ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 745/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC. S.P.I. SRL Arad, a

chemat în judecată SC. E.T. SRL, și a solicitat, ca prin sentința care se va

pronunța, să fie obligată la plata sumei de 4.000 mărci germane în echivalent

lei, cu motivarea că, în urma accidentului de circulație din ziua de 8

octombrie 1978, s-a încheiat o tranzacție între părți, în urma căreia pârâta

trebuia să achite suma pretinsă prin acțiune, obligație care nu a fost

respectată.

Prin sentința nr. 851 din 29

noiembrie 1999, s-a respins ca nefondată acțiunea, cu motivarea că pârâta și-a

îndeplinit obligația de plată asumată prin convenție.

După casare, Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia nr. 18 din 18 aprilie 2002, a admis apelul reclamantei,

SC. S.P.I. SRL Arad, și a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii și a

obligării pârâtei la plata sumei de 2.045,22 euro, reprezentând despăgubiri,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel a apreciat că la

dosar nu sunt dovezi din care să rezulte că pârâta a efectuat plata sumei, la

care s-a angajat față de reclamantă, și nici dovada că SA. A.S. a efectuat

plata, ca urmare a cesionării drepturilor pârâtei în calitate de asigurată,

către reclamantă.

Împotriva deciziei, pronunțată în

apel, a declarat recurs pârâta, SC. E.T. SRL, prin care a invocat motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., fără să le dezvolte și să le

argumenteze separat.

În esență recurenta a invocat

greșita interpretare a convenției dintre părți intitulată tranzacție, cât și

neexaminarea finalității plății sumei de 80.000.000 lei făcută în scopul de a

scurta circuitul banilor de la societatea de asigurare la păgubit.

În consecință, recurenta a solicitat

să se mențină soluția pronunțată de prima instanță, care, în opinia sa, a

apreciat corect probele.

După promovarea recursului, intimata

reclamantă, SC. S.P.I. SRL, a declarat că renunță la dreptul pretins, și că

astfel înțelege să-și retragă acțiunea fără să solicite cheltuieli de judecată.

Curtea, având în vedere principiul

disponibilității cât și prevederile art. 247 C. proc. civ., reține:

Din înscrisul de renunțare la

dreptul pretins, rezultă voința reclamantei cu privire la dreptul subiectiv

dedus judecății.

Actul de dispoziție menționat

provine de la reclamanta intimată, care, potrivit legii, poate să renunțe la

drept chiar și fără acordul pârâtei recurente, dând astfel valoare principiului

disponibilității care operează și în procesul comercial.

Prin conținutul său, art. 247 alin (2)

C. proc. civ., pe de o parte dă expresie principiului amintit, iar pe de altă

parte, înlătură riscul pentru pârâtă de a mai fi chemată în judecată pentru

valorificarea dreptului subiectiv la care s-a renunțat.

Potrivit alin. ultim al art. 247 C.

proc. civ., combinat cu alin. (1) din același articol, în caz de renunțare, făcută

în instanța de recurs, instanța va casa în tot sau în parte hotărârea atacată,

în speță decizia curții de apel, și în fond va respinge cererea.

În aplicarea acestor dispoziții la

speță, se va admite recursul SC. E.T. SRL, va fi modificată decizia curții de

apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, iar sentința

fondului de respingere a acțiunii va fi păstrată cu motivarea de mai sus,

privind renunțarea la dreptul subiectiv în conformitate cu art. 247 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta,

SC. E.T. SRL, Jud. Sibiu, împotriva deciziei nr. 18 din 18 aprilie 2002, a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, pe

care o modifică în sensul că respinge apelul SC. S.P.I. SRL Arad, formulat

împotriva sentinței civile nr. 851 din 29 noiembrie 1999, a Tribunalului Arad

pe care o menține conform art. 247 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 25 februarie 2004.