ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC S.T. SRL București, a

chemat în judecată SC D.C. SRL, pe C.D. și L.V., pentru ca, conform acțiunii

precizate, să se constate încetarea contractului de asociere în participațiune,

încheiat de părți la 14 aprilie 1993, pentru imposibilitatea realizării obiectului

de activitate, să se constate că reclamanta este proprietara aportului la

capitalul social în valoare de 13.975 dolari U.S.A., constituit din construcție

metalică în suprafață de 20 m.p. și terasă în suprafață de 80 m.p., situate în

București, cu toate dotările și amenajările aferente, și obligarea pârâților la

cota de profit de 80%, estimată provizoriu la 57.000.000 lei și 19.950.000 lei

dobândă pentru neplata profitului.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2001

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții

persoane fizice, și s-a dispus scoaterea acestora din cauză, deoarece au

acționat în calitate de reprezentanți ai societății pârâte și nu în nume

propriu.

Cea de a doua excepție invocată tot

de pârâți, și anume prescripția, a fost unită cu fondul.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 2536 din 30 martie 2001, a respins excepția prescripției dreptului

la acțiune, iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut pentru respingerea

prescripției, că termenul pentru cererea prin care se solicită desocotirea

cheltuielilor efectuate de asociate curge numai de la data încetării

societății, iar partajarea bunurilor în indiviziune este imprescriptibilă.

Pe fondul litigiului, s-a reținut că,

inițial, la 14 aprilie 1993, între reclamantă, pârâtă și SC B.D.E. SRL s-a

încheiat contractul de asociere în discuție, având ca obiect realizarea de

activități comerciale comune pentru cele 3 părți, stabilindu-se că pârâta pune

la dispoziție un apartament situat în București pentru realizarea unui Snack

Bar, iar ceilalți asociați aduceau un capital social sub forma unor construcții

metalice.

În luna aprilie 1995, SC B.D.E. SRL

a vândut cota sa de 33% din asociere reclamantei, situație necontestată de

părți.

Cu privire la încetarea contractului

de asociere, cu motivarea dată de reclamantă, s-a arătat că nici una din

condițiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din contract, sau de art. 1523-1531 C.

civ., nu sunt incidente pentru a produce încetarea contractului, dimpotrivă a

rezultat din probe, inclusiv recunoașterea reclamantei că Snack Barul a cărei

exploatare a format obiectul contractului de asociere funcționează și în

prezent, nedovedindu-se imposibilitatea realizării obiectului de activitate, în

opinia instanței, neînțelegerile dintre părți neputând fi considerate cauză de

imposibilitate.

Respingând acest prim capăt din

acțiune, ca o consecință, instanța a respins și celelalte cereri considerate

accesorii.

Solicitarea reclamantei de a se

constata că este proprietara aportului la capitalul social, constând în

construcția metalică cu dotările aferente, a fost respinsă ca neîntemeiată,

față de dispozițiile art. 9 alin. (4) din contract, care stabilește natura

juridică a aportului. Același art. 9 din contract a stat și la baza respingerii

cererii de restituire a cotei de 80% din profit, deci, inclusiv dobânzile.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat de Curtea de Apel București, care, prin decizia civilă nr. 123

din 20 iunie 2002, a reținut că, respingând primul capăt din acțiune, instanța

de fond nu a făcut referire la art. 10 alin. (1) pct. 1 din contract, deci, nu

poate fi vorba de o interpretare eronată a acestor prevederi.

Se mai arată de instanța de apel, că

din contractul de asociere nu rezultă expres, ci dimpotrivă discutabil, că

voința părților a fost de exploatare în comun a Snack Bar-ului, astfel că, în

mod corect, instanța de fond a considerat că față de funcționarea și în prezent

a acestei locații, neînțelegerile dintre asociați nu constituie motiv de încetare

a contractului, acestea nefiind prevăzute în convenția părților cu un asemenea

efect.

