ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6910/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 956/2003,

Curtea de Apel București a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC R.D. SA,

împotriva pârâtei A.P.A.P.S și pe cale de consecință, a obligat pârâta să

răspundă reclamantei, la adresa înregistrată sub nr. 717 din 11 martie 2002, la

sediul acesteia.

Împotriva sentinței arătate, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta

A.P.A.P.S, criticând-o pentru următoarele motive:

În mod greșit s-a reținut ca fiind

incidente, dispozițiile Legii nr. 29/1990, când, în realitate, se aplicau

dispozițiile Legii nr. 31/1990, H.G. nr. 450/1999 și O.U.G. nr. 88/1997 privind

privatizarea societăților comerciale.

Deși s-a invocat lipsa calității

procesuale active a reclamantei, văzută prin prisma dispozițiilor legale

aplicabile, instanța de fond a refuzat s-o pună în discuția părților și să se

pronunțe asupra acesteia.

În situația în care s-ar reține

corecta incidență a prevederilor Legii nr. 29/1990, acțiunea trebuia respinsă,

deoarece nu a fost parcursă faza procedurii prealabile, prevăzută de art. 5,

raportat la art. 8 din aceeași lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 al

Legii nr. 29/1990, pentru ca reclamanta să fi putut pretinde un răspuns la

cererea sa, era imperios necesar ca dreptul pretins de aceasta, să fie

recunoscut de lege, ori, reclamanta a solicitat aprobarea cumpărării pachetului

de 40% din capitalul social al societății, deținute de A.P.A.P.S., la această

societate. Cum H.G. nr. 450/1999 prevede că în cadrul privatizării societăților

comerciale, cumpărător nu poate fi o societate comercială, la care statul român

deține mai mult de 33% din totalul acțiunilor, adică situația din prezenta

cauză, rezultă că reclamanta nu beneficiază de „un drept recunoscut de lege” și

deci, recurenta nu era obligată să-i răspundă.

Examinând recursul pârâtei-recurente,

prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, așa după cum corect a

reținut instanța de fond, societatea reclamantă, prin reprezentantul său, P.L.,

a solicitat pârâtei, aprobarea cumpărării pachetului de 40% acțiuni, deținute

de A.P.A.P.S., în cadrul societății R.D. SA.

Fiind vorba de o adresă înaintată

unei autorități, indiferent dacă dreptul pretins era întemeiat sau nu, aceasta

din urmă trebuia să dea un răspuns.

Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990,

sunt aplicabile speței, sub acest aspect, al comunicării unui răspuns,

indiferent de conținutul său, deoarece rămâne la latitudinea persoanei

solicitate, recunoașterea sau nu, a respectivului drept. Comunicarea

răspunsului, nu mai este însă, la latitudinea sa, fiind o obligație derivată

din prevederile legale deja menționate.

Nu are relevanță vătămarea în

drepturi, a petentului, în cazul în speță, deoarece el nu putea să facă această

dovadă, atâta timp, cât nu a primit răspunsul. Sensul Legii nr. 29/1990, de

„persoană vătămată”, este acela de a fi lezată prin răspunsul primit, ori, în

absența acestuia, nu se poate pune în discuție, existența vătămării, ca și

condiție de admisibilitate a acțiunii.

Sub acest aspect, trebuie constatat

că nici nevoia procedurii prealabile introducerii acțiunii, nu era necesară,

deoarece aceasta se referă la situația ulterioară primirii răspunsului, și nu

anterior acestui fapt.

Cât privește calitatea procesuală

activă a reclamantei-intimate, în mod corect instanța de fond a reținut această

calitate, căci, atâta vreme, cât s-a stabilit dreptul său, bazat pe prevederile

Legii nr. 29/1990, de a primi un răspuns la cererea adresată, în mod evident

are și această calitate.

Problema aceleiași calități, a mai

apărut și în cadrul recursului, decurgând însă din conținutul adresei, potrivit

căreia intimatul nu ar mai avea dreptul de a reprezenta societatea. Dat fiind

faptul că această chestiune nu a fost clarificată între părți, iar la data

soluționării în fond a recursului, nu s-a contestat dreptul părții intimate de

a sta în proces, urmează ca și sub acest aspect, să se constate corecta

reținere a calității procesuale.

Reținându-se în mod corect,

incidența Legii nr. 29/1990, urmează a se concluziona că potrivit celor

arătate, intimatul are calitate procesuală, iar aplicarea procedurilor legale

privind privatizarea societăților comerciale, rămâne o chestiune de fond, ce va

fi rezolvată fie prin răspunsul la adresă, fie printr-o altă modalitate ce

rămâne la latitudinea părților.

Nici unul din motivele de casare

prevăzute, însă, de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nefiind întrunite,

urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.V.A.B.

împotriva sentinței civile nr. 956 din 18 iunie 2003 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.