ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1380/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. A.R.C. s-a adresat tribunalului și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, pârâtele S.C.S. R. București și R.E., să fie obligate la restituirea sumei de 30.064,44 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând contribuția sa la capitalul social depus în vederea constituirii unei societăți mixte. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că asociația pentru care s-a încheiat contractul din 17 iulie 1992, care avea ca obiect formarea unei societăți mixte, nu s-a putut realiza datorită dezacordului intervenit între membrii familiei R., după decesul administratorului societății în comandită simplă R. București și că pârâtelor chemate în judecată, le revine obligația de a restitui suma pe care reclamanta a depus-o drept aport la capital.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 6002 din 3 decembrie 1999, a admis acțiunea și le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 30.064,44 dolari S.U.A., în lei la data plății, și la 3,5% dobândă pe an, aferentă debitului calculat de la data de 16 noiembrie 1995, până la achitarea integrală a acestuia, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, precum și a lipsei calității procesuale a pârâtelor și a prescripției dreptului la acțiune.

Instanța de fond a stabilit că părțile în proces au calitate procesuală, această concluzie bazându-se pe conținutul contractului și actelor adiționale care au fost semnate încă din data de 17 iulie 1992 și, respectiv, 20 noiembrie 1992. Pentru argumentarea calității procesuale pasive a asociatei R.E., instanța de fond a citat art. 90 și 85 din Legea nr. 31/1990, iar în ce privește excepția referitoare la prescripția extinctivă, s-a reținut că, în cauză, a operat întreruperea cursului prescripției, în conformitate cu art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Pe fond s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea privind restituirea sumei care a fost depusă pentru constituirea capitalului unei societăți mixte, de vreme ce această societate nu s-a mai constituit.

Sentința instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială, care, prin decizia nr. 2938 din 19 octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de S.C.S. R. și de R.E. Criticile aduse de pârâte sentinței fondului au fost înlăturate, ca neîntemeiate , apreciindu-se că prima instanță a soluționat corect excepțiile care au fost invocate în cauză, cât și chestiunile de fond, care priveau restituirea unei sume pe care reclamanta a depus-o în scopul constituirii unei societăți mixte, așa cum a dovedit cu înscrisurile depuse la prima instanță. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs S.C.S. R. și R.E., pe care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta a susținut că hotărârile au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. În argumentarea acestei critici, recurentele au susținut că R.C. nu avea calitatea să reprezinte societatea după decesul lui R.N. și, prin urmare, actul adițional din 16 noiembrie 1995 nu întrerupe cursul prescripției. Împrejurarea că, în urma decesului lui R.N., bilanțul anual a fost depus de R.C., nu atrage calitatea de administrator sau director al societății, câtă vreme nu a fost dezbătută nici succesiunea. Recurentele au reluat susținerea făcută în fața instanțelor privind lipsa calității procesuale active a reclamantei pe motivul că, la încheierea contractului, a participat și o persoană fizică, T.A., care avea o cotă de participare de 10%, situație în raport de care a considerat că acțiunea putea fi formulată numai împreună cu T.A.

O altă critică vizează aplicarea prevederilor art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958 care, în opinia recurentelor, s-au aplicat greșit, termenul de prescripție fiind împlinit în iulie 1995, dată după care nu se mai putea pune problema întreruperii cursului prescripției. Pe fond, s-a susținut că expertiza a stabilit greșit faptul că suma în litigiu a fost depusă de reclamantă în moneda națională și nu în valută. Cu totul în subsidiar, recurentele au solicitat ca, în ipoteza în care s-ar trece peste excepțiile invocate, să fie obligate să restituie numai suma de 11.560.000 lei, care nu poate fi actualizată și nici nu este purtătoare de dobânzi pentru că reprezintă capital social. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

O altă cerință, care ține de manifestarea acestei calități în justiție, este ca reclamantul, prin promovarea unei acțiuni, să se poată prevala de un interes care, în speță, rezultă din raportul juridic obligațional, dedus judecății. Așadar, pentru a stabili dacă reclamanta are sau nu calitate procesuală, s-au examinat convențiile părților (contractul de asociere și actul adițional), cât și celelalte probe care confirmă realitatea dreptului pretins. Cu alte cuvinte, este evident că, din aceste înscrisuri, rezultă învoiala părților cu privire la investirea sumei a cărei restituire se pretinde, aceste înscrisuri fiind completate cu anexa 1 privind plățile efectuate de reclamantă ca persoană juridică, de bilanțurile contabile pe anii 1992 - 1998 și de expertiza contabilă care a examinat depunerile efectuate de reclamantă, așa cum se regăsesc în contabilitatea reclamantei și bilanțurile S.C.S.

R. În consecință, instanțele care au soluționat cauza, chiar dacă nu au motivat amplu respingerea acestei excepții, au reținut corect că reclamanta se legitimează procesual atât activ, cât și pasiv. În concret, această concluzie se bazează pe dovezile analizate, din care rezultă că plățile s-au făcut de S.C. A.R.C. în contul S.C.S. R. Prin urmare, s-a avut în vedere că interesul de care se prevalează reclamanta se poate realiza, pe de o parte, față de persoana juridică, S.C.S. R., cât și față de asociata chemată în judecată care, încă de la constituirea societății, și-a asumat o răspundere solidară și nelimitată față de creditorii societății, în condițiile Legii nr. 31/1990, conform textelor citate în sentința primei instanțe.