Susținerea apelantei în sensul că

ambele părți și-au manifestat voința de a nu mai continua asocierea, a fost

înlăturată, cu motivarea că pârâta nu și-a manifestat un asemenea acord, nu s-a

încheiat o tranzacție. Mai mult, în opinia instanței, chiar și acordul părților

putea duce la dizolvarea societății și nu la încetare.

Respingerea celorlalte capete din

acțiune au fost considerate de instanța de apel ca fiind corectă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, SC S.T. SRL București, care invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., a susținut în

esență următoarele:

juridice a capătului 4 din acțiune, care a fost considerat accesoriu primului

capăt, instanțele nu l-au mai supus dezbaterii, nu s-au pronunțat pe fondul

lui, și l-au respins ca o consecință a respingerii primului, considerat

principal.

În opinia recurentei acest capăt din

acțiune era de sine stătător și privea cota de profit datorată recurentei, mai

ales că, s-a reținut că, contractul este în ființă și în prezent, iar asocierea

funcționează, deci, cu atât mai mult, are dreptul până la încetarea

contractului la cotă din profit.

Se apreciază că decizia cuprinde

motive contradictorii, deoarece se ajunge la concluzia că pe perioada

funcționării societății, recurenta nu ar avea dreptul și la cota sa din

profitul realizat.

Se susține de recurentă că instanța

de apel nu a analizat concluziile depuse cu ocazia dezbaterilor, prin care

recurenta solicita echivalentul în lei, atât pentru cota de capital de 80%, cât

și de 60%.

cerere se susține că greșit s-au aplicat contractului de asociere normele care

reglementează funcționarea societăților comerciale, și totodată au fost

ignorate probele esențiale, care dovedeau pe de o parte acordul părților cu

privire la încetarea contractului, iar pe de altă parte imposibilitatea

realizării obiectului asocierii.

Din punctul de vedere al recurentei,

instanțele au dat o interpretare greșită contractului, în cauză fiind

aplicabile dispozițiile art. 251 și 255 C. com. ale art. 10 alin. (1) și alin. (3),

cât și ale art. 969-970 și 977 C. civ., motivarea instanței că nu se poate cere

decât dizolvarea contractului și nu încetarea acestuia, fiind lipsită de temei

legal.

Considerentul din decizie, și anume,

necesitatea existenței unei tranzacții pentru a se realiza acordul de voință al

părților, nefiind concludent, fără suport legal, și, de altfel, nici motivată

această concluzie. De altfel, recurenta susține că dovada acordului pârâtei la

încetarea contractului în asociațiune, s-a făcut cu răspunsul acesteia la

interogatoriu, nota de probe depusă de pârâtă în faza apelului și cererile

reciproce de chemare în judecată având ca obiect încetarea contractului.

Sub aspectul imposibilității

obiectului de activitate al asocierii care duce la încetarea contractului, se

pretinde de recurentă, că nu trebuie confundată funcționarea Snack Bar-ului cu

funcționarea și obiectul asocierii, în prezent, pârâta transformând activitatea

Snack Bar-ului într-una individuală, beneficiind exclusiv de profit, cu privire

la această problemă motivarea instanței fiind și contradictorie.

cererii, pentru restituirea aportului adus la asociere, sunt, în opinia

recurentei, străine cauzei, făcându-se confuzie între asociați, asociați

investitori și persoanele fizice reprezentanți ai societăților comerciale

asociate, care nu reprezintă părți ale contractului.

Se solicită admiterea recursului și

completarea probelor.

Recursul este fondat în limitele și

pentru considerentele ce se vor arăta, impunându-se casarea deciziei, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Prealabil analizei recursului,

trebuie arătat că invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care

se referă la încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 C. proc. civ., nu se regăsesc în nici una din situațiile

arătate de recurentă, nefăcându-se concret referire la asemenea încălcări, de

aceea, urmează a se respinge critica întemeiată pe această prevedere a legii.

Deși nu se respectă ordinea

cronologică a motivelor de recurs, se va începe analiza acestora cu motivul nr.

2, care se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și

vizează în fapt modurile de încetare a contractului de asociere în

participațiune încheiat de părți, aceasta fiind natura juridică incontestabilă

a acestui act juridic, care are ca temei legal art. 251 C. com.

