ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1380/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. A.R.C. s-a adresat tribunalului și a

solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, pârâtele S.C.S. R. București

și R.E., să fie obligate la restituirea sumei de 30.064,44 dolari S.U.A. sau

echivalentul în lei la data plății, reprezentând contribuția sa la capitalul

social depus în vederea constituirii unei societăți mixte.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că

asociația pentru care s-a încheiat contractul din 17 iulie 1992, care avea ca

obiect formarea unei societăți mixte, nu s-a putut realiza datorită dezacordului

intervenit între membrii familiei R., după decesul administratorului societății

în comandită simplă R. București și că pârâtelor chemate în judecată, le revine

obligația de a restitui suma pe care reclamanta a depus-o drept aport la

capital.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 6002 din 3 decembrie 1999, a admis acțiunea și le-a obligat pe

pârâte la plata sumei de 30.064,44 dolari S.U.A., în lei la data plății, și la

3,5% dobândă pe an, aferentă debitului calculat de la data de 16 noiembrie

1995, până la achitarea integrală a acestuia, precum și la plata cheltuielilor

de judecată.

Au fost respinse excepțiile privind lipsa calității

procesuale active a reclamantei, precum și a lipsei calității procesuale a

pârâtelor și a prescripției dreptului la acțiune.

Instanța de fond a stabilit că părțile în proces au

calitate procesuală, această concluzie bazându-se pe conținutul contractului și

actelor adiționale care au fost semnate încă din data de 17 iulie 1992 și,

respectiv, 20 noiembrie 1992.

Pentru argumentarea calității procesuale pasive a

asociatei R.E., instanța de fond a citat art. 90 și 85 din Legea nr. 31/1990,

iar în ce privește excepția referitoare la prescripția extinctivă, s-a reținut

că, în cauză, a operat întreruperea cursului prescripției, în conformitate cu

art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Pe fond s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea

privind restituirea sumei care a fost depusă pentru constituirea capitalului

unei societăți mixte, de vreme ce această societate nu s-a mai constituit.

Sentința instanței de fond a fost confirmată de

Curtea de Apel București, secția comercială, care, prin decizia nr. 2938 din 19

octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de S.C.S. R. și de R.E.

Criticile aduse de pârâte sentinței fondului au fost

înlăturate, ca neîntemeiate , apreciindu-se că prima instanță a soluționat

corect excepțiile care au fost invocate în cauză, cât și chestiunile de fond,

care priveau restituirea unei sume pe care reclamanta a depus-o în scopul

constituirii unei societăți mixte, așa cum a dovedit cu înscrisurile depuse la

prima instanță.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat

recurs S.C.S. R. și R.E., pe care au criticat-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Recurenta a susținut că hotărârile au fost date cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 alin. (9)

C. proc. civ.

În argumentarea acestei critici, recurentele au

susținut că R.C. nu avea calitatea să reprezinte societatea după decesul lui

R.N. și, prin urmare, actul adițional din 16 noiembrie 1995 nu întrerupe cursul

prescripției.

Împrejurarea că, în urma decesului lui R.N., bilanțul

anual a fost depus de R.C., nu atrage calitatea de administrator sau director

al societății, câtă vreme nu a fost dezbătută nici succesiunea.

Recurentele au reluat susținerea făcută în fața

instanțelor privind lipsa calității procesuale active a reclamantei pe motivul

că, la încheierea contractului, a participat și o persoană fizică, T.A., care

avea o cotă de participare de 10%, situație în raport de care a considerat că

acțiunea putea fi formulată numai împreună cu T.A.

O altă critică vizează aplicarea prevederilor art. 3

și 8 din Decretul nr. 167/1958 care, în opinia recurentelor, s-au aplicat

greșit, termenul de prescripție fiind împlinit în iulie 1995, dată după care nu

se mai putea pune problema întreruperii cursului prescripției.

Pe fond, s-a susținut că expertiza a stabilit greșit

faptul că suma în litigiu a fost depusă de reclamantă în moneda națională și nu

în valută.

Cu totul în subsidiar, recurentele au solicitat ca,

în ipoteza în care s-ar trece peste excepțiile invocate, să fie obligate să

restituie numai suma de 11.560.000 lei, care nu poate fi actualizată și nici nu

este purtătoare de dobânzi pentru că reprezintă capital social.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Calitatea procesuală activă presupune existența unei

identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului

afirmat. O altă cerință, care ține de manifestarea acestei calități în

justiție, este ca reclamantul, prin promovarea unei acțiuni, să se poată

prevala de un interes care, în speță, rezultă din raportul juridic

obligațional, dedus judecății.

Așadar, pentru a stabili dacă reclamanta are sau nu

calitate procesuală, s-au examinat convențiile părților (contractul de asociere

și actul adițional), cât și celelalte probe care confirmă realitatea dreptului

pretins.

Cu alte cuvinte, este evident că, din aceste

înscrisuri, rezultă învoiala părților cu privire la investirea sumei a cărei

restituire se pretinde, aceste înscrisuri fiind completate cu anexa 1 privind

plățile efectuate de reclamantă ca persoană juridică, de bilanțurile contabile

pe anii 1992 - 1998 și de expertiza contabilă care a examinat depunerile efectuate

de reclamantă, așa cum se regăsesc în contabilitatea reclamantei și bilanțurile

S.C.S. R.

În consecință, instanțele care au soluționat cauza,

chiar dacă nu au motivat amplu respingerea acestei excepții, au reținut corect

că reclamanta se legitimează procesual atât activ, cât și pasiv.

În concret, această concluzie se bazează pe dovezile

analizate, din care rezultă că plățile s-au făcut de S.C. A.R.C. în contul

S.C.S. R.

