ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6910/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 956/2003, Curtea de Apel București a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC R.D. SA, împotriva pârâtei A.P.A.P.S și pe cale de consecință, a obligat pârâta să răspundă reclamantei, la adresa înregistrată sub nr. 717 din 11 martie 2002, la sediul acesteia. Împotriva sentinței arătate, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta A.P.A.P.S, criticând-o pentru următoarele motive: În mod greșit s-a reținut ca fiind incidente, dispozițiile Legii nr. 29/1990, când, în realitate, se aplicau dispozițiile Legii nr. 31/1990, H.G. nr. 450/1999 și O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.

Deși s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, văzută prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a refuzat s-o pună în discuția părților și să se pronunțe asupra acesteia. În situația în care s-ar reține corecta incidență a prevederilor Legii nr. 29/1990, acțiunea trebuia respinsă, deoarece nu a fost parcursă faza procedurii prealabile, prevăzută de art. 5, raportat la art. 8 din aceeași lege. Pe de altă parte, potrivit art. 1 al Legii nr. 29/1990, pentru ca reclamanta să fi putut pretinde un răspuns la cererea sa, era imperios necesar ca dreptul pretins de aceasta, să fie recunoscut de lege, ori, reclamanta a solicitat aprobarea cumpărării pachetului de 40% din capitalul social al societății, deținute de A.P.A.P.S., la această societate.

Cum H.G. nr. 450/1999 prevede că în cadrul privatizării societăților comerciale, cumpărător nu poate fi o societate comercială, la care statul român deține mai mult de 33% din totalul acțiunilor, adică situația din prezenta cauză, rezultă că reclamanta nu beneficiază de „un drept recunoscut de lege” și deci, recurenta nu era obligată să-i răspundă. Examinând recursul pârâtei-recurente, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat. Astfel, așa după cum corect a reținut instanța de fond, societatea reclamantă, prin reprezentantul său, P.L., a solicitat pârâtei, aprobarea cumpărării pachetului de 40% acțiuni, deținute de A.P.A.P.S., în cadrul societății R.D.

SA. Fiind vorba de o adresă înaintată unei autorități, indiferent dacă dreptul pretins era întemeiat sau nu, aceasta din urmă trebuia să dea un răspuns. Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, sunt aplicabile speței, sub acest aspect, al comunicării unui răspuns, indiferent de conținutul său, deoarece rămâne la latitudinea persoanei solicitate, recunoașterea sau nu, a respectivului drept. Comunicarea răspunsului, nu mai este însă, la latitudinea sa, fiind o obligație derivată din prevederile legale deja menționate. Nu are relevanță vătămarea în drepturi, a petentului, în cazul în speță, deoarece el nu putea să facă această dovadă, atâta timp, cât nu a primit răspunsul. Sensul Legii nr. 29/1990, de „persoană vătămată”, este acela de a fi lezată prin răspunsul primit, ori, în absența acestuia, nu se poate pune în discuție, existența vătămării, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii.

Sub acest aspect, trebuie constatat că nici nevoia procedurii prealabile introducerii acțiunii, nu era necesară, deoarece aceasta se referă la situația ulterioară primirii răspunsului, și nu anterior acestui fapt. Cât privește calitatea procesuală activă a reclamantei-intimate, în mod corect instanța de fond a reținut această calitate, căci, atâta vreme, cât s-a stabilit dreptul său, bazat pe prevederile Legii nr. 29/1990, de a primi un răspuns la cererea adresată, în mod evident are și această calitate. Problema aceleiași calități, a mai apărut și în cadrul recursului, decurgând însă din conținutul adresei, potrivit căreia intimatul nu ar mai avea dreptul de a reprezenta societatea. Dat fiind faptul că această chestiune nu a fost clarificată între părți, iar la data soluționării în fond a recursului, nu s-a contestat dreptul părții intimate de a sta în proces, urmează ca și sub acest aspect, să se constate corecta reținere a calității procesuale.

Reținându-se în mod corect, incidența Legii nr. 29/1990, urmează a se concluziona că potrivit celor arătate, intimatul are calitate procesuală, iar aplicarea procedurilor legale privind privatizarea societăților comerciale, rămâne o chestiune de fond, ce va fi rezolvată fie prin răspunsul la adresă, fie printr-o altă modalitate ce rămâne la latitudinea părților. Nici unul din motivele de casare prevăzute, însă, de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nefiind întrunite, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.B. împotriva sentinței civile nr. 956 din 18 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.