Se impune necesitatea unei asemenea

ordine în analiză, pentru că celelalte capete de cerere sunt în strânsă

legătură cu acesta.

Fiind vorba de un contract de

asociere în participațiune, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 222 din Legea nr.

31/1990 R, care privesc exclusiv dezvoltarea, fuziunea și divizarea societăților

comerciale, ci dispozițiile art. 255 C. com., completate cu dispozițiile

codului civil, privind modurile de încetare a contractului de asociere, art. 1523

și cu art. 10 alin. (2) din contractul de asociere al părților, cu precizarea

la acesta din urmă că expresia de „dizolvare” a asocierii folosită nu este cea

corectă, în realitate fiind vorba de încetarea contractului.

Din acest punct de vedere părțile au

stipulat 4 condiții de încetare, pentru cauză interesând I-a și a III-a pentru

că așa s-a motivat acțiunea și așa s-a apărat reclamanta pe tot parcursul

procesului, atunci când s-a solicitat constatarea încetării contractului.

Acordul părților la încetarea contractului este prevăzut și de art. 1523 pct. 5

C. civ.

Instanțele au respins atunci când au

analizat primul capăt de cerere, ambele apărări, motivând că imposibilitatea

realizării obiectului activității nu s-a dovedit, Snack Bar-ul funcționând și

în prezent, iar acordul pârâtei nu este expres și nu s-a manifestat printr-o

tranzacție intervenită între părți.

Această motivare cu existența unei

tranzacții nu se poate deduce nici din contract, nici din normele legale,

deoarece primul se referă la hotărârea comună a părților și atât, deci

manifestată prin orice acte, iar art. 1523 pct. 5 C. civ. explică ce se

înțelege prin voința „expresă” a asociaților, și anume voința „exprimată” a

acestora fără să se menționeze și instrumentul prin care să se materializeze.

De aceea, sub aspectul acordului la

încetarea contractului, instanțele aveau la dispoziție o serie de probe din

care să tragă concluzia poziției pârâtei, și anume interogatoriul prin care

recunoaște încetarea contractului, cererile reciproce de chemare în judecată având

ca obiect încetarea contractului, probe ce n-au fost analizate, mergându-se pe

varianta exclusivă a existenței tranzacției, ceea ce nu este legal așa cum s-a

arătat.

Sub primul aspect al imposibilității

realizării obiectului de activitate al asociației, se constată că instanța de

fond a încălcat clauzele contractului, respectiv art. 2, în care se arată că

scopul asocierii îl formează înființarea unei unități tip snack bar, iar din preambulul

contractului rezultă expres că acesta are în vedere realizarea de activități

comerciale comune, care reprezintă interes egal pentru cele trei părți câte

existau la încheierea contractului, anterior cesiunii de drepturi către

reclamantă.

Deci obiectul de activitate al

asocierii este acela arătat de art. 2 din contract, completat cu mențiunea din

preambul privind activitatea comună a asociaților, în care sens trebuia făcută

interpretarea convenției, prin aplicarea art. 251 C. com., art. 969 și art. 977

C. civ.

În această interpretare singura

conformă voinței părților, altfel nejustificându-se încheierea contractului de

asociere, cu drepturi exclusiv pentru pârâtă, funcționarea barului în

exploatarea exclusivă a pârâtei, nu putea fi interpretată ca argument pentru

înlăturarea apărării de bază a reclamantei.

De aceea, față de cele arătate în

cadrul acestui motiv de recurs, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 și

10 C. proc. civ., dar pentru că acțiunea are și alte capete de cerere, pe care

instanța de apel le-a considerat accesorii primului capăt și le-a respins prin

consecință, fără o analiză pe fondul lor, pe bază de probe, potrivit art. 312 alin.

(3) din O.U.G. 58/2003, nu este posibilă modificarea hotărârii în această fază

procesuală, și pentru că rezolvarea celorlalte capete de cerere necesită

administrarea de noi probe, se va casa cu trimitere și acest capăt din acțiune,

deci întreaga hotărâre atacată, pentru a se asigura o judecată unitară.