Prin urmare, s-a avut în vedere că interesul de care

se prevalează reclamanta se poate realiza, pe de o parte, față de persoana

juridică, S.C.S. R., cât și față de asociata chemată în judecată care, încă de

la constituirea societății, și-a asumat o răspundere solidară și nelimitată

față de creditorii societății, în condițiile Legii nr. 31/1990, conform

textelor citate în sentința primei instanțe.

O altă critică a vizat nereprezentarea legală a

S.C.S. R., după decesul administratorului R:N., critică ce nu poate fi reținută

întrucât recurentele nu pot invoca propria culpă de a nu fi făcut mențiunile în

legătură cu persoana desemnată să aibă atribuții de administrare sau conducere,

indiferent dacă acesta este asociat sau nu și independent de faptul dezbaterii

succesiunii, invocat ca argument de recurente.

Din examinarea bilanțurilor depuse la dosar, cât și a

actului adițional din 16 noiembrie 1995, rezultă că R.C. a semnat și aplicat

ștampila societății, așa încât drepturile și obligațiile asumate față de

creditorii sociali sunt ale societății comerciale însăși.

De altfel, în ipoteza în care ,după decesul

administratorului R.N., lui Rusu Constantin nu i-ar fi fost atribuit, fie și

tacit, un astfel de mandat, s-ar fi solicitat angajarea răspunderii personale a

acestuia în condițiile legii comerciale sau penale.

În aceste condiții, actul adițional, din 16 noiembrie

1995, produce efecte juridice în sensul reținut de instanțele care au

soluționat cauza. Cu alte cuvinte, întrerupe cursul prescripției, așa încât,

s-a făcut o corectă aplicare a art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Mai mult, există confirmarea intimatei privind faptul

că s-a început restituirea sumei reclamate.

Este greșită susținerea recurentelor, referitoare la

faptul că s-a împlinit termenul prescripției anterior datei de 16 noiembrie

1995, întrucât, din situația plăților, rezultă că suma a fost întregită,

conform obligațiilor asumate de intimată la data de 20 noiembrie 1992, așa

încât, raportat la această dată, termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit.

În condițiile speței, din care rezultă, fără tăgadă,

că suma, a cărei restituire se cere, a fost investită de intimată pentru

accelerarea activității productive în S.C.S. R., se poate lua în discuție modul

de exercitare a drepturilor procesuale de către recurente, prin prisma

dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., atât sub aspect subiectiv, cât și

obiectiv, cu alte cuvinte, a legitimității motivelor.

Nici criticile pe fond nu sunt întemeiate întrucât

recurenta a redat numai o parte din convenție, și anume, cea care se referă la

convertirea în lei a sumei în valută la care s-a obligat intimata în 1992 .

Or, din contractul de asociere și actul adițional din

17 iulie 1992, rezultă că sumele achitate s-au raportat la suma stabilită în

dolari S.U.A.

Critica este nefondată și sub alt aspect, care ține

de conținutul convenției dintre părți prin care obiectul declarat al

contractului de asociere este înființarea unei societăți mixte cu răspundere

limitată, suma achitată fiind numită “capital în dolari S.U.A.”.

Prin urmare, voința exprimată a fost de a accepta

vărsarea sumei în litigiu în dolari, echivalent lei. Se poate reține că “moneda

de cont a contractului” a fost astfel stabilită încât să existe o variație a

cuantumului în raport de cursul oficial leu-dolar de la data rambursării.

Cum obiectul convenției, constituirea societății

mixte, nu a fost realizat, sumele “investite” de intimată în valută, echivalent

în lei, la data plății se impune a fi restituite păstrând aceleași condiții.

O astfel de clauză, în convenție este subînțeleasă

tocmai în scopul păstrării echității între părțile contractante.

În condițiile devalorizării monedei naționale,

convertirea monedei de cont în moneda de plată, raportată la data plății, este

de natură să preîntâmpine riscul devalorizării. Cu alte cuvinte, clauza de

consolidare în această convenție este, de asemenea, subînțeleasă.

În acest context, nu poate fi reținută nici critica

privind o eventuală obligare a recurentelor la restituirea în lei a sumei

depuse de intimată la paritatea leu-dolar din anul 1992.

Recurentele au criticat și acordarea dobânzii

comerciale, iar ca argument au susținut că sumele depuse constituiau aport la

capitalul social și că aceste sume nu sunt purtătoare de dobânzi.

Acest argument ar putea să fie reținut în situația în

care se constituia societatea comercială mixtă, iar sumele depuse și trecute la

pasiv în situația contabilă, reprezentau aport la capital

Câtă vreme obiectul convenției nu s-a realizat, suma

depusă care, în realitate, a fost investită pentru activarea obiectului de

activitate al societății S.C.S R., obligația de restituire este comercială și,

prin urmare, purtătoare de dobânzi.

Convențiile au putere de lege între părțile

contractante, așa încât, dând efecte actului adițional din 1995, se reține că

semnatarii convenției au stabilit ca rambursarea sumelor depuse în contul

societății S.C.S. R. să se facă prin transformarea dolarilor S.U.A. în lei, la

diferite date, și prin aplicarea unei dobânzi de 3,5% pe an.

Aceasta fiind voința părților, este evident că și

ultima critică este nefondată.

Cum nu se constată motive de netemeinicie și

nelegalitate a deciziei pronunțată de instanța de apel, dintre cele prevăzute

de art. 304 lit. a) C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtele S.C.S R.

București și R.E., împotriva deciziei nr. 2938 din 19 octombrie 2000 a Curții

de Apel București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.