

februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei decizii, curtea

de apel a reținut că este adevărat că reclamanta și-a modificat acțiunea în

sensul de a se constata inexistența dreptului statului prin M.F. de a solicita

obligarea sa la plata unei sume de bani în temeiul H.G. nr. 1279/1990, însă

nici aceasta nu se încadrează în condițiile limitativ prevăzute de art. 111 C.

proc. civ., deoarece în realitate reclamanta urmărește a se constata executarea

unei obligații stabilite în sarcina sa printr-un act normativ.

Împotriva hotărârii instanței de

apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârilor

instanțelor judecătorești, iar pe fond, admiterea acțiunii.

Recurenta reclamantă susține astfel

că soluția pronunțată de instanța de apel este fundamental greșită, deoarece

așa cum rezultă din cuprinsul „modificării acțiunii” s-a cerut a se constata

inexistența dreptului statului, prin M.F.P. de a solicita obligarea sa în

temeiul unui act normativ (H.G. nr. 1279/1990) la o sumă de bani, împrejurare

în care în mod eronat s-a apreciat că acțiunea în constatare este inadmisibilă

și a fost respinsă în consecință.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că pentru termenul din 23 martie 2004, reprezentând prima zi de

înfățișare, reclamanta a depus o cerere precizatoare și a formulat și o cerere

de modificare a acțiunii, în termenul legal, conform dispozițiilor art. 132 C.

proc. civ., în sensul de a se constata inexistența dreptului statului de a

solicita obligarea sa la plata unei sume de bani în temeiul H.G. nr. 1279/1990,

astfel încât în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei

este inadmisibilă în condițiile art. 111 C. proc. civ., considerând că

reclamanta, față de obiectul cererii, solicită să se constate o situație de

fapt.

De altfel, din însăși acțiunea

introductivă reiese că se tinde la constatarea inexistenței unui drept, chiar

dacă nu s-a exprimat acest lucru direct, avându-se în vedere că s-a cerut să se

constate că reclamanta și-a îndeplinit o obligație de plată la un anumit nivel,

obligația sa a încetat prin executare și această încetare se impune a fi

constatată printr-o hotărâre judecătorească.

În consecință, se reține că greșit

acțiunea a fost soluționată pe cale de excepție apreciindu-se eronat că este

inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și, drept urmare,

se va admite recursul declarat în cauză de reclamantă, se vor casa ambele

hotărâri și se va trimite cauza spre rejudecare, pe fond, la Tribunalul

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC A.R.A. SA București.

Casează decizia nr. 72 din 2

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și sentința

civilă nr. 5446 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului București și trimite cauza

spre rejudecare, pe fond, la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2005.