Primul și al treilea motiv de recurs

sunt întemeiate, dar este necesară completarea probelor pentru soluționarea

capetelor de acțiune la care se referă.

Situația de fapt expusă la primul

motiv de recurs, nu se înscrie în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care

se referă la natura juridică a actului dedus judecății, ci are incidență cu

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanțele fără nici un

suport legal au considerat capătul 4 din acțiune ca fiind accesoriu primului,

și drept consecință a respingerii acestuia din urmă, nu l-a mai analizat pe

fond.

Este evident că instanțele s-au

aflat în eroare, deoarece prin art. 9 din contractul de asociație s-a stabilit

modul de repartizare a profitului net obținut de asociație și procentul, ceea

ce înseamnă că în caz de neplată a cotei de profit, asociatul păgubit are

dreptul să ceară cota care i se cuvenea, indiferent dacă contractul de asociere

a încetat sau nu, avându-se în vedere dispozițiile art. 251 C. com., și art. 1528

C. civ., prin care toți asociații participă la profitul realizat, iar asociatul

care își însușește singur profitul este considerat de rea credință.

Toate aceste considerente de drept,

raportate la situația de fapt din cauză, duceau la o singură concluzie, și

anume, că această cerere a reclamantei este distinctă de capătul I din acțiune,

nefiind un accesoriu care să urmeze soarta principalului, și indiferent de

soluția pronunțată pentru I capăt, cel de al IV-lea trebuia soluționat distinct

pe baza probelor administrate.

Aceleași considerente sunt valabile

și pentru capătul V din acțiune, care este în strânsă conexiune cu capătul IV ,și

care se referă la dobânzile la cota de profit ce se cuvine reclamantei.

De aceea, cu ocazia rejudecării, se

impune pentru aceste două capete de acțiune completarea probelor cu acte și

expertiză, pentru a se stabili care este valoric și procentual aportul reclamantei

la capitalul social, ținându-se seama și de cesionarea de fosta asociată SC B.D.E.

SRL către reclamantă a cotei de 33%, pe care o deținea în asociație; care este

profitul realizat de asociație pe perioada iunie 1995 până la data introducerii

acțiunii, de când nu s-a mai plătit reclamantei cota din profit, conform

recunoașterii ambelor părți la interogatoriu; care este procentual cota ce se

cuvine reclamantei din profitul realizat, avându-se în vedere atât cesionarea

drepturilor de către cedentul SC B.D.E. SRL și art. 9 alin. (2) pct. I și II

din contractul de asociere. În cadrul acestor dispoziții din contract, se va

stabili și situația investițiilor făcute de asociați și dacă acestea au fost

integral recuperate, dacă aportul social adus de reclamantă și arătat în

acțiune poate fi restituit în natură.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

analiza și cererea subsidiară a reclamantei făcută la judecata inițială a

apelului, de a se admite în parte acțiunea.

Cu referire la motivul 3 de recurs,

se constată că într-adevăr respingerea capătului III de cerere, de data aceasta

evident accesoriu, față de primul s-a făcut greșit ca urmare a unei confuzii a

calității părților contractante și a terminologiei folosite în contract,

motivarea instanței fiind într-adevăr străină naturii juridice a actului care a

dat naștere litigiului, urmând să se stabilească la rejudecare care dintre

părțile din contract au investit la venirea în asociație, cu cât, și dacă

persoanele fizice au contribuit și ele cu ceva sau au fost doar reprezentanții

societăților.

Toate situațiile arătate se vor

stabili avându-se acordul părților la încetarea contractului, așa cum s-a

arătat, când s-a analizat motivul II de recurs.

În concluzie, față de cele arătate,

de dispozițiile art. 315, 312 alin. (4) C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., modificat prin O.U.G. 58/2003, urmează a se admite recursul, a se

casa hotărârea recurată, și a se trimite cauza spre rejudecarea apelului la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL București,

împotriva deciziei nr. 123 A din 20 iunie 2002, a Curții de Apel București,

secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21ianuarie 2004.