ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5969/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a VI-a comercială la data de 2 septembrie 2004,

reclamanta SC R. SA a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.V.A.S., pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procedurii de

vânzare prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătățite și irevocabile

demarată potrivit anunțului de vânzare publicat de pârâtă la data de 11 august

2004 în ziarul B., privind privatizarea SC G. SA.

În motivarea cererii reclamanta

susține că procedura de privatizare demarată de pârâtă încalcă prevederile

Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și

Normele Metodologice din 13 iunie 2002 de aplicare a O.U. nr. 88/1997, privind

privatizarea societăților comerciale și a Legii nr. 137/2002.

În drept s-a invocat dispozițiile

capitolului VII al Legii nr. 137/2002.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 11702, pronunțată la data de 15 octombrie 2004 a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei reținând în esență că procesul de privatizare

se derulează în etape succesive și pentru fiecare etapă se încheie un

proces-verbal și deci acestea ar putea fi eventual actele a căror anulare s-ar

putea solicita nu arătarea motivului de nulitate invocat.

Instanța a mai reținut că procedura

de privatizare este reglementată prin legi speciale și nu prin acte juridice

încheiate de reclamantă și pârâtă astfel că prin invocarea în drept ca temei

capitolul VII al Legii nr. 137/2002 și considerându-se vătămată în drepturile

sale de prevederile H.G. nr. 577/2002 reclamanta are calea contenciosului

administrativ.

În cauză procedura de privatizare și

dosarul de privatizare nu reprezintă acte juridice în sensul că prin acestea se

nasc, modifică sau sting raporturi juridice civile.

Împotriva sentinței reclamanta a

declarat apel solicitând anularea hotărârii atacate și în evocarea fondului,

admiterea acțiunii sau în cazul în care se va considera că prima instanță a

cercetat fondul cauzei, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.

Prin motivele de apel invocate,

reclamanta a arătat că hotărârea conține motive străine de natura pricinii

reținându-se că reclamanta ar fi susținut că este prejudiciată de prevederile H.G.

nr. 577/2002 și recomandându-se calea contenciosului administrativ. Ori,

reclamanta nu a susținut că ar fi prejudiciată de prevederile respectivei

hotărâri ci dimpotrivă că pârâta nu a respectat prevederile acesteia.

În al doilea rând arată apelanta

tribunalul a reținut în mod surprinzător că dosarul de prezentare al societății

nu reprezintă o operațiune juridică sau un act juridic deși este vorba de o

operațiune care declanșează un proces de privatizare.

Apelanta reclamantă concluzionează

că tribunalul a dat practic o interpretare greșită actului juridic dedus judecății

și a aplicat greșit legislația privatizării, în special dispozițiile imperative

indicate în acțiune.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 123 din 10 februarie 2005 a respins ca

nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că procedura de privatizare

și prevederile dosarului de prezentare nu reprezintă operațiuni și nici acte

juridice în sensul prevăzut de lege și nici act juridic în sensul definit de C.

civ.

S-a mai reținut că procesul de

privatizare se derulează în etape succesive și pentru fiecare etapă se încheie

un proces-verbal și eventual pentru acestea s-ar putea solicita anularea.

În termen legal reclamanta SC R. SA

București a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii

acțiunii.

Prin motivele de recurs invocate,

reclamanta susține că hotărârea este nulă pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta arată că art. 39 și art.

40 ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

prevăd posibilitatea atacării în justiție a oricărei operațiuni și a oricărui

act prevăzut de legea menționată, de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale, precum și de celelalte legi speciale din domeniul

privatizării, precum și posibilitatea părților de a se adresa instanței pentru

valorificarea unui drept prevăzut de prezenta lege.

În temeiul acestor texte de lege

arată recurenta, a solicitat anularea procedurii de privatizare pentru

motivele, invocate în acțiune, care prevăd anularea unor „operațiuni prevăzute

de legislația privatizării”.

Recurenta mai menționează că

procedura de privatizare a SC G. SRL a fost viciată încă de la declanșare

întrucât garanția de participare prevăzută în anunțul de vânzare a fost mai

mare decât limita de 20 % din capitalul social prevăzută de art. 33 al Normelor

Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 137/2002 aprobate

prin H.G. nr. 577/2002 și a mai invocat că secțiunea A, a dosarului de

prezentare a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 82 al Normelor

metodologice, care impun actualizarea periodică a datelor privind situația

economico-financiară a societății, până în cea de-a cincea zi lucrătoare

anterioară depunerii ofertelor, conform ultimei balanțe din anul în curs.

Recurenta concluzionează cu privire

la criticile anterior arătate că operațiunile efectuate cu încălcarea normelor

legale trebuie anulate și că șirul de operațiuni criticate se subsumează unei

operațiuni care le înglobează, aceasta fiind chiar procedura de privatizare a

SC G. SA.

Printr-un alt motiv de recurs,

recurenta arată că s-au interpretat eronat prevederile capitolului VI al Legii nr.

137/2002 de către prima instanță în sensul că numai în faza proceselor-verbale

de licitație se pot adresa instanței, iar instanța de apel deși s-a delimitat

expres de această interpretare a legii, a ajuns tot la o aplicare greșită,

limitată a capitolului VII suscitat, întrucât a considerat că procedura de

privatizare în sine, declanșată prin anunțul de vânzare și dosarul de

prezentare, nu se încadrează în noțiunea de „operațiune prevăzută de legislația

privatizării”.

Astfel, instanța nu recunoaște nici

o cale de atac în fața unei încălcări a legii cum este obligativitatea unei

garanții de participare mai mare decât maximul legal, pentru că în logica

instanței de apel anunțul de vânzare, care este actul de declanșare a procedurii

de privatizare nu se încadrează nici ca act și nici ca operațiune prevăzută de

legislația privatizării.

Recurenta mai susține că instanța

face o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății considerând că

dosarul de prezentare, în special secțiunea B, nu este un act juridic și arată

că potrivit definiției comune, actul juridic este o manifestare de voință

făcută în scopul de a produce efecte juridice. În contextul acestor susțineri

recurenta arată că oferta de vânzare din partea A.V.A.S. este fără îndoială un

act juridic, o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte

juridice.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat.

Analizând motivele de recurs

invocate de reclamantă în special motivele referitoare la greșita reținere de

către instanțe că procedura de privatizare și dosarul de prezentare nu pot fi

incluse în sfera actului juridic.

Înalta Curte apreciază susținerile

ca fiind neîntemeiate întrucât corect s-a reținut că procedura de privatizare

este reglementată prin acte juridice încheiate între reclamantă și pârâtă.

Deci, trebuie menționat că procedura

de privatizare este stabilită de H.G. nr. 577/2002, privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările

ulterioare și a Legii nr. 137/2002 cât și de alte acte normative care conțin

prevederi exprese privind procesul de privatizare.

De asemeni, dosarul de prezentare,

înscris ce conține date și informații despre societatea comercială ale cărui

acțiuni deținute de stat urmează să fie vândute, nu reprezintă un act juridic

civil încheiat în scopul de a naște, modifica sau stinge un raport juridic

civil, ci este de fapt un înscris în sensul de „instrumentum probaționis”.

În concluzie, având în vedere că

hotărârea recurată este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 123 din 10

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 14 decembrie 2005.