O altă critică a vizat nereprezentarea legală a S.C.S. R., după decesul administratorului R:N., critică ce nu poate fi reținută întrucât recurentele nu pot invoca propria culpă de a nu fi făcut mențiunile în legătură cu persoana desemnată să aibă atribuții de administrare sau conducere, indiferent dacă acesta este asociat sau nu și independent de faptul dezbaterii succesiunii, invocat ca argument de recurente. Din examinarea bilanțurilor depuse la dosar, cât și a actului adițional din 16 noiembrie 1995, rezultă că R.C. a semnat și aplicat ștampila societății, așa încât drepturile și obligațiile asumate față de creditorii sociali sunt ale societății comerciale însăși. De altfel, în ipoteza în care ,după decesul administratorului R.N., lui Rusu Constantin nu i-ar fi fost atribuit, fie și tacit, un astfel de mandat, s-ar fi solicitat angajarea răspunderii personale a acestuia în condițiile legii comerciale sau penale.

În aceste condiții, actul adițional, din 16 noiembrie 1995, produce efecte juridice în sensul reținut de instanțele care au soluționat cauza. Cu alte cuvinte, întrerupe cursul prescripției, așa încât, s-a făcut o corectă aplicare a art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Mai mult, există confirmarea intimatei privind faptul că s-a început restituirea sumei reclamate. Este greșită susținerea recurentelor, referitoare la faptul că s-a împlinit termenul prescripției anterior datei de 16 noiembrie 1995, întrucât, din situația plăților, rezultă că suma a fost întregită, conform obligațiilor asumate de intimată la data de 20 noiembrie 1992, așa încât, raportat la această dată, termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit.

În condițiile speței, din care rezultă, fără tăgadă, că suma, a cărei restituire se cere, a fost investită de intimată pentru accelerarea activității productive în S.C.S. R., se poate lua în discuție modul de exercitare a drepturilor procesuale de către recurente, prin prisma dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., atât sub aspect subiectiv, cât și obiectiv, cu alte cuvinte, a legitimității motivelor. Nici criticile pe fond nu sunt întemeiate întrucât recurenta a redat numai o parte din convenție, și anume, cea care se referă la convertirea în lei a sumei în valută la care s-a obligat intimata în 1992 . Or, din contractul de asociere și actul adițional din 17 iulie 1992, rezultă că sumele achitate s-au raportat la suma stabilită în dolari S.U.A.

Critica este nefondată și sub alt aspect, care ține de conținutul convenției dintre părți prin care obiectul declarat al contractului de asociere este înființarea unei societăți mixte cu răspundere limitată, suma achitată fiind numită “capital în dolari S.U.A.”. Prin urmare, voința exprimată a fost de a accepta vărsarea sumei în litigiu în dolari, echivalent lei. Se poate reține că “moneda de cont a contractului” a fost astfel stabilită încât să existe o variație a cuantumului în raport de cursul oficial leu-dolar de la data rambursării. Cum obiectul convenției, constituirea societății mixte, nu a fost realizat, sumele “investite” de intimată în valută, echivalent în lei, la data plății se impune a fi restituite păstrând aceleași condiții.

O astfel de clauză, în convenție este subînțeleasă tocmai în scopul păstrării echității între părțile contractante. În condițiile devalorizării monedei naționale, convertirea monedei de cont în moneda de plată, raportată la data plății, este de natură să preîntâmpine riscul devalorizării. Cu alte cuvinte, clauza de consolidare în această convenție este, de asemenea, subînțeleasă. În acest context, nu poate fi reținută nici critica privind o eventuală obligare a recurentelor la restituirea în lei a sumei depuse de intimată la paritatea leu-dolar din anul 1992. Recurentele au criticat și acordarea dobânzii comerciale, iar ca argument au susținut că sumele depuse constituiau aport la capitalul social și că aceste sume nu sunt purtătoare de dobânzi.

Acest argument ar putea să fie reținut în situația în care se constituia societatea comercială mixtă, iar sumele depuse și trecute la pasiv în situația contabilă, reprezentau aport la capital Câtă vreme obiectul convenției nu s-a realizat, suma depusă care, în realitate, a fost investită pentru activarea obiectului de activitate al societății S.C.S R., obligația de restituire este comercială și, prin urmare, purtătoare de dobânzi. Convențiile au putere de lege între părțile contractante, așa încât, dând efecte actului adițional din 1995, se reține că semnatarii convenției au stabilit ca rambursarea sumelor depuse în contul societății S.C.S. R. să se facă prin transformarea dolarilor S.U.A. în lei, la diferite date, și prin aplicarea unei dobânzi de 3,5% pe an.

Aceasta fiind voința părților, este evident că și ultima critică este nefondată. Cum nu se constată motive de netemeinicie și nelegalitate a deciziei pronunțată de instanța de apel, dintre cele prevăzute de art. 304 lit. a) C. proc. civ., recursul va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtele S.C.S R. București și R.E., împotriva deciziei nr. 2938 din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.