ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5969/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a comercială la data de 2 septembrie 2004, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.V.A.S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procedurii de vânzare prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătățite și irevocabile demarată potrivit anunțului de vânzare publicat de pârâtă la data de 11 august 2004 în ziarul B., privind privatizarea SC G. SA. În motivarea cererii reclamanta susține că procedura de privatizare demarată de pârâtă încalcă prevederile Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și Normele Metodologice din 13 iunie 2002 de aplicare a O.U.

nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale și a Legii nr. 137/2002. În drept s-a invocat dispozițiile capitolului VII al Legii nr. 137/2002. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 11702, pronunțată la data de 15 octombrie 2004 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei reținând în esență că procesul de privatizare se derulează în etape succesive și pentru fiecare etapă se încheie un proces-verbal și deci acestea ar putea fi eventual actele a căror anulare s-ar putea solicita nu arătarea motivului de nulitate invocat. Instanța a mai reținut că procedura de privatizare este reglementată prin legi speciale și nu prin acte juridice încheiate de reclamantă și pârâtă astfel că prin invocarea în drept ca temei capitolul VII al Legii nr. 137/2002 și considerându-se vătămată în drepturile sale de prevederile H.G.

nr. 577/2002 reclamanta are calea contenciosului administrativ. În cauză procedura de privatizare și dosarul de privatizare nu reprezintă acte juridice în sensul că prin acestea se nasc, modifică sau sting raporturi juridice civile. Împotriva sentinței reclamanta a declarat apel solicitând anularea hotărârii atacate și în evocarea fondului, admiterea acțiunii sau în cazul în care se va considera că prima instanță a cercetat fondul cauzei, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii. Prin motivele de apel invocate, reclamanta a arătat că hotărârea conține motive străine de natura pricinii reținându-se că reclamanta ar fi susținut că este prejudiciată de prevederile H.G. nr. 577/2002 și recomandându-se calea contenciosului administrativ.

Ori, reclamanta nu a susținut că ar fi prejudiciată de prevederile respectivei hotărâri ci dimpotrivă că pârâta nu a respectat prevederile acesteia. În al doilea rând arată apelanta tribunalul a reținut în mod surprinzător că dosarul de prezentare al societății nu reprezintă o operațiune juridică sau un act juridic deși este vorba de o operațiune care declanșează un proces de privatizare. Apelanta reclamantă concluzionează că tribunalul a dat practic o interpretare greșită actului juridic dedus judecății și a aplicat greșit legislația privatizării, în special dispozițiile imperative indicate în acțiune. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 123 din 10 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că procedura de privatizare și prevederile dosarului de prezentare nu reprezintă operațiuni și nici acte juridice în sensul prevăzut de lege și nici act juridic în sensul definit de C. civ.

S-a mai reținut că procesul de privatizare se derulează în etape succesive și pentru fiecare etapă se încheie un proces-verbal și eventual pentru acestea s-ar putea solicita anularea. În termen legal reclamanta SC R. SA București a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii. Prin motivele de recurs invocate, reclamanta susține că hotărârea este nulă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta arată că art. 39 și art. 40 ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării prevăd posibilitatea atacării în justiție a oricărei operațiuni și a oricărui act prevăzut de legea menționată, de O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării, precum și posibilitatea părților de a se adresa instanței pentru valorificarea unui drept prevăzut de prezenta lege. În temeiul acestor texte de lege arată recurenta, a solicitat anularea procedurii de privatizare pentru motivele, invocate în acțiune, care prevăd anularea unor „operațiuni prevăzute de legislația privatizării”. Recurenta mai menționează că procedura de privatizare a SC G. SRL a fost viciată încă de la declanșare întrucât garanția de participare prevăzută în anunțul de vânzare a fost mai mare decât limita de 20 % din capitalul social prevăzută de art. 33 al Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 88/1997 și a Legii nr. 137/2002 aprobate prin H.G. nr. 577/2002 și a mai invocat că secțiunea A, a dosarului de prezentare a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 82 al Normelor metodologice, care impun actualizarea periodică a datelor privind situația economico-financiară a societății, până în cea de-a cincea zi lucrătoare anterioară depunerii ofertelor, conform ultimei balanțe din anul în curs. Recurenta concluzionează cu privire la criticile anterior arătate că operațiunile efectuate cu încălcarea normelor legale trebuie anulate și că șirul de operațiuni criticate se subsumează unei operațiuni care le înglobează, aceasta fiind chiar procedura de privatizare a SC G. SA.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta arată că s-au interpretat eronat prevederile capitolului VI al Legii nr. 137/2002 de către prima instanță în sensul că numai în faza proceselor-verbale de licitație se pot adresa instanței, iar instanța de apel deși s-a delimitat expres de această interpretare a legii, a ajuns tot la o aplicare greșită, limitată a capitolului VII suscitat, întrucât a considerat că procedura de privatizare în sine, declanșată prin anunțul de vânzare și dosarul de prezentare, nu se încadrează în noțiunea de „operațiune prevăzută de legislația privatizării”. Astfel, instanța nu recunoaște nici o cale de atac în fața unei încălcări a legii cum este obligativitatea unei garanții de participare mai mare decât maximul legal, pentru că în logica instanței de apel anunțul de vânzare, care este actul de declanșare a procedurii de privatizare nu se încadrează nici ca act și nici ca operațiune prevăzută de legislația privatizării.

Recurenta mai susține că instanța face o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății considerând că dosarul de prezentare, în special secțiunea B, nu este un act juridic și arată că potrivit definiției comune, actul juridic este o manifestare de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice. În contextul acestor susțineri recurenta arată că oferta de vânzare din partea A.V.A.S. este fără îndoială un act juridic, o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Analizând motivele de recurs invocate de reclamantă în special motivele referitoare la greșita reținere de către instanțe că procedura de privatizare și dosarul de prezentare nu pot fi incluse în sfera actului juridic.

Înalta Curte apreciază susținerile ca fiind neîntemeiate întrucât corect s-a reținut că procedura de privatizare este reglementată prin acte juridice încheiate între reclamantă și pârâtă. Deci, trebuie menționat că procedura de privatizare este stabilită de H.G. nr. 577/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 137/2002 cât și de alte acte normative care conțin prevederi exprese privind procesul de privatizare. De asemeni, dosarul de prezentare, înscris ce conține date și informații despre societatea comercială ale cărui acțiuni deținute de stat urmează să fie vândute, nu reprezintă un act juridic civil încheiat în scopul de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil, ci este de fapt un înscris în sensul de „instrumentum probaționis”.

În concluzie, având în vedere că hotărârea recurată este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 123 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 decembrie 2005.